Riverside si Second Life Syndrome – Wasteland – recenzie album


Celor ingrijorati ca totul se va termina odata cu pierderea chitaristului Piotr Grudziński, la inceputul lui 2016, le spun sa stea linistiti. N-o fi cel mai bun album scos pana acum, dar e unul frumos.

Riverside

Riverside

Considerand o impolitete inlocuirea lui Grudziński, Riverside a ascos primul album in formula de trio si pe care il iau ca un fel de al doilea debut. “Wasteland” (ambele foto: Facebookul lor) spune povestea celui care a supravietuit sfarsitului lumii (asta vrea sa ne spuna poetul si cu coperta, de altfel) si este o meditatie asupra suferintei si abandonului, fara a suprima speranta ca poti lasa totul in urma (The Struggle for Survival”) si sa mergi mai departe.

riverside wasteland album 2018Este atmosferic, introspectiv, mai putin progresiv heavy decat precedentele, cu influente Pink Floyd (“River Down Below”) aduse in contextul actual.

Pentru cei care iubesc trupa asta, este un album foarte frumos, cu emotii aproape palpabile si probabil ca aceasta este ceea ce il diferentiaza detasat de precedentele. Pare o aventura dureroasa, cu sentimente brute de furie, frustrare, disperare, speranta si o mare melancolie. Din acest motiv imi place “Wasteland”.

*titlul se refera la albumul cu nr. 2 Riverside.

Advertisements

Alice In Chains – Rainier Fog – recenzie album


Terminati odata cu “noul solist” William DuVall. Omul are in acest moment la fel de multe albume cu Alice In Chains cat a avut Layne Staley, toate excelente, si este deja de 12 ani in trupa. Cred ca merita titulatura solistul Alice In Chains. Si cu asta v-am spus si parerea despre noul album, ca poate aveti treaba.

alice in chains album 2018

“Rainier Fog” este un omagiu adus Seattle-ului, nu numai pentru ca poarta numele muntelui la care are vedere orasul, ci si pentru atmosfera. Nu are poate la fel de multe hituri de radio ca “The Devil Put Dinosaurs Here”, insa sound-ul este dark si heavy.

Alice In Chains Rainier Fog album 2018Melodia “Rainier Fog” este un omagiu adus primului val de trupe grunge, de la sfarsitul anilor ‘80 (ei, Soundgarden, Mother Love Bone, Mudhoney, Screaming Trees, Nirvana), o vedere retrospectiva a ceea ce au fost, cu toate triumfurile si tragediile.

Este inregistrata cu Duff McKagan, si el tot din Seattle si care vine dintr-o trupa contestata la inceputurile curentului grunge de trupele implicate.

Nu este niciun moment luminos pe album. “The One You Know” este din perioada mortii lui David Bowie, iar vocile lui DuVall si Jerry Cantrell, impreuna, aduc a Layne Staley, “All I Am” este hauting, pe “Maybe” si “Red Giant” le-as asculta pe repeat ore intregi.

Armonii dark, riffuri heavy cu distors si, cel mai important, niste suflet. Foarte frumos album.

Alice In Chains  (foto: Facebookul lor) a avut intotdeauna un sound dinstinctiv, iar daca nu ma credeti, luati aici: cum ar suna “Master Of Puppets” daca ar fi cantata de Alice In Chains.

Tom Grennan – Lighting Matches – recenzie album


A venit si albumul de debut Tom Grennan, iar daca tot il vom vedea in concert in vara, la Summer Well, i-am dat play.

Tom Grennan - Lighting Matches

Considerat unul dintre cei mai promitatori artisti britanici, Tom Grennan si-a lansat albumul de debut dupa alte cateva EP-uri. Intentia declarata a fost sa faca direct un album clasic, care nu suna ca nimic altceva din ceea ce se canta acum. A reusit si n-a reusit: inedita este vocea, dar combinatia de pop-soul cu hook-ul obisnuit de a repeta din nou si din nou aceeasi fraza este prea la moda si incercata deja.

Totusi, are ce ii trebuie pentru o cariera in muzica: isi compune, are o voce distincta, adusa in fata, o productie buna si entuziasmul varstei.

Ca puncte forte, melodii de pe EP-urile de pana acum pe care le-a reluat pe album: ”Something in the Water”,  “Sweet Hallelujah” si cea cu care, cel mai probabil, il cunoasteti: “Found What I’ve Been Looking For”. Pe langa ele, Run in the Rain”, “Little By Little Love”, “Sober”, “Praying” sau “Make ‘em Love You”.

“Lighting Matches”, in rezumat: energic si autentic. Sper ca Tom Grennan sa fie vocea indie-pop necesara pentru a aduce o varietate mai mult decat necesara unui gen chinuit de multi.

Acum il astept pe Jamie N Commons. El chiar mi se pare si mai interesant!

Foto: Twitter Tom Grennan.

Cum face Buddy Guy sa fie mai tanar decat Keith Richars si Mick Jagger pe “The Blues Is Alive And Well”


Pe Jeff Beck, si el invitat pe album, nu-l pun la socoteala, el a fost intotdeauna un inovator. Nu stiu daca am raspuns intrebarii, dar m-am gandit asa:

Buddy Guy The Blues Is Alive And Well 2018

Buddy Guy The Blues Is Alive And Well 2018

Buddy Guy, care a influentat muzicieni care ne-au parasit de mai bine de 45 de ani, ca Jimi Hendrix, a fost si cel care a introdus muzica lor in compozitiile proprii. Si pare ca a ramas mai interesat de ceea ce se canta acum decat multi altii mai tineri. Chestie de viziune.

O dovada ar fi una dintre cele mai frumoase colaborari, cea cu James Bay, 28 de ani (un muzician care in 2015 a facut tot ce se putea cu albumul de debut: Brit Award, nominalizare la Grammy, vanzari beton) pe “Blue No More”.

O alta ar fi ca pe colaborarea cu Keith Richards si Jeff Beck“Cognac”, este mai viu.

Un al treilea motiv este ca, daca Rolling Stones scoate album de blues anul trecut, dar face coveruri, Buddy Guy se apuca, alaturi de bateristul si producatorul Tom Hambridge sa compuna de la cap la coada, cu exceptia “Nine Below Zero” (Sonny Boy Williamson).

Si in fine, ca sa inchei, uitati aici cea mai tare piesa noua blues, care nu e scrisa de Bonamassa. Si nu uitati: Buddy Guy is 81 years young!

Top 10 cele mai bune albume la mijlocul lui 2018


Judas Priest, Snow Patrol, Dave Matthews Band si, pentru ca sunt dintre martorii lui Maynard James Keenan, A Perfect Circle sunt dintre alegerile de la jumatatea unui an in care pare ca cel mai bun lucru a fost muzica.

10. Zeal & Ardor – Stranger Fruit

zeal and ardor stranger fruit album 2018Amestecarea muzicilor blues, gospel si soul cu black-metal-ul pare o profanare pentru ascultatorii ultimei categorii. Pentru altii, a deschis o lume a posibilitatilor. Initial, format ca act solo de Manuel Gagneux (elvetian american), interesul imens și aprecierile revistelor de muzica a dus la transformarea Zeal & Ardor intr-o trupa care are turnee mondiale.

Si chiar merita, nu numai pentru “Stranger Fruit”, care este un album minunat, ci si pentru debutul “Devil Is Fine”, de acum cativa ani.

Va aud! Stiu ca ati gandit: “inca un hipster care vrea sa dilueze black-metal-ul!”.

9. Judas Priest – Firepower

Judas priest Firepower album 2018

 

Pentru ca am un mare respect pentru trupa asta, nu am cum sa nu amintesc de “Firepower”, care pastreaza standardul cu care ne-a obisnuit.

Are doar locul 9 pentru ca l-am mai ascultat o data. Se numeste “Ram It Down”.

 

 

8. Arctic Monkeys – Tranquility Base Hotel + Casino

Arctic Monkeys - Tranquility Base Hotel + Casino

Oamenii s-au suparat ca Arctic Monkeys n-a facut album de hit-uri.
Oamenii s-au suparat pe Metallica pentru ca a facut album de hit-uri.
Oamenii nu vor sa inteleaga ca nu poti canta aceeasi muzica toata viata.

Schimbarea de directie in compozitiile Arctic Monkeys m-a luat si pe mine prin surprindere, iar prima impresie m-a dus la intrebarea de ce nu au ascultat-o pe Tori Amos, daca tot o dadura pe pian?

Dupa cateva luni de ascultat “Tranquility Base Hotel + Casino”, insa, nu ai cum sa nu remarci marea incredere pe care Arctic Monkeys o are in propriile forte, facand o schimbare brusca si lansand un album fara un single anterior, pe modelul Radiohead din 2011, ca o invitatie la a termina cu playlisturile si a asculta albumul in intregime.

Pentru ca albumul nu este unul de hituri, de asta! Este unul care are o poveste, a unui star rock care se retrage pe Luna, la hotelul Tranquility Base.

Cea mai tare recenzie la albumul Arctic Monkeys ramane insa: “Sci-fi Spandau Ballet”.

7. Tremonti – A Dying Machine

Tremonti A Dying Machine album 2018

 

Ma tot bantuie un gand: ca Mark Tremonti se tot perfectioneaza de-a lungul timpului pentru a-si cere in felul asta scuze pentru Creed.

Album foarte bun anul asta, v-am scris pe larg aici.

 

 

6. Sleep – The Sciences

Sleep - The Sciences

Ce bine ca si-au adus aminte unde au pus iarba! Albumul “The Sciences” a fost lansat pe 4/20.

Legendele stoner metal-ului s-au intors dupa aproape doua decenii si tot cu un album-oda pentru iarba, satira si volum dat la maximum.

Cu titluri precum “Giza Butler”, ca omagiu pentru Geezer Butler – Black Sabbath, “Marijuanaut’s Theme” sau “The Botanist”, Cisneros ii saluta pe cultivatori.

5. Jack White – Boarding House Reach

Jack White Boarding House Reach album 2018

Da, stiu ca toata lumea il considera pe Jack White strident, dar chiar si asa, imi place.

Isi joaca in continuare rolul de savant nebun al muzicii, aducand pe “Boarding House Reach” mult experimental si ceea ce vrea sa fie anvantgarda.

Inovator, creativ, fresh, indraznet si fara sa-i fie frica sa fie sensibil, Jack White le are pe toate!

Mai multe despre album v-am scris la momentul aparitiei.

4. Dave Matthews Band – Come Tomorrow

Dave Matthews Band Come Tomorrow 2018

Este foarte frumos albumul proaspat lansat Dave Matthews Band, cu toate ca au renuntat la activismul din anii ’90.

Din nou, nu poti canta acelasi lucru o viata intreaga, ba chiar este indicat sa nu te inchistezi in propriile tipicarii.

Dave Matthews a ajuns la varsta la care s-a prins ca totul devine variatie pe aceeasi tema, asa ca a preferat un album de dragoste. Si i-a iesit foarte bine cu: “Samurai Cop (Oh Joy Begin)”, “Virginia in the Rain”“Here On Out” sau “The Idea Of You”.

3. Snow Patrol – Wildness

Snow Patrol - Wildness

Una dintre cele mai asteptate reveniri de anul asta, mai ales ca a fost si o supriza, Snow Patrol a reusit sa vina cu ceva nou, nu neaparat din punct de vedere muzical, cat, mai degraba, al temei.

“Wildness” ne aduce aminte de cat de tirani eram cand eram copii, pana cand am crescut si ne-am dat seama ca domnia noastra a trecut (“Empress”), ne pune intrebarile de care, de obicei, ne cam ferim (“What if This is Al the Love You Ever Get”) si ne face un update al fricilor (Soon you’ll not remember anything, but soon neither will I”).

In rezumat, ne intreaba: “Si daca asta este tot?”.

2. Jonathan Davis – Black Labyrinth

Jonathan Davis - Black Labyrinth 2018

Jonathan Davis are un ton distinctiv si este capabil sa amestece cu usurinta mai multe stiluri de compozitie si influente, asa ca este imposibil de ignorat. In plus, a fost o curiozitate pentru toata lumea, sa vada ce altceva decat Korn scoate Davis.

Metal, muzici cu influente optzeciste, orientale, industrial, post-punk, sunete agresive si versuri sincere, in “Black Labyrinth” veti gasi de multe ori contraste care se echilibreaza foarte bine.

Cel mai mult mi-au placut “Your God”, “Walk On By”, “Underneath My Skin”, “What It Is”, dar tot albumul, ca intreg, este foarte tare.

1. A Perfect Circle – Eat the Elephant

A Perfect Circle - Eat the Elephant album 2018

Pana la jumatatea anului, nu am auzit un album mai frumos, mai legat si mai dens decat “Eat the Elephant”.

V-am scris de ce, aici.

Tremonti – A Dying Machine – recenzie album


Dintre cei doi Alter Bridge care au lansat albume in acest an, Myles Kennedy si Mark Tremonti, il aleg pe cel din urma pentru ca a nimerit cel mai bun album al lui de pana acum. “A Dying Machine” este primul lui album de hard, cu cateva momente de metal. Chitara ramane insa semnatura lui. Nu e nicio scapare!

Tremonti A Dying Machine album 2018

Tremonti A Dying Machine album 2018

Imi place de Tremonti ca are grija sa nu se repete (prea mult), iar asta inseamna ca nu trebuie sa va asteptati la metalele pe care le-a incercat in toate formele pe albumele anterioare, ci la un sound mai variat.

Dupa patru albume, grupul lui Tremonti vine de data aceasta cu un album conceptual  (foto cover: Facebookul lor), care vorbeste de razboiul dintre oameni și cyborgi (cu un bonus, un roman care urmeaza sa fie lansat).

Sunt insa si momente in care Tremonti isi aduce aminte ca e fan thrash, cum este piesa de titlu, “A Dying Machine”, “Throw Them to the Lions”, “Bringer of War” sau “Take You With Me”, unde nu se poate abtine sa nu-si incordeze muschii.

Dar, in mare, “A Dying Machine” este un album mult mai melodios, cu un accent mai mare pe partea lirica si pe performante vocale ale lui Mark Tremonti. Din punct de vedere muzical, hook-ul principal este atmosfera incarcata emotional, fara a deveni prea sentimentala (“The First the Last”, “Trust”, “As the Silence Becomes Me”).

Chiar daca ii gasesc defectul ca este cam lung, “A Dying Machine” este un album foarte placut pe care Mark Tremonti isi arata calibrul. 

A Perfect Circle – Eat the Elephant, tare intoarcere!


Proverbul spune: “How do you eat an elephant? One bite at a time”. A Perfect Circle ne intreaba “Cum devii destept in 5 minute? Bucata cu bucata”. 

A Perfect Circle - Eat the Elephant album 2018

A Perfect Circle – Eat the Elephant album 2018

“Eat the Elephant” este atmosferic, instrospectiv si de o eleganta sobra, cam ca toate albumele in care este implicat Maynard James Keenan.

Din punct de vedere muzical, “Eat the Elephant” este un pic mai soft decat albumele A Perfect Circle (foto: Facebook-ul lor) cu muzica originala, facut mai multa grija pentru compozitie si cu o concentratie mai mica de riff-uri heavy. “The Contrarian”, “By And Down The River”“The Doomed”, “TalkTalk”, “ sau Disillusioned” nu exclud insa agresivitatea.

Atmosfera dark ramane si la fel si versurile lui Keenan, cu dispretul lor amar pentru aparente, fake-uri, obsesia pentru frumusete si falsi profeti. Sunt insa sperante in versurile lui dure, de parca ne implora sa facem ceva pentru a ne trezi. De fapt, mai mult decat orice, vrea sa ne puna pe ganduri si sa reflectam:

Try walkin’ like Jesus/ Try braving the rain/ Try lifting the stone/ Try extending a hand/ Try walkin’ your talk or get the fuck out of my way“TalkTalk”.

Sau cum este in “The Doomed”, cu versuri inspirate din Evanghelia dupa Matei (“Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni Pamantul” etc):

What of the pious, the pure of heart, the peaceful?/ What of the meek, the mourning, and the merciful?/ All doomed”.

Nu vreau sa nominalizez anumite melodii pentru ca este genul de album care trebuie ascultat cap-coada. O sa inchei ca in Disillusioned”, inspirata de filmul “What Dreams May Come” cu Robbie Williams si dedicata lui, o melodie despre a cobori in Iad pentru cei pe care-i iubesti si a te intoarce apoi:

Time to put the silicon obsession down/ Take a look around, find a way in the silence”.

“Eat the Elephant” este genul de album/ carte/ film care, odata ce s-a terminat, cere un moment de tacere.