It’s Stone Temple Pilots time again: nou vocal si single proaspat


Bine-ai venit inapoi, STP! Noul single este “Meadow” si avem si promisiunea unui nou album in primavara anului 2018, potrivit paginii lor de Facebook. Vocalul cel nou este fostul concurent la X-Factor, Jeff Gutt, care are sarcina de a prelua de la Scott Weiland si Chester Bennington rolul de frontman. Delicat moment.

Stone Temple Pilots album 2018

Stone Temple Pilots album 2018

Dar single-ul cel nu suna surprinzator de bine, cu toate ca, din pacate pentru noul vocal, comparatiile cu Scott Weiland sunt inevitabile.

Dean DeLeo, chitaristul si compozitorul Stone Temple Pilots, spunea recent intr-un interviu ca au cautat nu numai un nou vocal, ci si un muzician alaturi de care sa scrie muzici noi fara sa se abata de la calea lor.

Chester Bennington si Scott Weiland

Le-a luat ceva timp, din 2015 trupa intrand intr-o perioada de deruta. Imediat dupa ce Chester Bennington a anuntat ca renunta la Stone Temple Pilots, in 2015, pentru a se concentra pe munca la noul album al Linkin Park, vestea mortii lui Scott Weiland a venit. Scott Weiland, unul dintre membrii fondatori si vocalul Stone Temple Pilots pana in 2013, a fost concediat din formatie si a cantat apoi alaturi de The Wildabouts.

25 de ani de la “Core”

Anul acesta se implinesc 25 de ani de la debutul Stone Temple Pilots, cu “Core” si cu un Scott Weiland foarte hotarat la momentul respectiv sa devina un rock star la fel de mare ca Robert Plant sau Mick Jagger, spre deosebire de colegii de generatie, introvertitii Eddie Vedder, Kurt Cobain sau Layne Staley.

Advertisements

5 piese subevaluate ale nu-metalului


1. Limp Bizkit – “Nobody Like You” (featuring Jonathan Davis and Scott Weiland)

limp bizkit

limp bizkit

Ca sa vedeti ca Limp Bizkit (foto: Facebook-ul lor) nu este numai trupa despre care se spune in Deadpool ca e cea care a omorat muzica anilor ’90, uitati aici o colaborare cu Jonathan Davis (Korn) si Scott Weiland (Stone Temple Pilots, la acea vreme), care vine de pe al doilea disc Limp Bizkit, “Significant Other”. Un album pe care, de exemplu, nu au fost incluse piesele inregistrate alaturi de Serj Tankian sau Eminem, iar Aaron Lewis de la Staind e backing vocals pe “No Sex”.


2. Machine Head – From This Day

Machine Head, nu-metal? Da si nu. Stiu ca lumea nu ii asculta mai degraba pentru “Davidian” si “Ten Ton Hammer”, insa suna bine si in varianta nu-metal:

3. Coal Chamber – Loco

He, he, he, sigur stiti “Loco”, e din minunatii ani ‘90. Nu stiu de ce nu se mai canta melodia asta, dar la momentul respectiv a fost un succes. Relativ. In sensul ca a ramas cel mai mare succes al unei trupe care a reusit chiar performata de a fi nominalizata la Grammy, dar mult mai tarziu, in 2002. Cand e vorba de categoriile de rock, membrii Academiei mai bajbaie, mai gresesc anii sau genurile, dar isi repara greseala in urmatorii 10-15 ani.

4. Dope – Everything Sucks

E de pe albumul de debut, aparut in 2009, si care a vandut ceva de genul 200.000 de copii. Mai subapreciat decat atat, ce mai vreti!? Si e pacat, pentru ca albumul Felons and Revolutionaries”, cu toate ca nu a avut single-uri care sa reuseasca vreo clasare in topuri, macar au fost remarcate de oameni care mai asculta muzici misto si fac filme: “Debonaire” a fost folosit in “The Fast and the Furious” si in Run All Night” cu Liam Neeson.

5. Drowning Pool – Tear Away

De pe gloriosul debut “Sinner”, de pe care vine si unul dintre cele mai mari hituri ale lor, “Bodies”. Din pacate, lucrurile n-au stat prea bine cu trupa asta, vocalul Dave Williams ne-a parasit in 2013. R.I.P. Drowning Pool.

Nou concert Fink la Bucuresti, in Octombrie 2017


FINK revine la Bucuresti intr-un concert la Club Control, pe 7 Octombrie 2017, incepand cu ora 20:00. Biletele sunt 85 lei si 90 lei. Nu este prima venire a lui Fink in Bucuresti, show-ul anterior, din 2015, fiind sold-out.

Fink concert bucuresti

Fink concert bucuresti

Sub numele de Fink, Fin Greenall a inceput ca DJ si producator inainte de a ajunge la folk, blues si indie. Greenall a facut primii pasi in muzica inregistrand un album ambiental cu Lee Jones (aka Hefner), care a fost lansat sub numele de EVA in 1995.

Debutul cu numele Fink si l-a facut in 2000 abia, odata cu discul “Fresh Produce”.

2006 a fost anul care a marcat o schimbare stilistica, Fink abandonand in mare masura muzica electronica si concentrandu-se pe blues si folk. Intre timp, in felul acustic in care il stim, a ajuns la un numar de 6 albume de studio, dintre care ultimele doua in 2017: “Sunday Night Blues Club, vol. 1” si “Resurgam”.

Bilete concert Fink:

  • presale 1: 85 lei pana pe 7 Septembrie
  • presale 2: 90 lei pana pe 7 Octombrie
  • in ziua concertului, la intrare: 100 lei (in limita locurilor disponibile)

Se pun in vanzare doar 450 de bilete, in total.

Bilete la concertul Fink gasiti online aici.

Astazi apare unul dintre cele mai asteptate albume ale anului: Queens of the Stone Age – Villains


Iar eu de-abia-l astept, cu toate ca inca nu am terminat de ascultat albumul Queens of the Stone Age anterior, “…Like Clockwork”, atat de mult imi place! V-am spus motivele in 2013, aici.

Queens of the Stone Age Villians album 2017

Queens of the Stone Age Villians album 2017

Ceea ce stim pana acum despre noul Queens of the Stone Age (foto coperta: contul oficial de Facebook) este ca, dupa single-urile pe care ni le-au dat (“The Way You Used to Do” si “The Evil Has Landed”), pare mai vesel decat precedentul. Mai vesel, adica gen “Songs for the Deaf”.

Superstarul Mark Ronson (Amy Winehouse) este producatorul noului album, iar pana in Octombrie 2017, trupa concerteaza in SUA, alaturi de Royal Blood, dupa care vine si in Europa, spre finalul anului. Aveti aici un link catre un site de booking cu programarile, atat doar ca multe dintre ele sunt deja sold-out.

De ce a plecat Nick Oliveri din Queens of the Stone Age?

Josh Homme a dat de caurand un interviu pentru The Times in care a vorbit si de concedierea fostilor colegi din trupa, iar despre Nick Oliveri, pe care il numeste “cel mai bun prieten” a spus ca nu i-a acceptat comportamentul, fara sa dea mai multe amanunte (Oliveri a fost acuzat de violenta domestica, insa nu exista si dovezi cu care presa sa fi venit la momentul respectiv).

Josh Homme a spus ca de fapt te dai singur afara din Queens of the Stone Age, numai ca el este vocea. Si ca i-a spus-o in fata.

Un omagiu pentru Chester Bennington


Cu amar, inca o data, nu pot sa nu remarc ca muzica ramane mai saraca si cu o tinichea foarte greu de tarait. Incerc sa nu judec gesturile atat de radicale ale lui Bennington (foto: contul oficial de Facebook Linkin Park), Cornell sau Cobain, cu toate ca nu le inteleg si nu sunt de acord, si nici nu incerc sa le justific, incerc doar sa imi aduc aminte de un om a carui trecere a insemnat ceva.

chester bennington linkin park

chester bennington linkin park

Eram in 2000 pe plaja la Constanta, unde canta Radio Vacanta. A inceput “In the End” si am ramas traznita in mijlocul plajei. Ii difuzam si eu la Activ FM, luandu-mi o groaza de injuraturi pe tema ca “asta nu e rock”, insa eu ma incapatanam sa difuzez in fiecare dimineata melodia asta cu un pian care ma bantuia si o furie care ma elibera. De-abia cand am auzit-o la Radio Vacanta mi-am dat seama ca nu e numai obsesia mea, ci trebuie sa fie vreun hit, ceva. Bai, chiar era hit!

Linkin Park nu a fost prima trupa care a facut o fuziune intre metal si rap, dar a fost cea mai de succes.

Succesul a venit repede, primul lor album, Hybrid Theory, a fost certificat cu diamant in Statele Unite, reprezentand 10 milioane de copii vandute. In intreaga lume, au vandut mai mult de 50 de milioane. Cand ajungi la sumele astea, sigur rezonezi cu o generatie intreaga. Si inca suna foarte proaspat dupa atatia ani.

Versurile lui Bennington, foarte personale, dureroase, au acum o alta semnificatie: cele ale unui om care nu s-a vindecat niciodata, cu toate ca inainte de lansarea ultimului album Linkin Park se declara impacat cu sine insusi.

Furia mocnita a iesit apoi la suprafata prin certurile cu fanii, care au acuzat grupul Linkin Park ca s-a vandut pentru succes. Ok, suna prost, dar nu cred ca aveau nevoie de asa un tratament, mai ales ca ar fi putut trai plini de bani numai din vanzarile primului album. Dar nu poti opri oamenii din a te jigni.

Fan Depeche Mode si Stone Temple Pilots, trupa al carei solist avea sa devina dupa moartea lui Scott Weiland, Bennington a fost o amprenta pentru nu-metal, un gen inventat de Korn si foarte greu de sustinut dupa nivelul impus de ei.

Sentimentele copilariei marcate de abuzul la care a fost supus si o adolescenta innecata in droguri si alcool, pentru a uita, au fost apoi transpuse in versuri si muzica in care adolescentii si tinerii din intreaga lume s-au regasit.

Din pacate, sentimentele de care vorbea Chester Bennington in 2015 nu l-au parasit, tinand cont de sfarsitul pe care si l-a orchestrat, ca orice sinucigas, cu semnificatie (de ziua prietenului sau, Chris Cornell, care s-a luptat pe parcursul vietii cam cu aceeasi demoni: depresia, abuzul de alcool si droguri).

“I literally hated life,” decalra Chester Bennington pentru Rock Sound in 2015. “I was like, ‘I don’t want to have feelings. I want to be a sociopath. I don’t want to do anything. I don’t want to care what other people feel like. I want to feel nothing.”

20 de ani de la “Urban Hymns” – The Verve, cu disc aniversar. LMA!


Noile discuri aniversare vor veni pe 1 Septembrie: CD-uri, un DVD si, desigur, viniluri.

The Verve Urban Hymns 1997

The Verve Urban Hymns 1997

“Urban Hymns” (foto: pagina oficiala de Facebook) este cel de-al treilea album The Verve si a fost lansat la vremea lui pe 29 Septembrie 1997. Dupa ce l-au inregistrat timp de doi ani de zile, au reusit sa lanseze ceea ce avea sa fie cel mai de succes single The Verve, “Bitter Sweet Symphony”, piesa pentru care au primit si o nominalizare la Grammy-urile din anul urmator, la una dintre categoriile principale: Best Rock Song (au pierdut in favoarea Alanis Morissette – “Uninvited”).

Atat doar ca pentru “Bitter Sweet Symphony”, The Verve nu primeste niciun sfant din drepturi de autor, pentru ca melodia o fi scrisa de Richard Ashcroft, insa aranjamentele au fost facute cu ajutorul sample-urilor lui Andrew Oldham Orchestra dupa “The Last Time” a grupului Rolling Stones.

Ca lucrurile sa fie complicate pana la capat, nici vreun Rolling Stone nu primeste nimic, asta pentru ca drepturile de autor pentru perioada de inceput Rolling Stones ii apartin fostului manager al grupului, Allen Klein.

Lucrurile cu piesa asta sunt de-a dreptul ciudate, mai ales ca nu prea vezi sampler-uri in muzica rock. Bine, exceptia exista si aici: bateria lui Bonham, reluata de Bjork, Editors si alte zeci de artisti.

Cand am ascultat prima oara “Urban Hymns”, am crezut ca e vorba numai despre “Bitter Sweet Symphony” si “Lucky Man”. Ani de zile mai tarziu m-am trezit cu “Sonnet” pe repeat 1 si mi-am spus ca ok un album cu trei piese mari. Dar de fapt, cumva, The Verve a reusit un disc cu 13 piese una si una, toate compozitii ale lui Ashcroft. Este albumul pe care oricare trupa de brit-pop ar fi vrut sa-l lanseze (prietenii de la Oasis i-au dedicat lui Richard Ashcroft Cast No Shadow” de pe “(What’s the Story) Morning Glory?” inca inainte ca The Verve sa fi dat lovitura).

“Urban Hymns” a reusit sa devina cu timpul unul dintre cele mai ascultate albume ale brit-pop-ului, fiind certificat pana acum de 10 ori disc de platina atat in SUA, cat si in UK.

Mockumentarul “The Nona Tapes” al grupului Alice In Chains este acum disponibil online


Aparitia filmului m-a dus la un week-end intreg de auditii Alice In Chains si la o reamintire a cat de tare este trupa asta. Chiar si cei care nu o iubesc, se vor distra uitandu-se la “The Nona Tapes”, publicat pe contul Alice In Chains Vevo. E scurt, numai 25 de minute.

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Filmuletul, cu toate ca a aparut si pe DVD pana acum, este considerat printre raritatile Alice In Chains. Pentru prima oara a fost lansat in 1995 si prezinta povestea grupului prin ochii unei jurnaliste aspirante, Nona Weisbaum (jucate aici de Jerry Cantrell). Jurnalista ajunge la Seatlle pentru a gasi staruri rock, pentru un reportaj cu care va da lovitura si, intr-un final, face interviuri cu membrii Alice In Chains.

Il gaseste pe Sean Kinney (bateristul), care in timpul liber lucreaza pe postul de clovn, pe Mike Inez (basistul) la coafor, unde ne povesteste ca are un stand de hot-dog numit Rock Dogs si da si peste Layne Staley, care se afla langa o ghena, fumează si bea suc.

Toate aceste interviuri sunt intercalate cu altele, in care aflam ca primul album de pe care Laney Stanley si l-a cumparat a fost “Kings of the Wild Frontier” al trupei lui Adam Ant si tot aici ne spune si parerea lui despre femeile din rock.

Finalul este videoclipul piesei “Grind”, plus “Heaven Beside You” pentru generic, ambele de pe discul din 1995 Alice In Chains. 

Alice In Chains 1995

Al treilea disc, “Alice in Chains”, este albumul unei trupe care se desparte. Pana cand a fost lansat, zvonurile despre plecarea lui Layne Staley erau tot mai dese, iar dependenta lui de heroina devenise aproape legendara, in timp ce ceilalti membri ai trupei se luptau si ei cu demonii lor.

Alice ‘n Chainz + Diamond Lie = love = copii

Trupa a inceput sub numele de Diamond Lie in 1984, cu Jerry Cantrell la chitara, Mike Starr la bas si Sean Kinney la baterie. Dupa ce Jerry Cantrell si Layne Staley s-au intalnit, in 1987, Diamond Lie si formatia anterioara a lui Layne, Alice ‘n Chainz, s-au transformat in Alice in Chains.

Cu doi vocali, Layne Staley si Jerry Cantrell si cu un sound grunge cu influente metal, Alice in Chains este trupa care a reusit sa impace cele doua comunitati de mai sus, aflate initial pe picior de razboi (in Romania, inca).