Kings of Leon – recenzie concert Arena Nationala


In fiecare zi, la dus si la intors spre/ de la radio, la metrou, dadeam peste unul dintre afisele care promovau concertul, mai precis, cel cu coperta celui mai nou album Kings of Leon (foto: contul oficial Instagram). Pe bune ca trupa asta nu merita acea coperta sinistra!

Kings of Leon Bucuresti concert

Foto mai jos: Cristina Ciulacu, senchiu!

Si asta pentru ca e o trupa care suna foarte bine live, chiar si pe Arena Nationala. Show-ul a fost deschis cu “Over”, iar din prima parte a lui nu am inteles decat “Eyes On You” din cauza de sonorizare si din cauza ca pe ultimul inel al stadionului ai impresia tot timpul ca esti pe o margine de prapastie. Nici nu ma mir ca nu le-a dat ISU autorizatie initial.

kings of leon concert bucuresti

“Eyes On You” este de pe cel mai recent disc, “Walls”, cel cu coperta oribila de care v-am zis si pe care Kings of Leon il promoveaza prin turneu in acest moment. Evident, cele mai multe piese ale concertului au venit de pe el: “Waste a Moment”, cu care au inchis show-ul, “Find Me”, “Reverend” si “Walls”. Pe “Walls” decorul s-a schimbat complet in mijlocul melodiei, perdelele de catifea au fost ridicate, dezvaluind o scena extinsa si ecrane gigantice cu proiectii ale trupei.

Iar a doua parte a spectacolului a beneficiat de un decor in continua schimbare. De la proiectii live ale trupei, la forme geometrice, nori roz intr-o padure verde, umbre si lumini care se schimbau ritmic, pe muzica. “On Call de pe “Because Of The Times”, Pyro”, “Crawl”, “Notion”, “Radioactive” si, penultima, ”Use Somebody” au venit la rand, de ziceai ca suntem la un radio de hituri.

“Sex On Fire” a fost la inceputul concertului, pentru ei nu e hit.

“Use Somebody” a fost pastrata pentru finalul concertului si intreaga arena a cantat de la cap la coada impreuna cu Followill-ii, dintre care solistul Followill stapaneste extraordinar de bine modalitatea de a sublinia fiecare emotie. De sus, de unde m-am exilat, ati cantat foarte frumos!

Dream Theater, mentiuni speciale pentru Metallica si Chris Cornell – recenzie concert


Oamenii sunt nebuni, au cantat trei ore!

dream theater concert bucuresti 2017

dream theater concert bucuresti 2017

Este rar pentru o trupa sa-si cante in concert un album intreg, insa pentru Dream Theater nu este o noutate. Au facut la fel si cu cel mai recent album de pana acum, “The Astonishing”, o fac inca o data in turneul aniversar de 25 de ani de la influentul “Images and Words”.

Turul de forta a inceput cu „The Dark Eternal Night“ si de-abia dupa ea m-a prins si pe mine concertul. Pentru prima parte au ales “Hell’s Kitchen dintre cele mai vechi si “The Gift of Music” si “Our New World” de pe The Astonishing, din 2016. O mentiune speciala trebuie sa aiba si piesa de deschidere de pe “Train of Thought”, “As I Am”, cu o bucata din “Enter Sandman” inserata in mijlocul ei. Dar “Breaking All Illusions” mi-a placut cel mai mult din prima parte, o piesa care aduna laolalta cam tot ce e mare la trupa asta: compozitie, atmosfera, agresivitate si interpretare misto.

1992-ul s-a intors in partea a doua a showului Dream Theater, cu multe imagini, cuvinte si o recapitulare pe scurt, a hiturilor care se cantau atunci: de la Pearl Jam, Nirvana, MC Hammer (parca) si multe altele pe care le ascultam pe casete.

Evident, odata cu “Pull Me Under” s-a dezlantuit iadul: Petrucci si-a luat chitara roz, LaBrie ne-a pus sa cantam, Mike Mangini a insistat sa ne faca si el un solo de tobe, sa nu aducem aminte de Mike Portnoy, tot albumul a fost cantat struna de la cap la coada.

Foarte frumos refrenul din “Black Hole Sun”, cantat pentru Chris Cornell inainte piesa finala de pe “Images and Words”, “Learning to Live”. Fara nici o vorba inainte, doar cu un “shit” la final. Exact!

EP-ul “A Change of Seasons” a inchis concertul. 

De LaBrie am uitat sa va spun ca era intr-o forma vocala si fizica excelente. De unde stateam eu, nu am vazut daca si-a dat jos ciocul ala din anii 2000.

PS: WC-urile de la Arene arata la fel ca in 2006, cand am fost ultima data sa le vizitez. Cred ca era si acelasi sapun.

Muse – recenzie concert Bucuresti 2016


La aproape 10 ani de la precedentul lor concert in Romania, Muse s-au intors in Piata Constitutiei. Vesti bune: a fost genial! Vesti proaste: a fost mai slab decat cel din 2007.

Muse concert Bucuresti 2016

Muse concert Bucuresti 2016

Ca termen de comparatie, melodia cu care au inceput data trecuta, “Knights Of Cydonia”, a incheiat de data asta show-ul. Numai ca atunci promovau albumul “Black Holes and Revelations”, care a fost excelent, iar acum “Drones”, care-a fost prost. Diferenta de aici vine.

Celor nemultumiti ca n-au comunicat cu publicul, le spun ca n-au comunicat nici data trecuta, concentrandu-se foarte mult pe show. Si din punctul meu de vedere, daca ar face toate trupele la fel si ne-ar mai lasa cu “va iubesc, sunteti minunati”, ar fi perfect. Si daca ar suna toate trupele cum suna Muse live….

Pentru ca suna extraordinar de bine! Mat Bellamy, de exemplu, nu ia nici o nota gresit, reuseste sa cante si la chitara si la pian si la voce si sa fie la fel de fresh la finalul concertului ca la inceput. Si nici restul nu e de lapadat.

Cu “Drones” au deshis concertul de oameni reci. Setlistul a cuprins in principal piese de pe albumul “Drones”, asa cum era si normal, “Psycho”, “Mercy”, “Reapers” sau “Dead Inside” si hiturile “Starlight”, “Supermassive Black Hole”, “Time Is Running Out” sau “Uprising”.

Pentru ascultatorii mai vechi de Muse, a asculta live si impecabil “Plug In Baby” sau “Hysteria” a fost fabulos! Si “Resistence”, despre rezistenta prin iubire intr-o lume care n-are timp de asa ceva sau “Madness”, tot o melodie de dragoste de pe “2nd Law”.

Toate cu proiectii psihedelice, versuri ale cantecelor pe ecran, avertizari vizavi de lumea distopica, explozii stelare (pe “Starlight”, desigur), baloane si confeti pe finalul showului. Vedeti ca nu sunt reci?

Muse concert Bucuresti 2016

Muse concert Bucuresti 2016

Dar nu vreau sa credeti cumva ca asta a fost tot, ca a venit o trupa buna, a cantat hiturile, ne-a aratat niste luminite si a plecat acasa. Pentru ca un concert Muse este mult mai mult decat atat: este mesaj. Iar mesajul, probabil ca il stiti: este despre manipulare, globalizare, despre lumea Orwell-iana, despre lipsa empatiei si a sentimentelor, despre apocalipsa numita dezumanizare, este despre politica stramba sau despre barierele pe care ni le impunem singuri. Nimic optimist.

Muse nu este o trupa soft din niciun punct de vedere. Este vorba despre atitudine si mesaj.

“Knights of Cydonia” a incheiat seara si nu intamplator. Pentru ca e un protest impotriva uniformizarii.

Mai vreau!

Mai multe poze v-am lasat pe pagina de Facebook.

Recenzie concert Guano Apes la Bucharest GreenSounds Festival 2015


“Daca aveam mai mult timp, va scriam mai putin”, le-a spus un filosof grec, numai stiu care dintre ei, discipolilor. Daca nu aveti timp de citit tot textul, va fac aici un rezumat: Guano Apes a fost concertul verii si le-au aratat celor 1 milion de trupe care suna la fel cum ar trebui sa cante: cu vână.

Concert Guano Apes Bucharest GreenSounds Festival 2015

Concert Guano Apes Bucharest GreenSounds Festival 2015

The Guano Apes (foto: pagina oficiala de Facebook) au avut o ora si jumatate de show fara greseala. Nu ma imbat cu gandul ca nu sunt singura in dragostea mea pentru trupa germana, sunt sigura ca jumatate dintre cei care au umplut Parcul Herastrau habar n-aveau unde sunt, dar asta nu mi-a facut bucuria mai mica.

Pe Guano Apes i-am descoperit intr-o dimineata, pe la 6, cand nu stiam ce sa mai ascult ca sa ma montez pentru un matinal. Am ramas cu gura cascata cand am auzit prima data “Open You Eyes”, ca cu ea am inceput. A intrat pe lista scurta de repeat 1. In scurt timp a devenit marota cu care i-am imbolnavit pe toti cei din jurul meu si pe ascultatori. A ramas in continuare printre favoritele mele si-am recunoscut-o imediat ce-au inceput-o in concert, cu toate ca i-au schimbat inceputul pentru concertul de la Bucuresti.

“Proud Like a God” a fost un album imens pentru mine la momentul la care l-am descoperit, unul dintre acele albume care se tin scai de tine si sunt legate de o anumita persoana sau o anumita perioada din viata ta. Si tocmai de asta am fost profund impresionata si fericita cand am auzit melodiile de pe el live, cantate cap-coada ca pe album.

Sandra Nasic, solista The Guano Apes, intr-o forma de zile mari (face aerobic, dupa miscari, zice prietena mea) a bagat mare tot concertul. Ceva nemaivazut la noi: nu ne-a aratat fundul, nu stiu daca are sani. Nemtii astia!

Oricum, ramane una dintre putinele femei care stiu cum sa cante rock si sa se comporte ca atare. Nefiind un sex-simbol, precum Gwen Stefani, cu care a tot fost comparata, dar nici lipsita de sex-appeal, stie sa-si puna in valoare foarte bine calitatile: vocea, stilul, energia si naturaletea. Cand trebuie sa fie melodioasa, reuseste sa fie, daca piesa e aspra, schimba imediat registrul. Este energica, da tot pe scena, metalul combinat cu rapcore-ul pe care-l canta e facut pentru ea.

Am simtit adrenalina pe “Open Your Eyes”, “You Can’t Stop Me”, “Oh, What A Night”, “I Fink U Freeky”, “Fake” (asta e de pe ultimul lor album de pana acum, “Offline”) sau “Big In Japan”, “Lords of the Boards” fiind pastrata pentru finalul show-ului, bomboana de pe coliva.

Si si-au facut si o fotografie cu spatele la public, la finalul concertului pentru “fuckin’ internet”, vorba doamnei Sandra. Un selfie, vorba prieteni mele, de data asta.

A fost concertul care mi-a placut foarte tare, nu numai pentru ca mi-a placut trupa, dar m-am simtit foarte confortabil pe-acolo. Nu ma asteptam ca un festival oragizat de Primarie sa fie mai tare decat un concert al unui organizator privat, dar, din nou, cel mai sanatos la cap e sa scapi de idei preconcepute. Pe de alta parte, nu cred ca Primaria i-ar fi permis vreunui organizator privat de festivaluri sa faca ceva, orice intr-unul din parcurile sale. Cine-mparte, parte-si face.

Spectatori de Judas Priest, o sa va spun acum ceva socant: n-am stat la coada la bere.

Imediat ce-a terminat Guano Apes, a inceput Toulouse Loutrec pe Second Stage. Uau! Multumesc organizatorilor c-au bagat cele doua trupe in aceasta ordine. Doar asa m-am convins ca Dan Spataru traieste!

Recenzie concert Judas Priest Bucuresti 2015


I-am crezut cand au zis ca “Epitaph World Tour” urma sa fie ultimul lor turneu, asa ca m-am prezentat regulamentar in 2011 la concertul de la Rock The City. Show-ul lor de atunci mi-a placut foarte mult, m-a cam bulversat. Am vrut sa-I revad, insa trebuie sa va anunt ca a fost acelasi, mai putin cele cateva melodii de pe cel mai nou album.

IMG_3289

Concert Judas Priest Romexpo Bucuresti 2015

N-am vrut sa scriu despre concertul de aseara tocmai d-asta, insa m-am hotarat in ultimul moment. Concertul a meritat, iar ei sunt atat de mari ca e pacat sa-i ratezi. Si sunt atat de buni ca n-are sens sa stai acasa doar pentru ca i-ai mai vazut. Iar domnul Halford, voce de 4 octave, de altfel, la fel ca Myles Kennedy, canta dupa 40 de ani mai bine decat o facea in anii ‘80, spre deosebire de multe alte cazuri celebre.

Ca un “Metal God” care se respecta are si outfit-uri de scena cu toate insemnele genului: lanturi, metale grele, belciuge, motor, tatuaje, ace, brice si tot arsenalul.

“The Redeemer of Souls Tour” cu care au venit in 2015 este al doilea turneu Judas care-i alatura pe membrii fondatori Rob Halford (solist), Ian Hill (basist), Glenn Tipton (chitarist), bateristul de ceva vreme, Scott Travis si noul chitarist Richie Faulkner. El este chitaristul cu care Judas a inregistrat albumul “The Redeemer of Souls”, chitaristul lor de drept de pana atunci (si fondatorul) K K Downing parasindu-i in 2011.

Introducerea in scena a fost facuta pe “War Pigs”, varful heavy-metalului, inca.

Pe langa best of-ul pe care orice trupa il canta dupa 40 de ani de cariera in orice concert, The Redeemer of Souls Tour ne-a oferit si bucati de pe noul album, ca sa mai sparga monotonia. “Dragonaut” a venit imediat dupa “War Pigs” si nu mult a durat pana la “Halls of Valhalla” si “Redeemer of Souls”.

Insa lumea innebuneste odata ce incepe “Victim of Changes”, care marcheaza o intoarcere cu 39 de ani in urma, la albumul “Sad Wings of Destiny” sau pe legendara  “Beyond the Realms of Death” de pe discul din ’78 album, “Stained Class”.

Te poarta prin toata istoria trupei si a metalului, cu “Turbo Lover”, “You’ve Got Another Thing Comin’”, “Breaking The Law” sau “Defenders of the Faith”, melodie pe care mi-au atras atentia proiectiile despre razboaie, bombe si alte catastrofe, ca pentru cruciati.

Pe “Hell Bent for Leather” a revenit celebrul motor pe scena care mi-a placut foarte mult si la precedentul concert, iar la final au venit, desigur, cu ce lipseste din cei 40 de ani si 17 albume: “Electric Eye,” “You’ve Got Another Thing Coming” si o a doua revenire pe scena, c-a mai ramas o codita: “Painkiller” si “Living After Midnight”.

Stiu c-o sa dati cu pietre acum, dar eu as fi vrut sa aud si “Nostradamus”.

Lasa, ca n-o fi asta ultimul turneu de adio!

Foto pagina oficiala Twitter Judas Priest

Foto pagina oficiala Twitter Judas Priest

L-am vazut pe Slash cu un super vocalist: Myles Kennedy. Recenzie concert Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators


I-am ratat la primul concert, in 2013 si am insistat foarte mult sa merg Duminica la concert, sa-l vad pe Myles Kennedy live, alaturi de partea onorabila din Guns’N’Roses. A meritat efortul.

slash feat. myles kennedy & the conspirators concert bucuresti 2015

slash feat. myles kennedy & the conspirators concert bucuresti 2015

Din cauza de carciuma asezata in drumul catre Arene, am pierdut toate trupele de deschidere, insa merg pe mana lui Myles Kennedy care-a spus la sfarsitul concertului ca RoadKillSoda este una dintre cele mai creative trupe pe care le-a ascultat in ultima perioada. Imi pare bine ca singura trupa de stoner-rock cu ceva influente psihedelice de la noi a fost remarcata. Daca sunteti curiosi sa-i ascultati, aveti aici primul lor album. Sunt o trupa misto.

Raven Eye a fost cealalalta trupa de deschidere. Grupul britanic de hard& heavy se afla in turneu alaturi de Slash.

Sa incepem cu vedeta: Slash, dupa ce-a plecat din Guns’N’Roses, a reusit sa puna pe picioare Slash’s Snakepit, dupa care supergrupul Velvet Revolver, alaturi de fostii colegi de la G’N’R, plus vocalul Scott Weiland. Odata ce Weiland a plecat la Stone Temple Pilots, iar de Velvet Revolver s-a ales praful, Slash a lansat primul sau album solo, in 2010. Atunci a fost si prima colaborare cu Myles Kennedy, pe “Back from Cali”, dupa care au urmat doua albume impreuna, sub numele Slash featuring Myles Kennedy and The Conspirators.

Pe de alta parte, nici domnul Kennedy nu a aparut din neant. Fost profesor de chitara, Kennedy este cel care a refuzat postul de vocal Velvet Revolver, la inceputurile trupei, pentru a canta cu Alter Bridge, care e fosta trupa Creed, mai putin vocalul, un pic deranjat la cap in acea perioada. A fost dat ca inlocuitor al lui Robert Plant la o posibila reuniune Led Zeppelin, care nu s-a mai realizat.

Revenind, Slash si Myles Kennedy colaboreaza impreuna din 2009 si pierd nicio ocazie sa se laude unul pe altul. Au si de ce. Slash face ce-l taie capul si-i merge mai bine decat oricand.

Concertul de la Arene a fost deschis cu piesa cu care incep toate concertele, “You’re a lie”. I-au urmat „Nightrain“,„Wicked Stone“, „You Could Be Mine“, „Welcome to the Jungle“, cu basistul Todd Kerns pe voce (pacat, as fi vrut sa-l vad pe Myles Kennedy), „Starlight“.

A fost si melodia ale carei fonduri merg pentru salvarea elefantilor din Africa, “Beneath The Savage Sun”, a fost si “Back From Cali”, pe care le canta aproape in fiecare concert, un alt clasic, “Anastasia”, “Word On Fire”, balada “Bent to Fly”, de pe cel mai nou album al lor, dar si “Slither” din perioada Velvet Revolver. E posibil sa gresec un pic ordinea melodiilor.

Evident, deliciul il fac variantele melodiilor Guns’N’Roses “Paradise City”, “You Coul Be Mine”, “Nightrain”, “Rocket Queen”, cu un extra solo de chitara din partea lui Slash de 14 minute (l-am cronometrat). “Paradise City” a fost la bis.

Si nu e numai ca interpreteaza in concert niste melodii misto, dar o face si cu un vocal adevarat, care reuseste sa acopere cu succes si partea lui Axl si cea a lui Scott Weiland. Si pe care sper sa-l vad si cu Alter Bridge.

Mesaj Salsh Twitter

Mesaj Salsh Twitter

Recent, Slash a spus intr-un interviu:

“Ce-mi place cel mai mult la cariera mea este ca pot sa fac ceea ce imi place si acest lucru sa fie considerat o cariera.”

Cred ca despre asta e vorba. Dar e printre cele mai grele lucruri din lume.

Cum a fost la 30 Seconds to Mars. Un fel de cronica de concert. Vezi galeria foto


Jared Leto

Jared Leto

Hipstereala, cum sa fie ?! Pentru ca Bily Idol, adevaratul reprezentant al rock-ului de gagicareala, a imbatranit, cineva s-a gandit sa-i ia locul. Iar Jared Leto (foto: pagina de Facebook 30 Seconds To Mars) il inlocuieste cu succes.

In primul rand, nu ma asteptam sa fie atat de multa lume, pentru ca este o trupa destul de noua si aproape deloc promovata pe radiourile noastre. Singurul care i-a mai bagat in seama a fost City FM, adica Kirk, iar in rest, n-au auzit de ei. Nici nu ma mir din moment ce inca nu am auzit Radiohead la Radioul national. Radiohead, adica trupa lider de generatie, nu oricine.

Surpriza a fost placuta cu atat de multa lume adunata la Romexpo si mai ales c-am vazut de la pustani de 12-13 ani pana la rockeri grei cu “Motorhead”-ul pe ei. Cam pestrita, totusi lumea, dar asta e. In momentul cand a aparut vedeta pe scena si a inceput lumea sa aplaude si ovationeze, mi-am dat seama ca 90% sunt gagici. Si a aparut el, noul idol al pustoaicelor de pretutindeni, imbracat in alb complet – ca toti milionarii – cu parul lung, ravasit si cu barba. Un mic Jesus Christ Superstar, ce mai !

A turnat hit dupa hit, “From Yesterday”, “Kings and Queens”, “The Kill”, “City Of Angels”, “Closer to the Edge”, “Up In the Air” si a tinut lungi discursuri, ca doar e actor si stiti ca ei cand se pornesc, nu se opresc cu una, cu doua. Entertainer curat! Clasicele “Va iubesc”, “O sa ma intorc la anul”, “Sariti”, bla-bla. La un moment dat a aparut si cu un steag romanesc pe scena pe care l-a fluturat indelung. Probabil ca inca n-a aflat ca traim vremuri in care totata lumea spala putina. Sentimentul patriotic s-a inviorat putin, insa va tine pana la prima coada la Fisc sau oricare alta institutie a statului.

A chemat si 2 fete pe scena, dupa ce a remarcat mai intai muschii unui baiat din primele randuri. Le-a intrebat cum le cheama, de unde sunt, dupa care le-a pus sa stea jos, sa se uite la el pentru ca le ofera un “show privat”. Episodul mi-a adus aminte de Frank Zappa si celebra fata pe care-a chemat-o pe scena si-a pus-o sa manace salam. Si plangea fata si manca la salam….Care era ideea cu fata si salamul: ca daca te cheama unu’ d-asta pe scena, toata lumea face ce zice el si, pe bune, nu e obligata. Ca nu trebuie sa faci ce zice el, ca el nu e Dumnezeu, ca e doar un om care mine si ca tine, dar cu un microfon in plus, astea sunt subtitlitati la care prea putini se gandesc cand aud asa o chemare. A incercat sa le explice Zappa, dar se pare ca mesajul s-a pierdut undeva, pe parcursul anilor.

Eh, fetele lui Jared Leto n-au mancat salam, insa mi s-a parut ca le-a chemat ca sa umple scena. Da, scena era goala. Un baiat se chinuia langa superstar, dar bateristul era inexistent.

Si tot ca sa umple scena, au bagat baloane si confeti. Baloane si confeti la un concert rock? Hmm…

Per total, voce slaba, baloane multe, pacat de muzica. E, da, si un baiat frumos. Ne-a promis ca se va intoarce in SUA si le va povesti de energia fantastica pe care o transmite publicul din Romania, tuturor trupelor de acolo. Bine, dar sa fie rock.