Beth Hart & Joe Bonamassa – Black Coffee – recenzie album


Prima impresie a fost ca e mai bun decat un album Hart si mai slab decat un album Bonamassa. Dar e soul-blues, ceea ce e ok.

beth hart joe bonamassa black coffee 2018

beth hart joe bonamassa black coffee 2018

De fapt, albumul este o colectie mai degraba romantica de swing-jazz, soul, blues si country-rock. Sunt melodii cunoscute odata (nu stiu in ce masura acum) ale unor artisti ca Etta James (“Damn your Eyes”), Edgar Winter (“Give It Everything You Got”, care deschide albumul), Lucinda Williams (“Joy”) sau Peggy Lee (“Why Don’t You Do It Right” – o melodie din 1941!). Iar pentru cine isi mai aminteste de austriecii electro de la Waldeck, avem si un cover dupa piesa lor, “Addicted”.

Mentiuni speciale pentru variantele la “Damn your Eyes”, “Joy”, “Lullaby of the Leaves” (scrisa pentru Broadway la inceputul anilor ’30 si inregistrata de Ella Fitzgerald in 1964), care mi-au placut cel mai mult.

Sunt sigura ca cine gusta swingul, gospelul, jazzul si blues-rock-ul va fi fericit sa auda noua fata a genurilor. Pentru ca toate melodiile au fost inregistrate (mai mult sau mai putin) live in studio, se simt autenticitatea si spontaneitatea. Iar cand lumina reflectoarelor se concentreaza pe Joe Bonamassa, superlativele sunt inevitabile.

Insa, ca mood, e prea vesel pentru mine. 

 

Advertisements

Cum ne-a spus David Bowie “la revedere” cu ★ (Blackstar)


Stiati ca “Blackstar” este numele unei planete necunoscute care, in vremurile Apocalipsei, se va ciocni cu Pamantul (“Houston, we have a problem!”) sau un alt nume pentru planeta Saturn? In plus, ziua aparitiei “Blackstar” coincide cu ziua replicantului Roy Batty din “Blade Runner”, ceea ce nici macar nu stiu daca e bine sau nu.
Teoriile din jurul titlului “Blackstar” continua si la doi ani de la aparitia ultimului album David Bowie. Dar nu de ele voi vorbi.

David Bowie Blackstar 2016 album

David Bowie Blackstar 2016 album

Atractia muzicii lui Bowie sta in misterul din jurul ei. Nici de data asta, Bowie nu a facut nicio concesie radiourilor: nu veti gasi piese destul de comerciale si digerabile care sa poata fi puse pe radio dintr-un alt motiv decat daca cineva il omagiaza pe Bowie.

Iti trebuie o anumita stare sa asculti albumul lui Bowie si asta pentru ca ganduri despre moarte se tot repeta pe parcursul “Blackstar” (foto: contul de Facebook Bowie). Deschiderea, “Blackstar”, este de 10 minute de psihedelic, experimental, jazz cu versuri criptice (“I’m a blackstar”, “I’m not a filmstar,” “I’m not a marvel star,” “I’m not a pop star”). Plus ca sunt mai multe melodii in interiorul uneia, intercalate.

“Lazarus” este cantata din perspectiva celui care i-a adus la viata Ziggy Stardust si Aladdin Sane, ale caror multe renasteri l-au transformat intr-o icoana.

Iar pentru cei care inca mai cauta o explicatie pentru titlul albumului, aceasta ar putea veni din versurile ultimei melodii, “I Can’t Give Everything Away”, piesa care incepe cu acordurile uneia din 1977, “A New Career in a New Town”.

★ este un album pe care Bowie arata ca lucrurile pe care le face sunt in felul lui, fara sa se repete din punct de vedere muzical, cu toate ca toate stilurile de mai sus au mai fost incercate. ★ nu este un testament, este muzica unui artist liber, neconventional muzical, asa cum a fost de multe ori vizual.

Desigur, imi dau seama ca ma pot insela de la cap la coada. Asta e si ideea cu artisti ca Bowie: intotdeauna lasa discutia deschisa, iar cu “Blackstar”, discutia de abia a inceput.

Cele mai asteptate albume in 2018


Tool si System of a Down sunt clientii fideli ai “celor mai asteptate albume” din fiecare an, iar in curand se vor alatura si Rammstein sau The Offspring. Ramane sa vedem cate din visurile de mai jos se vor indeplini.

1. Tool

Ca in fiecare an (din 2007 incoace), albumul Tool este in capul listei. Cum nu avem sanse sa ne spuna ceva clar, nu ne ramane decat sa deducem din declaratiile altor muzicieni  ca lucreaza la viitorul album, insa nu vor sa fie deranjati. Daca va fi macar jumatate din descrierea lui Tom Morello, va fi perfect.

Ascultati orice album Tool si veti intelege de ce este o trupa-cult.

2. Arctic Monkeys

Basistul Nick O’Malley spunea, candva, pe parcursul lui 2017, ca trupa a inceput inregistrarile. Ar cam fi cazul, pentru ca ultimul album este din 2013.

Zvonurile privind producatorul discului au circulat in ultimele luni, multe dintre acestea sugerand ca trupa lucreaza din nou cu James Ford, care a produs toate albumele trupei, inclusiv “Humbug” (2009), care a fost co-produs alaturi de Josh Homme.

3. The Offspring

Pana la urma, albumul The Offspring anuntat inca din 2016 va veni sigur in 2018. Pentru o trupa care exista inca din anii ‘80, lentoarea se justifica. Au si ei o varsta si doctorate de dat. V-am mai scris pe tema, nu e frumos sa te repeti.

Mai jos este ultimul single cunoscut The Offspring, din 2015:

4. Muse

Dezamagitoare ultimele single-uri Muse, dar asta nu exclude un album bun. Nu se grabesc cu el, vor mai lansa cateva single-uri pe parcursulul anului si spre finalul acestuia, discul cel nou. Vedem daca fericirea ii prieste lui Matt Bellamy.

5. Guns N’ Roses

Nu este anuntat niciun album Guns N’ Roses, dar sunt sigura ca asta este urmatoarea miscare de marketing: sa lanseze un album, dupa cum a fost reuniunea. Cum membrii trupei nu vorbesc cu presa, asteptam macar un comunicat oficial.

Deocamdata le merge foarte bine in turneul “Not In This Lifetime”, numit asa dupa un raspuns ferm al lui Axl Rose la intrebarea de acum 6 ani daca exista sanse pentru o reuniune GNR.

6. Jack White

Stim ca lucreaza la un nou album pentru anul viitor, mai ales ca ne-a oferit si un preview luna trecuta. Tinand cont ca l-a anuntat deja si a spus ca este gata, cred ca va aparea destul de repede in 2018. Il numeste bizar si ne promite muzica buna pentru gradinarit.

7. Rammstein

La o cautare dupa “Rammstein album 2018”, veti avea pagini intregi de fake-news. Singura care se ruleaza obsesiv este cea cu delaratia lui Richard Z. Kruspe ca va fi ultimul album. Rectificarea ulterioara, aparuta pe site-ul oficial, nu are destule click-uri sa apara pe prima pagina a cautarilor de pe Google.

Nu exista, asadar, vreo conspiratie necunoscuta noua care va duce la destramarea trupei sau planuri de a scoate un ultim album, ci doar un album. Sa speram ca il vom asculta in 2018, ca in curand se fac 10 ani de la ultimul.

8. A Perfect Circle

Va plangeti ca n-ati mai ascultat un album Tool de 12 ani sau System of a Down de 13 ani? I-au batut A Perfect Circle: revenirea din 2018 va fi dupa 14 ani de la ultimul album. Dupa single-urile pe care le-am auzit pana acum, este cel mai asteptat album de care stim sigur.

In prima zi a anului 2018, A Perfect Circle ne-a facut cadou noua piesa, sa ne mearga bine:

9. Slipknot 

Daca ar fi sa ne luam dupa Shawn “Clown” Crahan, melodii exista deja, iar lor li se vor adauga piesele cu care vine Corey Taylor, care canta ce e in capul lui. Iau in calcul si varianta unui dublu album conceptual, iar Corey Taylor a unui nou disc violent. Atat doar ca nu este sigur ca vine in 2018.

Pe Corey Taylor o sa-l vedem live alaturi de Stone Sour, la vara.

10. Five Finger Death Punch

Cum au terminat procesul cu casa de discuri, proces care le bloca lansarea albumului, trebuie sa ne asteptam la o aparitie noua in 2018. Din ultimele stiri, totul este gata, inclusiv partea vocala, asa ca Ivan Moody isi poate permite luxul de a pleca din nou din grup, cat si cel de a se reintoarce. Albumul iese.

Sa aveti un an bun!

Foto: toate fotografiile si logo-urile trupei sunt luate de pe conturile oficiale de Facebook ale artistilor.

Top 10 cele mai bune albume rock in 2017


Multumesc pentru voturile voastre, topul celor mai bune albume pe 2017, votat de voi, arata astfel:

  1. Foo Fighters + Roger Waters + Marilyn Manson
  2. Queens of the Stone Age + Robert Plant
  3. Liam Gallagher + Mastodon.

Albumele cu care m-ati influentat sunt “Heaven Upside Down” – Marilyn Manson si “Is This the Life We Really Want?” – Roger Waters. 

Top 10 personal pentru 2017 este mai jos.

 

10. Roger Waters – Is This the Life We Really Want?

Poate s-a mai molesit Roger Waters, poate inspiratia nu este la fel de debordanta ca pe vremea lui “Time” sau “What God Wants”, poate sunt prea multe influente Pink Floyd pe acest disc. Dar tocmai pentru ele lumea il asculta.

Diferenta este ca, spre deosebire de perioada Pink Floyd, acum Roger Waters vorbeste de traumele lumii actuale. Morocanosul Waters ne indeamna sa ne trezim si ne strica cheful cu intrebarea: “Ce alegi, frica sau iubirea?”. Bafta!

9. The National – Sleep Well Beast

Smecheria cu The National este sa nu te opresti dupa prima ascultare a albumelor, numai ca, odata ce ai prins gustul, devine dependenta. Combinatia de melancolie constanta si euforie din muzica lor si versurile aluzive imi aduc aminte de Leonard Cohen. Cred ca daca ar fi tanar acum, Cohen ar compune “Guilty Party” sau “Dark Side of the Gym”.

Sunt niste tipi cu abilitati emotionale exceptionale, asta e mai mult decat clar!

8. Mark Lanegan – Gargoyle

Tot fabulos a ramas si la finalul anului. V-am mai scris de el la mijlocul anului, vi-l readuc acum in atentie pentru ca e de neratat. Este garage-electronico-grunge-ambientalo-tom-waits-style. Dar asta este o descriere vaga, redundanta.

Mai degraba, apucati-va si ascultat-i vocea de bariton, ca va convinge singur. “Haunting” e cuvantul cel mai potrivit pentru astfel de muzica.

7. Wolf Alice – Visions Of A Life

Super album si o surpriza din ce in ce mai placuta Wolf Alice. “Visions Of A Life” este al doilea album, iar pentru cine a trecut prin albumul de debut al trupei, “Visions Of A Life” e si mai bun. Nu are puncte slabe, este neconventional, emotional si neplictisitor, cu toate ca are o melodie de 8 minute. Usor spre anii ‘90, dar e un foarte frumos si ambitios de la o trupa tanara. Mi-au placut “Formidable Cool”, “Planet Hunter”, “Heavenward” si de ei, in general.

6. Paradise Lost – Medusa

Opt piese in total, dintre care piesa de titlu, “Medusa”, mi-a placut cel mai mult si un album care imbina foarte frumos vechiul si noul Paradise Lost, nefiind insa memorabil.

Este pentru vechii fani, care vor fi fericiti sa nu se mai dea in rollercoaster-ul de stiluri din ultima decada si sa auda un album puternic, gothic, doom si growl-urile lui Nick Holmes.

5. Marilyn Manson – Heaven Upside Down

Cu toate ca a imbratisat rolul de extravagant nemilos si pacatos absolut cu acel industrial pe care nu-l mai canta nimeni in 1996 si cu o imagine imprumutata de la Ziggy Stardust, totusi, cea mai socanta mutare a lui Manson a fost sa lase metalul industrial care l-a făcut faimos si sa creeze un sunet nou.

Rampa de lansare a fost “Pale Emperor”, albumul de acum cativa ani: a luat de pe el toate elementele moderne, a adaugat o multime de chitare si idei mai vechi si asa a iesit “Heaven Upside Down”.

Dupa care, Manson si-a fluturat inca o data in aer un deget celor care spuneau ca e istorie.

4. “Village Idiot” + “Potato Head”

Dupa poreclele pe care si le-au dat unul altuia, Liam Gallagher – As You Were + Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon? = love si pace intre oameni

Nu are niciun sens sa ma chinuiesc sa aleg unul dintre albume: pe “As You Were” il aleg pentru ca armata de compozitori a lui Liam Gallagher a inteles foarte bine ce vrea lumea: Oasis. Iar pe cel al lui Noel Gallagher il aleg pentru ca nu apeleaza la nostalgie pentru un album de succes.

Recenzii ale albumelor aici si dincoace.

3. Mastodon – Emperor of Sand

Hell, yeah! Un album stralucit, foarte variat si consistent cu ceea ce ne-a obisnuit Mastodon in trecut. Timpul ne va spune si locul lui in clasamentul celor mai bune albume Mastodon, insa spilul cu el este ca este accesibil, fara a se indeparta prea mult de sablonul trupei. M-au cucerit.

Recenzia, aici.

2. Foo Fighters – Concrete and Gold

Spre deosebire de amicul lui foarte inspirat, Josh Homme (QOTSA), Dave Grohl n-a mai scris o melodie de dragoste de ceva albume. Nu are nici pe albumul nou, care este mai in forta, e pe steroizi sonici. Pe larg despre album, aici.

Ceea ce e remarcabil la Foo Fighters este ca a devenit o institutie in rock in acesti 20 de ani, si, chiar daca “Concrete and Gold” nu merge pe teren virgin, longevitatea si coerenta lor sunt ceva de speriat!

1. Queens of the Stone Age – Villains

Cred ca intelegeti de ce imi place un album care incepe cu: “Life is hard, that’s why no one survives”.

Motivele pentru care am ales albumul Queens of the Stone Age in defavoarea Foo Fighters este ca, per total, este mai divers. Pe “Villains” sunt piese rock, dark, de dans, de dragoste, boogie, oneste, colorate si cu umor.

Queens of the Stone Age este la momentul asta una dintre putinele trupe rock care mai reuseste sa fie si in mainstream si sa-si pastreze si credibilitatea. Pe larg despre problema, aici.

Iar mai jos este melodia de dragoste pe care n-a scris-o Dave Grohl.

Foto: Toate fotografiile copertelor sunt de pe Facebook-urile oficiale ale artistilor.

U2 – Songs of Experience – recenzie album


Ca un fan U2 ce-am fost in adolescenta, i-am urmarit din inertie chiar si cand n-am mai inteles ce canta. Si de la “All That You Can’t Leave Behind” incoace, cu greu m-am mai impacat cu trupa asta.

U2 Songs of Experience album 2017

U2 Songs of Experience album 2017

Albumul se deschide cu o oribilitate pe nume “Love Is All We Have Left” cu o voce a lui Bono infestata cu “efectul Cher”. In ce an suntem, noi, ăștialalți?

Macar “You’re the Best Thing About Me”, “The Blackout”, “Red Flag Day”, ultima care aminteste de “War”, cu aluziile la refugiati si politica din ziua de azi, nu suna la fel de rau. Hai, cu ingaduinta, nici “Ordinary Love”.

Pe “The Little Things That Give You Away” se aude chiar si The Edge! Aceasta din urma, cu crescendo-ul din vremea “The Joshua Tree”, mi-a placut cel mai mult.

“Songs of Experience” (foto: Facebookul lor) este, intr-un fel, o continuare a lui “Songs of Innocence”. Este mediocru, repetitiv si foarte lung, incercand prea mult sa le faca pe plac fanilor care se asteapta la o revenire in fire.

Albumul suna cam cum erau fetele B de pe vremea cu “Achtung Baby”. In ceea ce priveste succesul, sunt sigura ca-l va avea, pentru ca vinde brandul, in locul muzicii, insa cautarile pentru relevanta pierduta a U2 continua.

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon? – recenzie album


Insultele au amutit pentru o zi pentru ca astazi Big Brother Gallagher a scos album nou. Oare Liam Gallagher si l-a cumparat din magazin?

Noel Gallagher's High Flying Birds - Who Built the Moon album 2017

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon album 2017

Misto timing oricum, ca cei doi sa scoata albume la distanta de doua luni.

Noel Gallagher se pare ca a invatat din greseala fratelui mai mic si are un album mai scurt si mai concentrat, asta nefiind principala calitate. Fata de precedentul, “Chasing Yesterday”, din 2015, lui “Who Built the Moon?” i-a adaugat un sound psihedelic care pe mine m-a prins inca de la prima piesa, “Fort Knox”.

Apar si legendele britanicilor, Paul Weller (The Jam) – pe “Holy Mountain” si Johnny Marr (The Smits) – pe “If Love Is The Law” si, evident, influente The Beatles (“Be Careful What You Wish For”) sau Roxy Music (inceputurile de la “Holy Mountain” si Roxy Music – “Let’s Stick Togheter” sunt indentice).

E un album frumos, dinamic, de brit-pop pur, facut sa fie cantat la festivaluri. Noel Gallagher e si el voce, se vede ca tipatul la frati-su ii modifica in bine gama vocala. Sau poate e ca din cauza ca s-a lasat de fumat.

Dintre albumele celor doi frati Gallagher, il aleg inca o data pe Noel nu pentru ca nu mi-a placut cel al lui Liam Gallagher, insa Big Brother are marea calitate ca se uita inainte si incearca sa merga si pe pamant mai putin batatorit.

In rest, “Who Built The Moon?” ar avea nevoie de un frate gureş. 

10 albume mari care fac 25 de ani in 2017


  1. Pantera – Vulgar Display of Power

“Vulgar Display of Power” le-a aratat tuturor din muzica cum poti vinde stadioane intregi fara sa ai macar o melodie pe radio.

Contextul era urmatorul: Metallica taman scosese albumul care a transformat toti cocalarii in metalisti, Megadeth incerca sa-i ajunga din urma, Anthrax se pregatea pentru episodul cu Joey Belladonna.

Pantera a vrut sa faca cel mai heavy album al tuturor timpurilor.

2. Rage Against the Machine – Rage Against the Machine

Inca de la prima piesa, “Bombtrack”, primesti niste palme peste fata si asta este marea smecherie cu acest album. Versurile lui Zach de la Rocha, riffurile lui Tom Morello, adrenalina si influentele Led Zeppelin sunt punctele forte ale unui album care este mult mai mare acum decat revolutia pe care a iscat-o atunci.

3. REM – Automatic For the People

REM s-a intors in 1992 cu o capodopera a melancoliei. “Automatic For the People” are, spre deosebire de predecesorul sau, mai multe piese acustice si lucreaza intr-o mai mare masura la nivelul emotiei. Poate si de asta a fost mai de succes.

“Nightswimming”, “Drive”, “Everybody Hurts” si “Try Not to Breathe”, inregistrate intial pentru albumul anterior, au dat tonul noului disc, cu aranjamente orchestrale facute de Jon Paul Jones, Led Zeppelin. 

4. Peter Gabriel – Us

Un album de neratat pentru Come Talk To Me” (scrisa pentru fiica lui Gabriel), “Love To Be Loved”, “Blood Of Eden” (backing vocals Sinéad O’Connor), “Steam” si pentru un intreg mood pe care ti-l induce, cu world music, pop si felul ala de muzica pe care numai Gabriel l-a cantat.

Favorita mea este, de la departare, “Digging In The Dirt”, melodia cu care l-am descoperit pe Peter Gabriel.

5. Alice In Chains – Dirt

Alice In Chains Dirt album 1992

Alice In Chains Dirt album 1992

Alice In Chains, creditati de multi cu inventarea genului metal alternativ, au scos la un final de Septembrie 1992 un album cu foarte multe influente traditionale, heavy metal si alternativ, dar mai ales foarte dark.

Layne Staley se afla in mijlocul luptei sale constante cu abuzul de droguri, renuntase la a se mai interna, iar ceilalti membri nu stateau nici ei pe roze, luptandu-se cu dependentele si depresia. Nu s-au suparat sa-si puna sufletul pe tava pe acest album.

“Dirt” a dat cinci single-uri: “Them Bones”, “Down in a Hole”, “Rooster”, “Angry Chair” si “Would?”, ultimul pentru Andrew Wood, vocalul Mother Love Bone, mort in urma unei supradoze in 1990.

6. Roger Waters – Amused to Death

“Amused to Death”, pentru mine, cel mai bun album solo al lui Waters, este si el unul conceptual, de data aceasta punand in discutie efectele mass-media si ale televiziunii asupra societatii.

Pentru ca cei de la Pink Floyd sunt recunoscuti a fi vizionari, va spun doar ca albumul se termina cu melodia de titlu, in care ni se povesteste cum vor veni extraterestrii si ne vor gasi grupati in jurul televizorului. Merge si cu telefonul/ calculatorul.

“This species has amused itself to death”. Pace tuturor, take me, take me!

7. Faith No More – Angel Dust

Pentru americani unul dintre cele mai proaste albume Faith No More, pentru restul lumii, unul dintre cele mai bune. “Angel Dust” a venit dupa mult mai comercialul The Real Thing, cu toate ca “Midlife Crisis” se aseamana foarte mult cu stilul albumului precedent.

Un disc provocator, ca doar vorbim de Faith No More, cu piese despre sexul oral (“Be Aggresive”) sau despre staruri porno (“Jizzlobber”) si cu o mare durere in cur din partea lor privind succesul.

8. The Cure – Wish

Nu stiu daca “Disintegration” (1989) este cel mai bun album al lor, dar este cel mai matur: ultimul din anii ’80 si ultimul din perioada lor clasica. Pana atunci, The Cure era o trupa-cult, insa cu “Wish” a reusit sa ajunga in mainstream si pe piata americana. E un album frumos, mai pop si mai vesel, orice ar insemna asta la The Cure.

9. Stone Temple Pilots – Core

Cu “Creep” si “Plush”, ultimul devenit unul dintre cele mai mari hituri ale anilor ’90, Stone Temple Pilots debuta in 1992.

Uitandu-ne acum in urma la toate tragediile care au lovit Stone Temple Pilots (destramari, moartea a doi solisti de marca), cred ca o reascultare a “Core” este buna pentru a ne aduce aminte de optimismul si ambitia cu care incepusera.

10. Megadeth – Countdown to Extinction

In incercarea lui disperata de a egala succesul Metallica, Dave Mustaine a reusit alaturi de Megadeth, in 1992, cel mai de succes album din punct de vedere comercial. Accesibilitatea “Countdown to Extinction” a dat nastere insa la numeroase dispute intre fani.

Tatal haterelii si-a gasit hateri.