Perry Farrell (Jane’s Addiction, Porno For Pyros) anunta un album solo surpriza


N-ati ascultat Perry Farrell? Nasol! Stiu ca suntem trei in Romania care ascultam Jane’s Addiction si aceiasi doi Porno For Pyros, dar asta nu ma impiedica sa ma bucur de un viitor album solo Perry Farrell. Salut, Jane’s Addiction addicts!

perry farrell janes addiction album 2019

“Kind Heaven” va veni in 2019, il va avea ca producator pe Tony Visconti (David Bowie, producatorul lui “Ziggy Stardust”, chiar) si printre colaboratori pe Taylor Hawkins (Foo Fighters), Tommy Lee (chiar el), colegi de la Jane’s Addiction (Chris Chaney) si Porno For Pyros (Peter Distefano).

Solistul Jane’s Addiction si Porno For Pyros, inventatorul Lollapalooza si pionier in alternativ, Perry Farrell (foto: contul Facebook Jane’s Addiction) nu a mai lansat un album solo din 2001, de la debutul cu “Song Yet To Be Sung”. Din pacate, albumul nu este de gasit pe platformele digitale.

Pentru ca e pasionat de inventarea de trupe si lasarea lor la vatra apoi, Farrell a mai scos alaturi de Satellite Party in 2007 albumul “Ultra Payloaded”.

Advertisements

“Wake Me Up When September Ends” a devenit imn anual de sezon


“De la Youtube, de la Youtube/ Au venit banii de la Youtube”.

green day

Piesa a fost scrisa intial ca omagiu pentru tatal lui Billie Joe Armstrong, care a murit intr-o zi de 1 Septembrie in 1982. Are referinte despre inceputurile Green Day (foto: Facebookul lor), intamplate 7 ani mai tarziu (“Seven years has gone so fast”), iar videoclipul este regizat de Samuel Bayer (“Smells Like Teen Spirit“), care i-a schimbat sensul, vorbind de starea americanilor de dupa atacurile teroriste din 2001. “Wake Me Up When September Ends” a devenit ulterior imnul nemultumitilor de sezon.

In fiecare an, in primele zile ale lunii Septembrie si Octombrie, videoclipul isi dubleaza vizionarile, potrivit cifrelor furnizate de YouTube. In 2018, vizualizarile au fost de aproximativ 50.000 in fiecare zi, iar in jur de 1 Septembrie si 1 Octombrie, de peste 100 000.

Traiasca rentabilitatea muzicii sezoniere, de care albumele de Craciun si Stefan Banica Jr., desigur, si-au dat seama cu ceva timp in urma.

wake me up when september ends

Suede – The Blue Hour – recenzie album


“The Blue Hour” este ultimul album dintr-o trilogie care include “Bloodsports” si “Night Thoughts”, iar odata ce am citit acest lucru, am inteles melancolia tuturor celor trei ultime albume Suede. Si “The Blue Hour” este de visat cu ochii deschisi sau de meditat, daca aveti subiecte restante.

suede the blue hour album 2018

O mare parte din “The Blue Hour” (coperta: Facebookul lor) se ocupa de terorile copilariei, de relatiile familiale fracturate, teama de viitor si gasirea de sine si de un loc al tau. Sunt lucruri mari si dramatice, iar in alte cazuri ar putea suna pretentios si pompos, insa nu si la Suede, o trupa foarte sincera si directa.

Exista o naratiune, care nu este niciodata complet dezvaluita sau finalizata, dupa cum ne-a explicat Anderson. Cu toate acestea, exista un concept pentru intreaga inregistrare, melodiile sunt legate cu elemente vorbite.

“Wastelands” si “Tides” mi-au placut de la departare cel mai mult, si, in general, partea a doua a albumului, cu “All the Wild Places” si “The Invisibles”, cu o urma de romantism si nostalgie. In momentele de final se simte soundul cu care au razbatut cu mult timp in urma, in 1993: mai tanar, mai sexy si mai viu.

Spuneau ca: “Suede ar trebui sa fie neplacut”. Si totusi, intr-un fel, suna inaltator, ceea ce este probabil un lucru bun.

Chris Cornell – “When Bad Does Good”, in Noiembrie


Chris Cornell va avea o retrospectiva a carierei sub forma unui set numit “When Bad Does Good”, album care va fi lansat pe 16 Noiembrie, cu un single care este asteptat pe 21 septembrie. Compilatia va avea si inregistrari Audioslave si Soundgarden nelansate pana acum.

chris cornell When Bad Does Good album 2018

Inainte de moarte, Chris Cornell (foto: Facebookul lui) lucra alaturi de producatorul Brendan O’Brien la un album de coveruri, iar in paralel, cu Soundgarden, alaturi de care inregistra de vreo doi ani un nou disc.

Oricum, este de remarcat modul demn in care Soundgarden a tratat moartea lui Cornell si desfiintarea, astfel.

Radiohead: Meeting People Is Easy – recenzie film


“Meeting Radiohead Is Not Easy”, pentru ca documentarul nu este usor de urmarit. Nu gasesti nimic din legendele care inconjoara o trupa rock: nu petreceri, nu sex, nimic glamour. De fapt, ideea filmului se invarte in jurul absurditatii de a fi faimos, in conditiile in care tot ceea ce tine de marketingul trupei, de interminabilele sedinte foto, redundantele interviuri sau aparitiile jenante de la televiziuni, devine viata de zi cu zi, nu muzica. 

radiohead meeting people is easy

Frumoase momentele in care intr-un show TV realizatorii mananca in timp ce explica oamenilor videoclipul de la “No Surprises” sau cel in care o jurnalista se mira ca albumul se numeste “OK Computer”, dar nu exista nicio melodie cu numele asta.

De altfel, Colin Greenwood are o cadere in timpul unui interviu pentru NME: “I’m talked out. I feel like a vacuum without a brain. I’m just so tired.”

Nici macar incurajarile lui Thom Yorke, spuse cu jumatate de gura, nu reusesc sa-i faca sa inteleaga de ce trebuie sa treaca prin toate astea: “We were the most hyped band in the world, number one in all the polls. That’s bullocks”.

Singurele momente in care Radiohead pare ca se simte in largul ei sunt cele din timpul inregistrarilor (avem momentul imprimarii “Man of War”) sau pe scena. Si singurul moment in care Thom Yorke cere sa vada oameni este pe scena, rugandu-si echipa sa lumineze sala.

Muzica oamenilor astora timizi este cea care te tine pe scaun la un astfel de film greu de digerat. Dupa ce il vezi, intelegi foarte bine de ce acum sunt pe cont propriu, scot albume cand vor ei, unele fara promovare, fara single-uri, iar altele oferite gratuit la download. Scopul trebuie sa fie muzica.

La fel ca Pink Floyd sau Tool, Radiohead este o trupa-cult, inainte de a fi mainstream. Nu invers. “That’s bullocks”.

Hozier – “Nina Cried Power” EP – recenzie album


“It’s not the song, it is the singin’”, ca sa incep cu un vers din piesa cu care se deschide EP-ul, al carui titlu este inspirat din “Sinnerman” a Ninei Simone (“I cried, power, power (power, Lord)”). Sunt doua cu doua pe discul cel nou Hozier: este vorba de “Nina Cried Power” si “Moment’s Silence”, care amintesc de hiturile de radio din materialele anterioare si doua balade, “Shrike” si “NFWMB” – acronimul pentru “Nobody fucks with my baby” – si care nu vor prinde radiourile, dar vor stoarce multe lacrimi. “It’s not the song, it is the singin’”.

Hozier Nina Cried Power EP 2018

“Nina Cried Power”, melodia, e extraordinara, cu sound-ul ei gospel si soul, deloc o supriza la o prima ascultare, asemanadu-se destul de mult cu ceea ce este de gasit pe albumul Hozier. Cel mai probabil, cu ea a vrut sa faca pe plac publicului american, acolo unde Hozier a ales sa revina dupa asa o lunga pauza, cu turneu.

“Nina Cried Power” (foto coperta: Facebookul lui), melodia, are referinte la miscarea drepturilor civile din anii ‘60 si la tendintele rasiale de astazi, ii aminteste pe John Lennon, James Brown, Bob Dylan, Joni Mitchell, Nina Simone, B.B. King si pe toti cei care au cantat despre libertate, unii chiar inainte de a fi bogati si celebri. 

Cel mai mult mi-au placut “Nina Cried Power” si “Moment’s Silence (Common Tongue)”, foarte blues, foarte pe gustul meu. Si ma intreb, daca asa misto suna un EP, cum va suna albumul.

NFWH.

Hozier se intoarce dupa 4 ani cu EP-ul “Nina Cried Power”


A inviat Hozier! Pentru ca surpriza sa fie si mai placuta, “Nina Cried Power” va fi lansat in mai putin de o saptamana, pe 6 Septembrie. “Nina Cried Power” va fi dedicat muzicienilor care au cantat despre libertate, incluzandu-i aici pe Mavis Staples, Marvin Gaye, Curtis Mayfield si, in special, Nina Simone, cea care a inspirat titlul cantecului care va da numele EP-ului.

hozier
“Nina Cried Power”
va fi cel un nou EP in discografia lui Hozier (foto: Facebookul lui), care pare sa prefere acest format LP-ului. EP-uri are trei, cu cel din 2018 (“Take Me to Church” – 2013 si “From Eden” – 2014), in timp ce singurul album, de debut, “Hozier” a aparut in 2014.

La inceputul lui Septembrie, Hozier concerteaza acasa si la Londra (sunt sold-out, nu mai incercati), pentru ca de la jumatatea lunii sa isi continue turneul nord-american. Orasele si bilete, pe site-ul oficial.

Hozier, Take Me to Church

Hozier este irlandezul care a trait visul american. Singura piesa lansata independent, “Take Me to Church” a declansat un razboi intre casele de discuri din SUA si a fost nominalizata la doi ani de la lansare la Premiile Grammy pentru categoria “Song of the Year”.

“Take Me to Church” a urcat pana pe locul al doilea in topul generalist Billboard Hot 100 si a stationat 23 de sapatamni in Hot Rock Songs, unde a detronat Imagine Dragons cu “Radioactive”. Numai din acest motiv trebuie sa-l iubim, a facut destul.