Top 10 cele mai bune albume rock in 2017


Multumesc pentru voturile voastre, topul celor mai bune albume pe 2017, votat de voi, arata astfel:

  1. Foo Fighters + Roger Waters + Marilyn Manson
  2. Queens of the Stone Age + Robert Plant
  3. Liam Gallagher + Mastodon.

Albumele cu care m-ati influentat sunt “Heaven Upside Down” – Marilyn Manson si “Is This the Life We Really Want?” – Roger Waters. 

Top 10 personal pentru 2017 este mai jos.

 

10. Roger Waters – Is This the Life We Really Want?

Poate s-a mai molesit Roger Waters, poate inspiratia nu este la fel de debordanta ca pe vremea lui “Time” sau “What God Wants”, poate sunt prea multe influente Pink Floyd pe acest disc. Dar tocmai pentru ele lumea il asculta.

Diferenta este ca, spre deosebire de perioada Pink Floyd, acum Roger Waters vorbeste de traumele lumii actuale. Morocanosul Waters ne indeamna sa ne trezim si ne strica cheful cu intrebarea: “Ce alegi, frica sau iubirea?”. Bafta!

9. The National – Sleep Well Beast

Smecheria cu The National este sa nu te opresti dupa prima ascultare a albumelor, numai ca, odata ce ai prins gustul, devine dependenta. Combinatia de melancolie constanta si euforie din muzica lor si versurile aluzive imi aduc aminte de Leonard Cohen. Cred ca daca ar fi tanar acum, Cohen ar compune “Guilty Party” sau “Dark Side of the Gym”.

Sunt niste tipi cu abilitati emotionale exceptionale, asta e mai mult decat clar!

8. Mark Lanegan – Gargoyle

Tot fabulos a ramas si la finalul anului. V-am mai scris de el la mijlocul anului, vi-l readuc acum in atentie pentru ca e de neratat. Este garage-electronico-grunge-ambientalo-tom-waits-style. Dar asta este o descriere vaga, redundanta.

Mai degraba, apucati-va si ascultat-i vocea de bariton, ca va convinge singur. “Haunting” e cuvantul cel mai potrivit pentru astfel de muzica.

7. Wolf Alice – Visions Of A Life

Super album si o surpriza din ce in ce mai placuta Wolf Alice. “Visions Of A Life” este al doilea album, iar pentru cine a trecut prin albumul de debut al trupei, “Visions Of A Life” e si mai bun. Nu are puncte slabe, este neconventional, emotional si neplictisitor, cu toate ca are o melodie de 8 minute. Usor spre anii ‘90, dar e un foarte frumos si ambitios de la o trupa tanara. Mi-au placut “Formidable Cool”, “Planet Hunter”, “Heavenward” si de ei, in general.

6. Paradise Lost – Medusa

Opt piese in total, dintre care piesa de titlu, “Medusa”, mi-a placut cel mai mult si un album care imbina foarte frumos vechiul si noul Paradise Lost, nefiind insa memorabil.

Este pentru vechii fani, care vor fi fericiti sa nu se mai dea in rollercoaster-ul de stiluri din ultima decada si sa auda un album puternic, gothic, doom si growl-urile lui Nick Holmes.

5. Marilyn Manson – Heaven Upside Down

Cu toate ca a imbratisat rolul de extravagant nemilos si pacatos absolut cu acel industrial pe care nu-l mai canta nimeni in 1996 si cu o imagine imprumutata de la Ziggy Stardust, totusi, cea mai socanta mutare a lui Manson a fost sa lase metalul industrial care l-a făcut faimos si sa creeze un sunet nou.

Rampa de lansare a fost “Pale Emperor”, albumul de acum cativa ani: a luat de pe el toate elementele moderne, a adaugat o multime de chitare si idei mai vechi si asa a iesit “Heaven Upside Down”.

Dupa care, Manson si-a fluturat inca o data in aer un deget celor care spuneau ca e istorie.

4. “Village Idiot” + “Potato Head”

Dupa poreclele pe care si le-au dat unul altuia, Liam Gallagher – As You Were + Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon? = love si pace intre oameni

Nu are niciun sens sa ma chinuiesc sa aleg unul dintre albume: pe “As You Were” il aleg pentru ca armata de compozitori a lui Liam Gallagher a inteles foarte bine ce vrea lumea: Oasis. Iar pe cel al lui Noel Gallagher il aleg pentru ca nu apeleaza la nostalgie pentru un album de succes.

Recenzii ale albumelor aici si dincoace.

3. Mastodon – Emperor of Sand

Hell, yeah! Un album stralucit, foarte variat si consistent cu ceea ce ne-a obisnuit Mastodon in trecut. Timpul ne va spune si locul lui in clasamentul celor mai bune albume Mastodon, insa spilul cu el este ca este accesibil, fara a se indeparta prea mult de sablonul trupei. M-au cucerit.

Recenzia, aici.

2. Foo Fighters – Concrete and Gold

Spre deosebire de amicul lui foarte inspirat, Josh Homme (QOTSA), Dave Grohl n-a mai scris o melodie de dragoste de ceva albume. Nu are nici pe albumul nou, care este mai in forta, e pe steroizi sonici. Pe larg despre album, aici.

Ceea ce e remarcabil la Foo Fighters este ca a devenit o institutie in rock in acesti 20 de ani, si, chiar daca “Concrete and Gold” nu merge pe teren virgin, longevitatea si coerenta lor sunt ceva de speriat!

1. Queens of the Stone Age – Villains

Cred ca intelegeti de ce imi place un album care incepe cu: “Life is hard, that’s why no one survives”.

Motivele pentru care am ales albumul Queens of the Stone Age in defavoarea Foo Fighters este ca, per total, este mai divers. Pe “Villains” sunt piese rock, dark, de dans, de dragoste, boogie, oneste, colorate si cu umor.

Queens of the Stone Age este la momentul asta una dintre putinele trupe rock care mai reuseste sa fie si in mainstream si sa-si pastreze si credibilitatea. Pe larg despre problema, aici.

Iar mai jos este melodia de dragoste pe care n-a scris-o Dave Grohl.

Foto: Toate fotografiile copertelor sunt de pe Facebook-urile oficiale ale artistilor.

Advertisements

U2 – Songs of Experience – recenzie album


Ca un fan U2 ce-am fost in adolescenta, i-am urmarit din inertie chiar si cand n-am mai inteles ce canta. Si de la “All That You Can’t Leave Behind” incoace, cu greu m-am mai impacat cu trupa asta.

U2 Songs of Experience album 2017

U2 Songs of Experience album 2017

Albumul se deschide cu o oribilitate pe nume “Love Is All We Have Left” cu o voce a lui Bono infestata cu “efectul Cher”. In ce an suntem, noi, ăștialalți?

Macar “You’re the Best Thing About Me”, “The Blackout”, “Red Flag Day”, ultima care aminteste de “War”, cu aluziile la refugiati si politica din ziua de azi, nu suna la fel de rau. Hai, cu ingaduinta, nici “Ordinary Love”.

Pe “The Little Things That Give You Away” se aude chiar si The Edge! Aceasta din urma, cu crescendo-ul din vremea “The Joshua Tree”, mi-a placut cel mai mult.

“Songs of Experience” (foto: Facebookul lor) este, intr-un fel, o continuare a lui “Songs of Innocence”. Este mediocru, repetitiv si foarte lung, incercand prea mult sa le faca pe plac fanilor care se asteapta la o revenire in fire.

Albumul suna cam cum erau fetele B de pe vremea cu “Achtung Baby”. In ceea ce priveste succesul, sunt sigura ca-l va avea, pentru ca vinde brandul, in locul muzicii, insa cautarile pentru relevanta pierduta a U2 continua.

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon? – recenzie album


Insultele au amutit pentru o zi pentru ca astazi Big Brother Gallagher a scos album nou. Oare Liam Gallagher si l-a cumparat din magazin?

Noel Gallagher's High Flying Birds - Who Built the Moon album 2017

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon album 2017

Misto timing oricum, ca cei doi sa scoata albume la distanta de doua luni.

Noel Gallagher se pare ca a invatat din greseala fratelui mai mic si are un album mai scurt si mai concentrat, asta nefiind principala calitate. Fata de precedentul, “Chasing Yesterday”, din 2015, lui “Who Built the Moon?” i-a adaugat un sound psihedelic care pe mine m-a prins inca de la prima piesa, “Fort Knox”.

Apar si legendele britanicilor, Paul Weller (The Jam) – pe “Holy Mountain” si Johnny Marr (The Smits) – pe “If Love Is The Law” si, evident, influente The Beatles (“Be Careful What You Wish For”) sau Roxy Music (inceputurile de la “Holy Mountain” si Roxy Music – “Let’s Stick Togheter” sunt indentice).

E un album frumos, dinamic, de brit-pop pur, facut sa fie cantat la festivaluri. Noel Gallagher e si el voce, se vede ca tipatul la frati-su ii modifica in bine gama vocala. Sau poate e ca din cauza ca s-a lasat de fumat.

Dintre albumele celor doi frati Gallagher, il aleg inca o data pe Noel nu pentru ca nu mi-a placut cel al lui Liam Gallagher, insa Big Brother are marea calitate ca se uita inainte si incearca sa merga si pe pamant mai putin batatorit.

In rest, “Who Built The Moon?” ar avea nevoie de un frate gureş. 

10 albume mari care fac 25 de ani in 2017


  1. Pantera – Vulgar Display of Power

“Vulgar Display of Power” le-a aratat tuturor din muzica cum poti vinde stadioane intregi fara sa ai macar o melodie pe radio.

Contextul era urmatorul: Metallica taman scosese albumul care a transformat toti cocalarii in metalisti, Megadeth incerca sa-i ajunga din urma, Anthrax se pregatea pentru episodul cu Joey Belladonna.

Pantera a vrut sa faca cel mai heavy album al tuturor timpurilor.

2. Rage Against the Machine – Rage Against the Machine

Inca de la prima piesa, “Bombtrack”, primesti niste palme peste fata si asta este marea smecherie cu acest album. Versurile lui Zach de la Rocha, riffurile lui Tom Morello, adrenalina si influentele Led Zeppelin sunt punctele forte ale unui album care este mult mai mare acum decat revolutia pe care a iscat-o atunci.

3. REM – Automatic For the People

REM s-a intors in 1992 cu o capodopera a melancoliei. “Automatic For the People” are, spre deosebire de predecesorul sau, mai multe piese acustice si lucreaza intr-o mai mare masura la nivelul emotiei. Poate si de asta a fost mai de succes.

“Nightswimming”, “Drive”, “Everybody Hurts” si “Try Not to Breathe”, inregistrate intial pentru albumul anterior, au dat tonul noului disc, cu aranjamente orchestrale facute de Jon Paul Jones, Led Zeppelin. 

4. Peter Gabriel – Us

Un album de neratat pentru Come Talk To Me” (scrisa pentru fiica lui Gabriel), “Love To Be Loved”, “Blood Of Eden” (backing vocals Sinéad O’Connor), “Steam” si pentru un intreg mood pe care ti-l induce, cu world music, pop si felul ala de muzica pe care numai Gabriel l-a cantat.

Favorita mea este, de la departare, “Digging In The Dirt”, melodia cu care l-am descoperit pe Peter Gabriel.

5. Alice In Chains – Dirt

Alice In Chains Dirt album 1992

Alice In Chains Dirt album 1992

Alice In Chains, creditati de multi cu inventarea genului metal alternativ, au scos la un final de Septembrie 1992 un album cu foarte multe influente traditionale, heavy metal si alternativ, dar mai ales foarte dark.

Layne Staley se afla in mijlocul luptei sale constante cu abuzul de droguri, renuntase la a se mai interna, iar ceilalti membri nu stateau nici ei pe roze, luptandu-se cu dependentele si depresia. Nu s-au suparat sa-si puna sufletul pe tava pe acest album.

“Dirt” a dat cinci single-uri: “Them Bones”, “Down in a Hole”, “Rooster”, “Angry Chair” si “Would?”, ultimul pentru Andrew Wood, vocalul Mother Love Bone, mort in urma unei supradoze in 1990.

6. Roger Waters – Amused to Death

“Amused to Death”, pentru mine, cel mai bun album solo al lui Waters, este si el unul conceptual, de data aceasta punand in discutie efectele mass-media si ale televiziunii asupra societatii.

Pentru ca cei de la Pink Floyd sunt recunoscuti a fi vizionari, va spun doar ca albumul se termina cu melodia de titlu, in care ni se povesteste cum vor veni extraterestrii si ne vor gasi grupati in jurul televizorului. Merge si cu telefonul/ calculatorul.

“This species has amused itself to death”. Pace tuturor, take me, take me!

7. Faith No More – Angel Dust

Pentru americani unul dintre cele mai proaste albume Faith No More, pentru restul lumii, unul dintre cele mai bune. “Angel Dust” a venit dupa mult mai comercialul The Real Thing, cu toate ca “Midlife Crisis” se aseamana foarte mult cu stilul albumului precedent.

Un disc provocator, ca doar vorbim de Faith No More, cu piese despre sexul oral (“Be Aggresive”) sau despre staruri porno (“Jizzlobber”) si cu o mare durere in cur din partea lor privind succesul.

8. The Cure – Wish

Nu stiu daca “Disintegration” (1989) este cel mai bun album al lor, dar este cel mai matur: ultimul din anii ’80 si ultimul din perioada lor clasica. Pana atunci, The Cure era o trupa-cult, insa cu “Wish” a reusit sa ajunga in mainstream si pe piata americana. E un album frumos, mai pop si mai vesel, orice ar insemna asta la The Cure.

9. Stone Temple Pilots – Core

Cu “Creep” si “Plush”, ultimul devenit unul dintre cele mai mari hituri ale anilor ’90, Stone Temple Pilots debuta in 1992.

Uitandu-ne acum in urma la toate tragediile care au lovit Stone Temple Pilots (destramari, moartea a doi solisti de marca), cred ca o reascultare a “Core” este buna pentru a ne aduce aminte de optimismul si ambitia cu care incepusera.

10. Megadeth – Countdown to Extinction

In incercarea lui disperata de a egala succesul Metallica, Dave Mustaine a reusit alaturi de Megadeth, in 1992, cel mai de succes album din punct de vedere comercial. Accesibilitatea “Countdown to Extinction” a dat nastere insa la numeroase dispute intre fani.

Tatal haterelii si-a gasit hateri.

Robert Plant – Carry Fire – recenzie album


Una dintre ultimele legende ale rockului clasic are album nou in 2017, secolul 21, la distanta de 49 de ani de cand a inceput alaturi de Led Zeppelin.

robert plant carry fire album 2017

robert plant carry fire album 2017

Cariera solo a lui Plant a inceput in 1982 cu ceva diferit fata de ce se astepta toata lumea. Bucati de Led Zeppelin sunt insa pe albumele lui: “Calling To You”  (albumul Fate of Nations, 1993), “Tall Cool One” (albumul Now and Zen, 1988) sau “Hurting Kind” (albumul Manic Nirvana, 1990) sunt numai trei dintre exemplele care-mi vin repede in minte.

Dar ceea ce a facut in cariera solo, mai ales in ultima parte, se aseamana mai degraba cu curentul indie decat cu cel clasic. LP-ul folk-country realizat cu Alison Krauss, “Raising Sand” (2007) a fost un triumf la momentul lansarii, iar “Lullaby And… The Ceaseless Roar” (2014) tot o directie folk-rock pastreaza.

“Carry Fire” (foto: contul de Facebook) este un fel de continuare a albumului din 2014, cu folk, blues-rock si cu elemente din muzica nord-africana, de care s-a indragostit inca din 1972 (intr-un interviu recent povestea ca auzit in muzica africanilor progresii occidentale gen Coldplay pe care nu stie cum sa le scoata oamenilor de acolo din cap).

Inclinatia lui Plant catre sunetele si instrumentele orientale sunt evidente in piesa din titlu, “Carry Fire” sau in duetul alaturi de Chrissie Hynde (The Pretenders), “Bluebirds Over the Mountain” (cover dupa Ersel Hickey, din 1958). Mi-au mai placut “Heaven Sent”, care-mi aduce aminte de perioada The Honeydrippers, “Season’s Song” si “Dance With You Tonight”.

Un album intim, linistit, melancolic si orientat spre blues. Plant ramane o voce minunata, foarte expresiva, chiar daca si-a pierdut urletul, marca inregistrata.

Lacrimosa – Testimonium, pentru David Bowie, Prince si Leonard Cohen


Partea fabuloasa la trupa asta este ca nu a fost niciodata ieftina, cu toate ca foarte multe trupe de gotic si simfonic incearca de ani buni sa slefuiasca kitsch-ul pana la perfectiune.

Lacrimosa Testimonium 2017

Lacrimosa Testimonium 2017

“Testimonium” este un recviem, explicat de titlul primei melodii: “Wenn unsere Helden Sterben” (“Cand eroii nostri mor”). Este un omagiu pentru toti cei pe care i-am pierdut in 2016, eroii lui Tilo Wolff, iar numele pe care vi le-am insirat in titlul articolului sunt doar cateva dintre cele carora le este dedicat albumul. De fapt, nu exista in planurile trupei sa lanseze vreun album in acest an, insa evenimentele le-au schimbat.

Numele “Testimonium” se traduce instinctiv prin “testament”, insa in latina inseamna “marturie” si este, de fapt, o succesiune de imnuri funerare, pline de melancolie. Pentru cei care au cumparat albumul digital, sa le spun si ca este vorba de o impartire in patru acte, primul dintre ele cu cele doua piesele de inceput, al doilea si al treilea, cu urmatoarele 6 si al aptrulea cuprinzand ultimele doua melodii: Der leise Tod” si piesa de titlu. Prima, “Weltenbrand” si ultima melodie mi-au placut cel mai mult.

Mai multe genuri, intre darkwave si metal gotic, dark romantic, obisnuitele piese simfonice, intotdeauna foarte elaborate, si obligatoriu piese in engleza, de data asta “My Pain” si “Black Wedding Day” sunt o demostratie a ceea ce poate face Lacrimosa.

Nu am ce sa va spun de albumul asta. Trebuie sa-l ascultati si veti vedea de ce, e totul la nivel de emotie.

Liam Gallagher – As You Were – recenzie album


Dupa ce se cearta cu fratele mai mare si il face praf de fiecare data cand are ocazia, Liam Gallagher se apuca sa compuna ca el. Si are si un argument pentru asta: “I am Oasis – it doesn’t matter who wrote the f**king songs” (NME 2017).

Liam Gallagher As You Were album 2017

Liam Gallagher As You Were album 2017

Una dintre multele declaratii ale fratelui mic cu gura mare. Si mai are:

“Brian May’s guitar sound sounds like he’s got it clogged in his ass” (NME 2017)

Liam Gallagher has a better name for U2: “Bingo and His Naff Band” (Spin, 2017)

Despre Pete Doherty: “What does the word Libertine mean? Freedom! He’s in the corner doing smack with a helmet on his head”. (NME, 2005)

Despre Robbie Williams: “He’s a fucking drama queen”. (MTV, 2007)

Despre Florence Welch: “I’m sure she’s a nice girl, but she sounds like someone’s stood on her fucking foot”. (XFM, 2010)

Sau cel mai tare tweet ever:

Liam Gallagher si Maradona

Liam Gallagher si Maradona

As putea continua, dar ne-am adunat aici sa va povestesc cum a scris Liam Gallagher un album cam lung.

“As You Were” nu suna rau, ba chiar pentru nostalgicii Oasis suna foarte bine, pentru ca din punct de vedere muzical este o revenire la soundul Oasis.

Liric, paleste fata de inregistrarile BBC in care Liam Gallagher se plange ca a ajuns sa-si faca singur ceaiul la concerte sau fata de declaratiile pe care vi le-am citat mai sus.

Ce incerc sa va spun e ca nimeni nu-l asculta pe Liam Gallagher pentru melodii, pana acum. Dar e bine sa-l auzi ca e in voce, ca nu are pretentia de a inventa roata, ci doar exigenta sa cante bine niste melodii misto. Si sunt destule care suna foarte bine: “For What It’s Worth, “I Get By”, “Come Back To Me”, “I’ve All I Need”, “Wall of Glass”, “Paper Crown” sau balada usor psihedelica “When I’m In Need”. De Beatles-ul cu care se incheie albumul nu va mai spun.

La puncte slabe, “As You Were”, este prea lung, prea monoton si cere disperat un frate.