Turneul european The Smile va include de data asta și România, cu un concert la Arenele Romane, pe 17 iunie și bilete care se pun în vânzare vineri (pe 12 ianuarie), pe iabilet.ro. Mai bine de atât nu se putea decât Radiohead, dar să nu fim obraznici acum.


Bilete, pe iabilet.ro.

Până atunci, noul album al proiectului secundar Radiohead – care îi are pe Jonny Greenwood, colegul lui de trupă, Thom Yorke și fostul baterist Sons Of Kemet, Tom Skinner – va fi lansat pe 26 ianuarie. Piesa principală, „Wall Of Eyes”, este lansată deja și a venit cu un videoclip regizat de Paul Thomas Anderson.

Cel mai nou single a venit și el astăzi:

„Wall Of Eyes” este continuarea LP-ului lor de debut din 2022, „A Light For Attracting Attention”. Noul disc a fost înregistrat în studiourile Oxford și Abbey Road și este produs și mixat de colaboratorul Sam Petts-Davies și include, de asemenea, aranjamente de coarde ale London Contemporary Orchestra.

Dacă mi-aș fi continuat obiceiurile de pe acest blog să desemnez cele mai bune albume ale fiecărui an, cu siguranță aș fi ales pentru 2022 „A Light For Attracting Attention”, un disc făcut cu un spirit liber și fără presiunea fanilor Radiohead în spate (sau să îi numesc „sectă”?).

Related>

radiohead meeting people is easy

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Tendințe