Turneul aniversar Dream Theater de 25 de ani de la “Images And Words” vine si in Romania


19 Mai concert la Cluj-Napoca, Cluj Arena, ora 18:00 si 20 Mai la Bucuresti, la Arenele Romane, ora 18:30 (daca e la Arene, ploua!). Bilete sunt 225 lei pana pe 18 Mai si 250 de lei in ziua concertului.

Dream Theater Images and Words tour Romania 2017

Dream Theater Images and Words tour Romania 2017

Si merg si la Budapesta pe 10 mai, daca va bate gandul.

Sunt 25 de ani de cand “Images And Words” a venit pe piata, pe 7 iulie 1992, iar Dream Theater il va aniversa printr-un turneu european (deocamdata) in care va canta albumul in intregime.

John Petruci povestea pentru Metal Insider ca nimeni nu a anticipat la momentul respectiv succesul discului.

Dream Theater venea dupa un album de debut, “When Day And Dream Unite”(1989), pentru care nu au facut turneu de promovare si practic nu l-au promovat mai mult decat prin niste cmunicate de presa. Era 1992! Acum nu mai exista asa ceva.

De ce e mare Images and Words? Pentru ca a adus sound-ul metalului progresiv care a devenit apoi semnatura Dream Theater si a facut trupa una dintre cele mai influente in rock.

Program concerte Dream Theater Romania 2017:

Cluj, 19 Mai:

  • 18:00- 18:30 – Acces posesori de bilete Platinum Dream Ticket
  • 18:30 – Acces Golden Dream Tickets si acces general
  • 20:00 – Dream Theater

Bucuresti, 20 Mai:

  • 19:00- 19:30 – Acces posesori de bilete Platinum Dream Ticket
  • 19:30 – Acces Golden Dream Tickets si acces general
  • 21:00 – Dream Theater

Bilete concerte Dream Theater Romania 2017:

  • 225 lei pana pe 18 Mai
  • 250 lei in ziua concertului

Biletele la concertele Dream Theater Romania 2017 pot fi gasite online aici.

Advertisements

Intoarcerea Incubus e mai degraba spre heavy! Albumul 8 va fi lansat in Aprilie


Spre deosebire de noul single Linkin Park, noua piesa de la Incubus (foto: contul oficial de Facebook) nu m-a dezamagit. “Nimble Bastard,” va face parte din albumul care, cel mai probabil, se va numi “8” si va fi lansat pe 21 Aprilie prin Island Records.

Incubus 8 album 2017

Incubus

Ultimul album Incubus de pana acum este cel de acum 6 ani, “If Not Now, When?” (cel cu “Promises, Promises”), cu toate ca ne-au mai pacalit pe parcurs cu un EP, “Trust Fall”, in 2015 (cel cu “Absolution Calling”).

Oricum, mi se pare o pauza foarte mare, insa, pe de alta parte, e mai bine ca si-au luat timpul necesar pentru a lucra asa cum se cuvine. Pentru ca s-au intors cu un mood rock, asa cum ne-au si promis. Nu este prima oara cand iau o pauza asa mare, intre “Light Grenades” din 2006 si urmatorul, “If Not Now, When?” sunt cinci ani.

Incubus a anuntat odata cu lansarea single-ului cel nou si un turneu in Iulie-August care, deocamdata, este nord-american, in care vor fi headlineri alaturi de Jimmy Eat World si Judah And The Lion. Bilete sunt de gasit pe site-ul lor oficial.

Ultimele vesti din studiourile unde inregistreaza Incubus vorbesc despre o colaborare alaturi de Sonny Moore, mai cunoscut sub numele de Skrillex, dar si de vocalul Deftones, Chino Moreno.

Update-ul a fost facut pe pagina de Twitter a chitaristului Incubus, Michael Einziger.

Brandon Boyd/ Incubus, Skrillex, Chino Moreno/ Deftones

Brandon Boyd/ Incubus, Skrillex, Chino Moreno/ Deftones

Tom Waits-ul mai tanar, Mark Lanegan, colaboreaza din nou cu Josh Homme (QOTSA) si suna extraordinar!


Foarte tare single-ul cel nou, “Nocturne”, scos sub numele Mark Lanegan Band si care va fi inclus pe albumul “Gargoyle”, pregatit pentru lansare pentru 28 Aprilie 2017.

Mark Lanegan Queens of the Stone Age

Mark Lanegan

Mark Lanegan (Screaming Treees, Mad Season, Queens of the Stone Age) si fostul coleg de la Queens Of the Stone Age, Josh Homme colaboreaza din nou pentru albumul solo al primului.

Lanegan (foto: contul de Facebook) ii mai are in trupa sa si pe Greg Dulli (Screaming Trees, The Afghan Whigs), Alain Johannes (Queens of the Stone Age, Them Crooked Vultures) si Duke Garwood.

Mark Lanegan a mai colaborat cu Josh Homme la Queens Of the Stone Age, unde au ascos impreuna albumele “Rated R” (2000), “Songs for the Deaf” (2002), “Lullabies to Paralyze” (2005), “Era Vulgaris” (2007) and “…Like Clockwork” (2013).

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, Josh Homme a fost muzician de turneu intre 1996 si 1998 pentru Screaming Trees, una dintre trupele lui Mark Lanegan.

Daca v-am zapacit, s-o luam pe rand:

Screaming Trees

Lanegan a inceput sa cante in 1984, fiind membru fondator si vocal al grupului Screaming Trees, alaturi de Gary Lee Conner, Van Conner si Mark Pickerel.

Screaming Trees este adesea asociat cu inceputurile miscarii grunge, alaturi de Soundgarden sau Melvins. De altfel, albumul din 1991, “Uncle Anesthesia”, este produs de Chris Cornell – Soundgarden.

Dar adevarul este ca in muzica Screaming Trees sunt de gasit si multe elemente de hard-rock sau rock progresiv/ psihedelic. Ceea ce e clar acum este ca a fost unul dintre cele mai de succes grupului ale underground-ului anilor ’90 din SUA.

Mad Season

Pentru a continua cu increngatura, Mark Lanegan a facut parte si din super-grupul grunge din Seattle Mad Season, din care mai faceau parte si Layne Staley (solist Alice In Chains) si Mike McCready (membru fondator si chitarist Pearl Jam).

Mad Season a scos doar un album, “Above”, aparut in 1995 si care a avut succes in SUA, numai ca problemele pe care Layne Staley le avea cu drogurile si alcoolul si divergentele de opinii dintre ceilalti membri ai grupului, i-au impiedicat sa mai continue.

Solo

Mark Lanegan si-a inceput cariera solo in 1990, in paralel cu trupele in care a cantat, in principal, la chitara si voce. A participat insa si la partea de compozitie.

Primul album Lanegan este “The Winding Sheet” (1990), pe care-l puteti auzi si pe Kurt Cobain, pe versiunea piesei traditionale americane “Where Did You Sleep Last Night?”. Piesa a fost apoi reluata si de Nirvana in “MTV Unplugged in New York”, din 1994.

Din 1990 pana acum, Mark Lanegan a scos zece albume, fara “Gargoyle”.

Mii de scuze, imi place Bush!


Stiu ca va pot dezamagi in orice secunda, totusi recunosc ca-mi place Bush si de asta vreau sa va anunt noul album. “Black and White Rainbows” se va numi si va fi lansat pe 10 Martie 2017. Gavin Rossdale a anuntat ca el l-a scris si produs, asa ca stim la ce sa ne asteptam.

Bush Black and White Rainbows album 2017

Bush Black and White Rainbows 2017

Am inceput cu scuze pentru ca de fiecare data cand am avut ocazia am ironizat trupa asta. Trupa englezeasca de grunge, Bush (ambele foto: pagina oficiala de Facebookeste singurul exemplu de trupa grunge/ rock alternativ cu un solist regulamentar, care nu lua droguri, era foarte docil, poza pentru coperta Rolling Stone, isi scoatea camasa si facea toate lucrurile care trebuiesc facute pentru ca o trupa sa vanda.

De altfel, sa stiti ca a si vandut foarte bine in anii ‘90, sa nu zicem ca a asudat baiatul de pomana.

Cu toate astea, nu cred ca e un muzician lipsit de talent si, odata ce m-am descoperit cantand intr-o dimineata Bush, mi-am promis sa nu ma mai iau de Gavin Rossdale.

Bush

Bush

Bush serbeaza in acest an si 25 de ani de la infiintare, iar “Black and White Rainbows” marcheaza intoarcerea Bush dupa o pauza de 3 ani. Ultimul album de pana acum este “Man On The Run”, 2014.

Bush a cunoscut faima in anii ’90 cu albumele “Sixteen Stone” (1994) si “Razorblade Suitcase” (1996) si cu hiturile de radio “Glycerine”, “Machinehead”, “Swallowed” si “The Chemicals Between Us”. A concertat si la Woodstock ’99.

Dar sa stiti ca Gavin Rossdale a ramas acelasi. Uitati aici un interviu in care povesteste cum prezenta sa la The Voice din Marea Britanie spera sa il ajute mai departe in cariera atat pe el, cat si trupa Bush.

Noul single Bush este “Mad Love”, e mai jos.

 

10 melodii de protest, sa ne tina de cald


  1. System of a Down – Fuck The System

Pentru fanii System of a Down nu este o mirare faptul ca trupa este foarte implicata politic, social si ca este o voce puternica a miscarii protestare anti-razboi/ anti-sistem din SUA. “Fuck The System” este de pe albumul din 2002, “Steal This Album!”. Fuck the system!

Pe pagina lui de Facebook, Serj Tankian sustine protestele din Romania, publicand mesajul:

“This is how battles are won against unjust laws.
Congratulations to the people of Romania.”

2. Rage Against the Machine – Killing in the Name

Rage Against the Machine, trupa protestatara prin excelenta, s-a lansat cu Killing in the Name”. In 1992 a fost primul single al albumului de debut, cu mare succes la vremea respectiva si care inca mai suna foarte actual.

Si nu ma refer doar la temele abordate (rasism, brutalitatea politiei, sfidare), ci si la muzica. “Fuck you, I won’t do what you tell me” urla oricine asculta melodia.

3. Metallica – …And Justice For All

De fapt, aici avem un intreg album: …And Justice For All”, ceea ce v-am ura si dumneavoastra, care vorbeste exact despre injustitie si justitie facuta pe bani.

Titlul “…And Justice For All” este inspirat din ultimele cuvinte ale unui “juramantului de credinta”, care este de obicei spus in scolile americane la inceputul zilei de curs.

4. Bob Dylan – The Times They Are A-Changin

Sau as fi putut pune “Blowin’ In the Wind” sau “A Hard Rain’s A Gonna Fall” sau toata discografia, insa melodia aceasta are un mesaj pozitiv in care ma incapatanes sa cred. Avea dreptate Bob Dylan cand i-a explicat unui prieten care i-a gasit versurile acestei melodii in masina de scris si l-a intrebat ce-i cu prostia asta: “Well, you know, it seems to be what the people like to hear.”

Daca e scrisa sau nu intr-un moment de cinism, nu mai conteaza. Melodia a fost unul dintre imnurile anilor ’60 si a fost lansata la o saptamana dupa moartea lui JFK si la cateva luni inainte ca Legea drepturilor civile din 1964 sa intre in vigoare.

5. Bob Marley – Get Up Stand Up

“You can fool some people sometimes / But you can’t fool all the people all the time”

Bob Marley a scris cantecul dupa turneul din Haiti, socat fiind de saracia oamenilor de acolo. Ar fost ultima melodie pe care Marley a cantat-o live, inainte de moartea sa, din 1981. Avea 36 de ani.

6. Green Day – American Idiot

American Idiot este pe intregul un album de protest, inspirat, in special, de politica dusa de George W. Bush. Nu este insa singurul exemplu din discografia trupei Green Day, care a fost foarte vocala si la adresa lui Donald Trump inca din campania electorala.

Dar “American Idiot” nu este numai un protest impotriva unei administratii, ci al unui stil de viata deformat, cu televiziuni care fac reality-show-uri in zonele de razboi prezentate drept emisiuni de entertainment. Sau in spitale, filmand integral operatiile estetice ale celor care vor sa arate ca Brad Pitt. Este albumul unei intregi generatii de tineri care trebuie sa-si puna mai multe intrebari.

7. Luna Amara – Folclor

A fost imnul meu la radio ani de zile pentru ca era fix genul de melodie si de mesaj cu care generatia tanara se identifica. Toate frustrarie, revolta si neputinta noastra erau strigate in gura mare, chiar mai putin agresiv decat am fi facut-o noi daca am fi avut un Facebook la vremea respectiva sau un microfon.

A fost Nirvana noastra.

8. Tracy Chapman – Talking About a Revolution

Si-acum mi-aduc aminte de dimineata aceea din 1999, cand am deschis ziarul si am citit “A aparut un Bob Dylan feminin”. Articolul continua elegios despre talentul unei debutante obscure pe nume Tracy Chapman, care, debutase in 1988 si castigase 4 Grammy-uri.

Nu ii acuz pe ziaristi ca nu s-au informat, la noi si informatiile si muzica ajung mai tarziu. De-asta zic ca trebuie o revolutie.

9. Pantera – Revolution Is My Name

Pantera aceasta este de pe albumul din 2000, ‘Reinventing the Steel’, ultimul al lor, cu toate ca atunci nu stiam asta. Dar, intr-un final, inevitalilul s-a produs: drogurile si alcoolul au incheiat totul.

10. Sex Pistols – God Save The Queen

Daca este vorba de protest, punk-ul nu are cum lipsi. Am ales “God Save the Queen” nu pentru ca ar fi un protest la adresa Reginei, de altfel, declaratiile trupei pe aceasta tema batandu-se cap in cap. Refrenul “No future/ no future for me” este inca foarte actual si a fost de atunci incoace valabil. #PunksNotDead