Steven Wilson – recenzie album “To the Bone” 2017


Calling all marketing gurus: asta nu e pop! Nimeni din cei care asculta pop acum nu ar asculta pop-ul lui Steven Wilson. Dar intelegem ca vreti sa vindeti.

Steven Wilson To the Bone album 2017

Steven Wilson To the Bone album 2017

Pentru cei care nu au deschis Prog Magazine in ultimele 6 luni, ma refer la faptul ca atunci cand a fost anuntat “To the Bone” (foto coperta: contul oficial de Facebook), a fost prezentat drept un album pop. Inteleg ca structura cantecelor este una pop, insa nu stiti ce inseamna “refren” la Steven Wilson. Deci, fake news!

Nu stiu de ce sunt voci nemultumite de directia pop/progresiv pe care a pornit Steven Wilson, pentru ca “To the Bone” este mai degraba progresiv decat pop. Mai exact, genul de pop progresiv pe care numai Peter Gabriel l-a mai cantat la fel de frumos si cu emotie. Si sa nu uitam ca lui Steven Wilson nu-i place sa se repete. Nu s-a indepartat de calea pe care si-a deschis-o atunci cand a hotarat sa vina cu altceva pentru fiecare noua aparitie discografica.

Unul dintre argumentele ca “To the Bone” este progresiv in primul rand si pop in al doilea este chiar piesa de titlu, cu care incepe albumul, care are un inceput a la Pink Floyd si o continuare pop. Progresivul e de gasit din plin pe “Refugee”, de care sunt sigura ca fanii vechi Wilson vor fi foarte incantati sau “The Same Asylum as Before”, cu riff-uri imprumutate din Porcupine Tree (“Prodigal”) sau “Detonation”, care are toata complexitatea de pe albumele conceptuale anterioare ale lui Wilson.

Pana si “Permanenting”, care zici ca e Level 42 combinat cu Tears For Fears, se termina progresiv. Bine, asta e pop, hai sa facem pace macar cu melodia asta.

V-am lasat pentru final ciresele de pe tort: cele doua colaborari de pe “To the Bone” cu Ninet Tayeb, “Pariah” si “Blank Tapes”.

Pe “Pariah” chiar, vocea ei face toata melodia. Am ascultat varianta demo, care este numai cu Wilson pe voce, iar piesa se schimba radical, in rau. Vocea foarte expresiva a lui Ninet Tayeb contracareaza atitudinea defetista a lui Wilson. Probabil ca aici se vede si mirosul de compozitor al lui Wilson care si-a dat seama ca trebuie o voce care sa dea speranta, in contrast cu ceea ce canta el.

In concluzie, daca “To the Bone” e prog sau pop, ramane fiecare sa judece dupa propriile criterii, dar nu cred ca este esentialul incadrarea intr-un gen. In definitiv, muzica este si daca-ti place, e de ajuns. Iar mie mi-a placut.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s