Sepultura si Behemoth, concerte la Metalhead Meeting 2017


Metalhead Meeting Festival, editia a 6-a, are loc in acest an pe 24 si 25 Iunie, la Arenele Romane din Bucuresti. Biletele pornesc de la 95 lei/ zi, daca va grabiti un pic.

metalhead meeting sepultura si behemoth concert bucuresti

In afara de Sepultura si Behemoth, in acest an mai este confimata trupa britanica de black metal combinat cu gothic si symphonic metal, Cradle Of Filth, fondatorii Scorpions – Uli Jon Roth si Manowar – Ross „The Boss” Friedman, Agnostic Front, Myrkur sau Bucovina.

Despre Sepultura v-am mai scris si datile trecute cand au venit pe la noi. In plus fata de atunci, ar mai fi de spus si ca au lansat la inceputul acestui an un album nou, „Machine Messiah”, de pe care sigur vom auzi piese noi in concertul de la Bucuresti.

In ceea ce ii priveste pe polonezii de la Behemoth, ei revin la Bucuresti pentru un show care va contine piesele care i-au facut celebri, dar si melodii de pe viitorul material discografic. Showul face parte dintr-un set de foarte putine concerte pe care trupa le va sustine in Europa in 2017.

Me And That Man

Tot in 2017, solistul Behemoth, Nergal (Adam Darski), a lansat un album sub numele Me And That Man, in colaborare cu muzicianul britanic (care s-a mutat in Polonia) John Porter.

Albumul se numeste „Songs of Love and Death” si uitati ca Behemoth canta death metal si a format in jurul ei, in Polonia, comunitatea de metal extrem, si ascultati-l! Este dark, country, blues cu gothic, undeva la intalnirea lui Johhny Cash cu Nick Cave, iar primul single de pe album, „My Church Is Black” are si un video extraordinar.

Este inca o declaratie de libertate din partea lui Nergal, supravietuitor al leucemiei, si muzician care refuza sa fie incadrat intr-un singur stil muzical, sfidand ceea ce toata lumea crede ca stie despre el.

Despre celalalte trupe, info pe site-ul organizatorului si tot acolo gasiti si bilete.

Dream Theater, mentiuni speciale pentru Metallica si Chris Cornell – recenzie concert


Oamenii sunt nebuni, au cantat trei ore!

dream theater concert bucuresti 2017

dream theater concert bucuresti 2017

Este rar pentru o trupa sa-si cante in concert un album intreg, insa pentru Dream Theater nu este o noutate. Au facut la fel si cu cel mai recent album de pana acum, “The Astonishing”, o fac inca o data in turneul aniversar de 25 de ani de la influentul “Images and Words”.

Turul de forta a inceput cu „The Dark Eternal Night“ si de-abia dupa ea m-a prins si pe mine concertul. Pentru prima parte au ales “Hell’s Kitchen dintre cele mai vechi si „The Gift of Music” si „Our New World” de pe The Astonishing, din 2016. O mentiune speciala trebuie sa aiba si piesa de deschidere de pe „Train of Thought”, „As I Am”, cu o bucata din “Enter Sandman” inserata in mijlocul ei. Dar “Breaking All Illusions” mi-a placut cel mai mult din prima parte, o piesa care aduna laolalta cam tot ce e mare la trupa asta: compozitie, atmosfera, agresivitate si interpretare misto.

1992-ul s-a intors in partea a doua a showului Dream Theater, cu multe imagini, cuvinte si o recapitulare pe scurt, a hiturilor care se cantau atunci: de la Pearl Jam, Nirvana, MC Hammer (parca) si multe altele pe care le ascultam pe casete.

Evident, odata cu “Pull Me Under” s-a dezlantuit iadul: Petrucci si-a luat chitara roz, LaBrie ne-a pus sa cantam, Mike Mangini a insistat sa ne faca si el un solo de tobe, sa nu aducem aminte de Mike Portnoy, tot albumul a fost cantat struna de la cap la coada.

Foarte frumos refrenul din “Black Hole Sun”, cantat pentru Chris Cornell inainte piesa finala de pe „Images and Words”, “Learning to Live”. Fara nici o vorba inainte, doar cu un “shit” la final. Exact!

EP-ul „A Change of Seasons” a inchis concertul. 

De LaBrie am uitat sa va spun ca era intr-o forma vocala si fizica excelente. De unde stateam eu, nu am vazut daca si-a dat jos ciocul ala din anii 2000.

PS: WC-urile de la Arene arata la fel ca in 2006, cand am fost ultima data sa le vizitez. Cred ca era si acelasi sapun.

De ce conteaza moartea lui Chris Cornell


Venind din epoca grunge-ului, in care auto-distrugerea a devenit deja un semn distinctiv al genului, Chris Cornell (foto: contul oficial de Facebook) parea o oaza solitara de seninatate si lumina. Din pacate, moartea lui Cornell nu inseamna numai pierderea unui talent, dar arunca si o umbra asupra unei generatii despre care s-a spus de prea multe ori ca este “generatia pierduta”.

chris cornell

chris cornell

Deseori aparand la bustul gol pe scena, cu o carisma de Christ si un sex-appeal de care mustea, inainte de a deschide gura, Chris Cornell a fost nu numai o imagine a unui gen muzical, ci si unul dintre ultimele rock straruri.

A fondat Soundgarden in 1984, la 20 de ani, fiind atat solist, cat si baterist. Dar, in timp ce Nirvana si Pearl Jam nu aveau sa apara pana in ultima parte a decadei, Cornell si Soundgarden au fost acolo in timpul Big Bang-ului grunge-ului. Imbinand heavy-metalul mostenit de la Black Sabbath, bluesul cantat in forta de Led Zeppelin cu furia bruta a punkului, din care se trage grunge-ul, Soundgarden a sunat, in acelasi timp, familiar, modern si vechi.

Temple Of The Dog

Cornell a scris piesele pentru ceea ce urma sa devina singurul album Temple Of The Dog, un tribut adus prietenului sau mort. Aici l-a cunoscut pe Eddie Vedder, alaturi de care a cantat Hunger Strike. Povestea Temple of the Dog este aici.

Soundgarden

Soundgarden a contat pentru ca a fost prima trupa de grunge, inaintea Nirvana, care a semnat cu o casa mare de discuri, deschizandu-le celorlalte trupe calea. Asa cum succesul extraordinar al “Nevermind” al grupului Nirvana a ajutat foarte mult intreaga miscare din Seattle.

Povestea Soundgarden a continuat cu super succcesul “Superunknown”, dar pentru a pastra traditia auto-distructiva, grupul s-a destramat in 1996.

Solo si Audioslave

Chris Cornell si-a inceput cariera solo cu subevaluatul “Euphoria Morning” (pe care a vrut sa-l numeasca “Euphoria Mourning”), a inceput apoi colaborarea cu Rage Against the Machine in supergrupul Audioslave, insa a continuat sa lupte cu propria depresie si abuzul de substante. A reusit sa scape de dependenta complet dupa ce a plecat din Audioslave. Parea ca nu va ceda demonilor, asa cum o facusera Kurt Cobain si Layne Staley.

Inca unul pe o lista lunga

Zeii grunge-ului sunt acum cifre tragice: Andrew Wood (Mother Love Bone), coleg de apartament cu Chris Cornell: mort – supradoza. Layne Stanley (Alice in Chains): mort – supradoza, Kurt Cobain: mort – si-a zburat creierii, Scott Weiland (Stone Temple Pilots si Velvet Revolver): mort – supradoza, Chris Cornell (Soundgarden, Templeof the Dog, Audioslave): mort – sinucidere.

Iar atat timp cat Cornell, Vedder si Dave Grohl pareau partea luminoasa si pozitiva a grunge-ului, totul parea in regula.

The Cranberries – Something Else – recenzie album


M-am apucat sa ascult albumele Body Count si The Cranberries unul dupa altul si m-am intors in anii ’90. 

The Cranberries album 2017

The Cranberries Something Elese album 2017

Pe The Cranberries (foto: contul oficial de Facebook) ii stiu de cand au aparut, cu „Linger” si cu vocea lui Dolores O’Riordan, atat de clara si frumoasa atunci, la 18 ani, ca si acum, la 45. Apoi a venit albumul de debut, „Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, discurile pline de hituri pop, trecerea inspre o muzica mai dura, cu distors si destramarea. Reintoarcerea The Cranberries din 2012 nu a facut valuri mari, dar reluarea hiturilor vechi in maniera acustica a fost o stire care nu a trecut neoservata.

Pe cel mai nou album, The Cranberries a colaborat cu Irish Chamber Orchestra pentru a reorchestra intr-o maniera acustica cele mai cunoscute piese ale grupului,  iar cele mai multe dintre aceste cantece beneficiaza de orchestratie suplimentara.

Avem si trei noi melodii: „Why”, „Rupture” si „The Glory”. Nu sunt spectaculoase. Singura „Rupture” se foloseste de un vibe diferit fata de restul albumului – cu pian si voce soptita, in stilul Massive Attack sau Portishead, dar este o schimbare buna a ritmului discului.

Cred ca cele mai reusite piese refacute in maniera folk-acustica sunt „Zombie”, „Dreams” si „Animal Instinct”. Culmea, „Linger”, care era oricum cu orchestra, nu mi se pare ca se ridica peste varianta originala, care ramane aproape de perfectiune.

Daca sunteti un fan al trupei sau macar stiti cele mai mari hituri, versiunile acustice ale „When You’re Gone”, „Ode To My Family” si „Ridiculous Thoughts” nu au cum sa nu va placa. Sigur, piesele care sunt deja lente se preteaza mult mai bine la reinterpretari acustice, insa cele mai „heavy”, ca „Zombie” sau „Animal Instinct” sunt cele care stralucesc de fapt si arata cat de frumos a imbatranit muzica asta.

E un album pentru nostalgici, dar, oricum, nu mi se pare ca The Cranberries s-ar lupta pentru audienta noua sau mai tanara. Asa ca, pentru vechii fani ai trupei, albumul este o intoarcere in timp plina de candoare.

„Sleep Well Beast” este numele celui mai nou album The National


„Sleep Well Beast” (foto: pagina de Facebook), al saptelea album al trupei americane de indie rock The National, va aparea pe 8 Septembrie 2017, iar pana atunci avem un single foarte frumos, “The System Only Dreams in Total Darkness”, anunta Indie Shuffle.

The National Sleep Well Beast 2017

The National Sleep Well Beast 2017

E adevarat ca ultimul album The National de pana acum este cel din 2013, „Trouble Will Find Me”, insa Matt Berninger, solistul de la The National, a mai lansat un disc in 2015, alaturi de cealalta trupa alaturi de care canta, EL VY. Este vorba de albumul de debut al grupului EL VY, numit „Return to the Moon”, si de pe care cu siguranta stiti macar melodia de titlu. Daca nu, luati aici un link catre Youtube.

The National este ceea ce multi ar numi o „trupa de familie”. Cu doua seturi de frati, Berninger trebuie sa se simta un pic lasat pe dinafara si poate de asta este si asa de trist. Fratele sau s-a alaturat totusi ca „roadie” pentru filmarile documentarului  „Mistaken For Strangers”. Regizat de Tom Berninger, fratele mai mic al lui Matt Berninger, ”Mistaken for Strangers” este un film care pleaca de la intentia de a documenta un turneu si ajunge sa vorbesca de relatia foarte frumoasa dintre cei doi frati.

Pe langa anuntul facut despre noul album si noul single, The National se pregateste pentru un turneu mondial. Vor avea concerte si in aceasta vara, insa turneul se intinde din Septembrie pana in Decembrie. Fiecare bilet vandut pentru turneul nord-american vine cu o copie digitala a albumului (livrata la lansarea albumului).

Turneul mondial The National va incepe in Europa, va include Marea Britanie si Irlanda, dupa care se va muta in America de nord. Aveti aici datele exacte, daca va intereseaza.

La ce sa ne asteptam de la noul album Steven Wilson, „To The Bone”, care apare in 2017?


Steven Wilson spune ca va aduce mai multe parti de chitara decat pana acum, cu toate ca el si Guthrie Govan nu vor mai colabora, si ca vom avea o mai mare implicare a solistei Ninet Tayeb, careia i-a incredintat cateva parti vocale si pe cel mai recent album solo, „Hand. Cannot. Erase”.

Steven Wilson

Steven Wilson

Al patrulea album solo Steven Wilson (foto: contul oficial de Facebook, photo credit – Lasse Hoile) se va numi „To The Bone” si va fi lansat pe 18 August 2017, anunta Prog Sphere. Yeeeeeeeeeeeees!

Guthrie Govan nu va colabora deloc cu Wilson pe acest disc, noii membri ai echipei fiind bateristul Craig Blundell si chitaristul Dave Kilminster.

„To the Bone” nu va fi un album conceptual, asa cum ne-a obisnuit, dar asta nu inseamna ca nu vor exista piese interconectate. Din punct de vedere muzical, discul va reflecta la nivel de fine-tunning  neconcordantele vremurilor in care traim, iar din punct de vedere liric, haosul paranoic al erei post-adevarului (sau al adevarului alternativ, asa era expresia, nu?).

Toate cele patru albume ale lui Steven au fost oricum foarte diferite unul de celalalt si de-abia astept sa vad care va fi urmatoarea schimbare pe care ne-o pregateste Steven Wilson.

Steven Wilson

Mintea din spatele a diverse proiecte muzicale, inclusiv Storm Corrosion, un duo cu Mikael Åkerfeldt de la Opeth, grupul dream-pop No-Man sau BlackfieldWilson este cel mai bine cunoscut drept lider al trupei Porcupine Tree. O trupa pe care a inceput-o in joaca, in 1987, iar odata ce s-a destramat, a lasat-o de izbeliste si si-a inceput cariera solo, pe langa activitatea alaturi de noi trupe pe care le inventeaza cu prietenii sai.

Nu o sa incerc sa-i fac o istorie cronologica pentru ca face atat de multe lucruri (mixaj, productie, compozitie, colaborari cu Anathema sau Opeth), are o activitate foarte intensa in ceea ce priveste cariera solo, plus trupele de care v-am zis, incat sigur imi voi prinde urechile. Va las mai jos noul single si astept noul album.

Dream Theater – Images and Words – recenzie album


De ce este mare “Images and Words”? Nu ca Dream Theater ar fi inventat apa calda, insa cu „Images and Words” a reusit sa impuna un standard la care s-a raportat toata lumea de atunci incoace. 

Dream Theater - Images and Words 1992

Dream Theater – Images and Words 1992

Daca “Achilles Last Stand”, piesa Led Zeppelin de pe “Presence”, „In-A-Gadda-Da-Vida” a grupului Iron Butterfly, “In The Court Of The Crimson King” – King Crimson sau “Rage For Order” – Queensrÿche au jucat un rol in inventarea si dezvoltarea metalului progresiv, genul nu ar fi existat asa cum il stim astazi fara Dream Theater

Formata in 1985, Dream Theater avea sa devina odata cu “Images and Words” (foto: contul oficial de Facebook) una dintre cele mai influente trupe ale genului, din ultimii 25 de ani. Discul face anii astia pe 7 Iulie si este primul cu vocalul James LaBrie.

Cred ca si cei care nu reusesc sa asculte genul asta de muzica recunosc piesa de inceput, “Pull Me Under”. A ramas, probabil, cel mai cunoscut hit la lor, cu rezervele de rigoare, pentru ca nu vorbim de genul de album care genereaza hituri de radio. Scrisa de claparul Kevin Moore, cu versuri filosofice despre viata si moarte si citat din Hamletul lui Shakespeare, “Pull Me Under” a fost lansat ca single, in ciuda celor peste opt minute, si a atins punctul culminant la # 10 in Billboard Mainstream Rock Chart. Atat s-a putut, ce sa facem!

“Another Day”, scrisa de John Petrucci pentru tatal sau, a fost descrisa ca „prog metal meets Kenny G” si este traditionala balada care, alaturi de “Surrounded” si “Wait For Sleep”, arata, fara dubii, abilitatile vocale ale lui LaBrie. 

Desi fiecare piesa este vitala pentru succesul acestui album, parerea fanilor Dream Theater pe care ii cunosc eu este ca „Metropolis Part 1” si „Under A Glass Moon” sunt cele mai importante ale “Images and Words”. Mie mi se pare ca, daca pe album ar fi fost numai “Metropolis, Pt. 1: The Miracle and the Sleeper”, ar fi fost suficient, iar discul ar fi fost ca succes si influenta la fel de mare. Este un fel de carne a albumului, iar aici este si inceputul pentru albumul “Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory” de mai tarziu.

“Metropolis Pt. 1: The Miracle and the Sleeper”, spunea chitaristul John Petrucci, nu trebuia niciodata sa fie dezvoltata si, initial, a fost gandita sa spuna o poveste lagata de personajele din mitologia romana, Romulus si Remus. O spune, intr-un final, pe cea a unui triunghi amoros.

Preambulul melodiei de inchidere este „Wait for Sleep”, o piesa sensibila, numai pian si voce, si in care apar idei care vor fi reluate si perfectionate in urmatorul album, “Awake”. Si tot Kevin Moore a scris-o, ca un fel de intro al uimitoarei „Learning To Live”, probabil cea mai intunecata si mai profunda piesa de pe album. Versurile au fost inspirate de epidemia de SIDA si in turneul pentru promovarea discului “Octavarium” au cantat-o intr-o varianta live speciala, cu aproape de doua ori mai lunga.

Adevarul este ca ani de zile am ocolit trupe precum Dream Theater si altele pentru reputatia „virtuozitatilor” care le-au precedat. Ma asteptam la o aglomerare de solo-uri de chitara, obositoare si inutila. Si m-am inselat. Dream Theater demonstreaza perfect pe acest album modul in care poti realiza o muzica foarte elaborata, bogata in nuante, care iese din masurătorile conventionale si repetitive si face ca muzica sa curga foarte lin.

De-abia astept sa ascult albumul asta live! Un preview, mai jos: