Nickelback – Feed the Machine – recenzie album


Pentru a-si cere scuze pentru ce ne va face, Canada ne-a dus la rang de arta siropul de artar si ni-i i-a dat pe Rush, Keanu Reeves si Ryan Reynolds. Ce a urmat a durut!

Nickelback Feed the Machine 2017

Iar ce ne-a facut este sa ne-o dea apoi pe Celine Dion si pe Justin Bieber. Dar ce ziceti de Nickelback (foto: pagina oficiala de Facebook)?

Cea mai urata trupa din lume, care vinde cele mai multe albume si umple stadioane intregi in timp ce le raspunde haterilor pe Twitter, s-a hotarat sa-si asume rolul si sa continue cu scandalurile in paralel cu muzica.

Nemaisuportand sa o vada pe Avril Lavigne luandu-le tot timpul apararea, Chad Kroeger s-a hotarat sa iasa de sub fusta mamei si sa porneasca o lupta cu Corey Taylor, numit una dintre trupele acestuia, Stone Sour un “Nickelback lite”. Pacat, si-a luat-o, lupta nu e pentru oricine!

Scandalul, bine ticluit sa aiba punctul culminant exact cand lansa Nickelback noul album, nu le-a ajutat: discul cel nou, “Feed the Machine” are vanzarile cele mai proaste din istorie. Acesta si numai acesta este argumentul pentru care m-am pus pe ascultat!

Albumul este decent, nici bun, dar nici slab. Am auzit si chestii mai nasoale a viata mea si nu ma refer la anterioarele albume Nickelback.  Nu inteleg de ce noul “Feed the Machine” are vanzari proaste, pentru ca nu iese din reteta clasica Nickelback: melodioare usoare, cu coruri simplu de retinut, cateodata, si cu parti mai grele de chitara, dar fara sa exagereze.

Toata lumea a remarcat “The Betrayal (Act III)” care are bucati mai grele. O las si eu scrisa aici, poate daca sunt mai multe mentiuni se hotarasc sa mearga pe linia asta, din moment ce reteta de pana acum pare sa expire cu timpul.

Cred ca marea calitate a grupului astuia si pe acest disc si pe anterioarele este ca reuseste intr-un fel sa sune banal, dar nu invechit, ceea ce nu e putin lucru.

Un omagiu pentru Chester Bennington


Cu amar, inca o data, nu pot sa nu remarc ca muzica ramane mai saraca si cu o tinichea foarte greu de tarait. Incerc sa nu judec gesturile atat de radicale ale lui Bennington (foto: contul oficial de Facebook Linkin Park), Cornell sau Cobain, cu toate ca nu le inteleg si nu sunt de acord, si nici nu incerc sa le justific, incerc doar sa imi aduc aminte de un om a carui trecere a insemnat ceva.

chester bennington linkin park

chester bennington linkin park

Eram in 2000 pe plaja la Constanta, unde canta Radio Vacanta. A inceput “In the End” si am ramas traznita in mijlocul plajei. Ii difuzam si eu la Activ FM, luandu-mi o groaza de injuraturi pe tema ca “asta nu e rock”, insa eu ma incapatanam sa difuzez in fiecare dimineata melodia asta cu un pian care ma bantuia si o furie care ma elibera. De-abia cand am auzit-o la Radio Vacanta mi-am dat seama ca nu e numai obsesia mea, ci trebuie sa fie vreun hit, ceva. Bai, chiar era hit!

Linkin Park nu a fost prima trupa care a facut o fuziune intre metal si rap, dar a fost cea mai de succes.

Succesul a venit repede, primul lor album, Hybrid Theory, a fost certificat cu diamant in Statele Unite, reprezentand 10 milioane de copii vandute. In intreaga lume, au vandut mai mult de 50 de milioane. Cand ajungi la sumele astea, sigur rezonezi cu o generatie intreaga. Si inca suna foarte proaspat dupa atatia ani.

Versurile lui Bennington, foarte personale, dureroase, au acum o alta semnificatie: cele ale unui om care nu s-a vindecat niciodata, cu toate ca inainte de lansarea ultimului album Linkin Park se declara impacat cu sine insusi.

Furia mocnita a iesit apoi la suprafata prin certurile cu fanii, care au acuzat grupul Linkin Park ca s-a vandut pentru succes. Ok, suna prost, dar nu cred ca aveau nevoie de asa un tratament, mai ales ca ar fi putut trai plini de bani numai din vanzarile primului album. Dar nu poti opri oamenii din a te jigni.

Fan Depeche Mode si Stone Temple Pilots, trupa al carei solist avea sa devina dupa moartea lui Scott Weiland, Bennington a fost o amprenta pentru nu-metal, un gen inventat de Korn si foarte greu de sustinut dupa nivelul impus de ei.

Sentimentele copilariei marcate de abuzul la care a fost supus si o adolescenta innecata in droguri si alcool, pentru a uita, au fost apoi transpuse in versuri si muzica in care adolescentii si tinerii din intreaga lume s-au regasit.

Din pacate, sentimentele de care vorbea Chester Bennington in 2015 nu l-au parasit, tinand cont de sfarsitul pe care si l-a orchestrat, ca orice sinucigas, cu semnificatie (de ziua prietenului sau, Chris Cornell, care s-a luptat pe parcursul vietii cam cu aceeasi demoni: depresia, abuzul de alcool si droguri).

“I literally hated life,” decalra Chester Bennington pentru Rock Sound in 2015. “I was like, ‘I don’t want to have feelings. I want to be a sociopath. I don’t want to do anything. I don’t want to care what other people feel like. I want to feel nothing.”

Katatonia serbeaza marele album “The Great Cold Distance” printr-un concert in Romania


Nu fiti catatonici, veniti la concert! Concertul Katatonia va avea loc pe 21 Octombrie 2017, ora 19:00 la Kruhnen Musik Halle din Brasov, iar biletele pot fi cumparate deja de la preturi incepand cu 90 de lei.

Katatonia concert Romania

Katatonia concert Romania

Katatonia vor prezenta live, pentru prima data in Romania, albumul “The Great Cold Distance”.

“The Great Cold Distance” este unul din cele mai bune albume metal din anii 2000, o adevarat bijuterie din punctul de vedere al productiei si atmosferei. Initial a fost lansat in Martie 2006, dupa care a fost apoi relansat un an mai tarziu, cu doua piese noi drept bonus.

Katatonia a fost considerata inca de cand a aparut drept una dintre revelatiile progresivului, cu toate ca in muzica trupei sunt si influente alternative sau gotice.

Discografia suedezilor de la Katatonia are zece albume de studio, ultimul, “The Fall of Hearts”, lansat in 2016.

Bilete concert Katatonia Romania Brasov 2017:

  • 90 lei

Biletele pot fi cumparate online aici

EP-ul Nine Inch Nails “Add Violence” apare pe 21 Iulie


“Add Violence” (foto: contul oficial de Facebook) este al doilea dintr-o serie de trei EP-uri pe care trupa Nine Inch Nails ne-a promis ca le scoate. Primul a fost “Not the Actual Events”, care a fost lansat in Decembrie 2016, iar despre al treilea nu se cunosc deocamdata amanunte.

Nine Inch Nails Add Violence 2017

Nine Inch Nails Add Violence 2017

E adevarat ca Nine Inch Nails nu mai sunt 100% industrial, dar nici nu s-au dezis total de genul pe care l-au adus la rang de arta.

Recent, Trent Reznor, vocalul Nine Inch Nails, a spus ca aparitia trupei intr-un episod recent din Twin Peaks a fost cea mai tare ora din istoria televiziunii. David Lynch, unul dintre idolii lui Reznor ca inspiratie, in film, sunet, intelect, abordare si incalcarea regulilor, este cel care le-a propus aceasta aparitie si, evident, a fost acceptata.

Nine Inch Nails a cantat in acel episod o piesa de pe EP-ul “Not the Actual Events”, “She’s Gone Away”.

Bine, faptul ca si ei au avut o legatura cu episodul respectiv face si mai buna bucata televizata, insa eu astep cu foarte mare interes si episodul in care va aparea Eddie Vedder de la Pearl Jam (mai spre finalul sezonului, am inteles).

20 de ani de la “Urban Hymns” – The Verve, cu disc aniversar. LMA!


Noile discuri aniversare vor veni pe 1 Septembrie: CD-uri, un DVD si, desigur, viniluri.

The Verve Urban Hymns 1997

The Verve Urban Hymns 1997

“Urban Hymns” (foto: pagina oficiala de Facebook) este cel de-al treilea album The Verve si a fost lansat la vremea lui pe 29 Septembrie 1997. Dupa ce l-au inregistrat timp de doi ani de zile, au reusit sa lanseze ceea ce avea sa fie cel mai de succes single The Verve, “Bitter Sweet Symphony”, piesa pentru care au primit si o nominalizare la Grammy-urile din anul urmator, la una dintre categoriile principale: Best Rock Song (au pierdut in favoarea Alanis Morissette – “Uninvited”).

Atat doar ca pentru “Bitter Sweet Symphony”, The Verve nu primeste niciun sfant din drepturi de autor, pentru ca melodia o fi scrisa de Richard Ashcroft, insa aranjamentele au fost facute cu ajutorul sample-urilor lui Andrew Oldham Orchestra dupa “The Last Time” a grupului Rolling Stones.

Ca lucrurile sa fie complicate pana la capat, nici vreun Rolling Stone nu primeste nimic, asta pentru ca drepturile de autor pentru perioada de inceput Rolling Stones ii apartin fostului manager al grupului, Allen Klein.

Lucrurile cu piesa asta sunt de-a dreptul ciudate, mai ales ca nu prea vezi sampler-uri in muzica rock. Bine, exceptia exista si aici: bateria lui Bonham, reluata de Bjork, Editors si alte zeci de artisti.

Cand am ascultat prima oara “Urban Hymns”, am crezut ca e vorba numai despre “Bitter Sweet Symphony” si “Lucky Man”. Ani de zile mai tarziu m-am trezit cu “Sonnet” pe repeat 1 si mi-am spus ca ok un album cu trei piese mari. Dar de fapt, cumva, The Verve a reusit un disc cu 13 piese una si una, toate compozitii ale lui Ashcroft. Este albumul pe care oricare trupa de brit-pop ar fi vrut sa-l lanseze (prietenii de la Oasis i-au dedicat lui Richard Ashcroft Cast No Shadow” de pe “(What’s the Story) Morning Glory?” inca inainte ca The Verve sa fi dat lovitura).

“Urban Hymns” a reusit sa devina cu timpul unul dintre cele mai ascultate albume ale brit-pop-ului, fiind certificat pana acum de 10 ori disc de platina atat in SUA, cat si in UK.

Super concert Gojira la Bucuresti – recenzie


Orice v-as spune de concertul asta este prea putin si prea sarac. Dar daca a doua zi, dupa concert, te trezesti si primul lucru pe care-l il faci e sa asculti piesele de aseara, e mai mult decat clar ca a fost fabulos!

gojira concert bucuresti

gojira concert bucuresti

Stiu ca multi stramba din nas numai cand aud ca Gojira (ambele foto: contul oficial de Facebook) este trupa frantuzeasca de metal. E adevarat ca metalul frantuzesc are reputatia vinului englezesc, ca sa-l parafrazez pe Lennon, insa francezii de la Gojira sunt departe de a fi adeptii conventiilor: versuri in engleza, pe scena, cu spectatorii, vorbesc in engleza, inregistreaza albumele in Statele Unite.

Ei au scapat de complexul trupelor frantuzesti de rock.

La un an de la aparitia “Magma” (de care v-am scris aici), Gojira a venit si la noi cu un set-list in majoritate de pe acest album, fara sa uite insa nici perioada mai veche, cu “From Mars to Sirius” sau “The Way of All Flesh”.

Inca de la deschiderea cu “Only Pain” era mai mult decat clar ca suntem unde trebuie. Pentru urmatoarea ora si jumatate nu numai ca nu au incetinit ritmul, dar au cantat ireprosabil melodii din intreaga discografie intr-un mod in care au coplesit pe toata lumea. Nu aveti idee cata energie emana “The Heaviest Matter of the Universe” live, una dintre cele mai cantate piese in concertele lor in ultimii ani sau cat de impecabile sunt “Flying Whales”, “Oroborus” sau “L’Enfant Sauvage”, piesele care au ajutat trupa sa-si faca un nume in metal.

gojira concert bucuresti

gojira concert bucuresti

Adaosurile venite de pe “Magma” si cantate nota cu nota asa cum le auzi si pe album au fost si ele extraordinare: “Stranded”, “The Shooting Star” sau “Silvera” suna chiar mai bine in concert decat pe inregistrari. 

Tot showul a fost insotit de proiectii de lumini la secunda si foarte frumos a fost si momentul schimbului de locuri intre cei doi frati Duplantier (voce si baterie), pentru cateva acorduri. Bisul a fost cu “Terittory” de la Sepultura.

Gojira a trecut deja de ani de zile de la titulatura de “probabil cea mai cunoscuta trupa de metal frantuzeasca” la “una dintre cele mai bune trupe ale metalului in acest moment” si datorita compozitiilor, dar si prestatiilor live. De fapt, exact asta face o trupa mare.

Greu de uitat concertul asta!

Mockumentarul “The Nona Tapes” al grupului Alice In Chains este acum disponibil online


Aparitia filmului m-a dus la un week-end intreg de auditii Alice In Chains si la o reamintire a cat de tare este trupa asta. Chiar si cei care nu o iubesc, se vor distra uitandu-se la “The Nona Tapes”, publicat pe contul Alice In Chains Vevo. E scurt, numai 25 de minute.

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Filmuletul, cu toate ca a aparut si pe DVD pana acum, este considerat printre raritatile Alice In Chains. Pentru prima oara a fost lansat in 1995 si prezinta povestea grupului prin ochii unei jurnaliste aspirante, Nona Weisbaum (jucate aici de Jerry Cantrell). Jurnalista ajunge la Seatlle pentru a gasi staruri rock, pentru un reportaj cu care va da lovitura si, intr-un final, face interviuri cu membrii Alice In Chains.

Il gaseste pe Sean Kinney (bateristul), care in timpul liber lucreaza pe postul de clovn, pe Mike Inez (basistul) la coafor, unde ne povesteste ca are un stand de hot-dog numit Rock Dogs si da si peste Layne Staley, care se afla langa o ghena, fumează si bea suc.

Toate aceste interviuri sunt intercalate cu altele, in care aflam ca primul album de pe care Laney Stanley si l-a cumparat a fost “Kings of the Wild Frontier” al trupei lui Adam Ant si tot aici ne spune si parerea lui despre femeile din rock.

Finalul este videoclipul piesei “Grind”, plus “Heaven Beside You” pentru generic, ambele de pe discul din 1995 Alice In Chains. 

Alice In Chains 1995

Al treilea disc, “Alice in Chains”, este albumul unei trupe care se desparte. Pana cand a fost lansat, zvonurile despre plecarea lui Layne Staley erau tot mai dese, iar dependenta lui de heroina devenise aproape legendara, in timp ce ceilalti membri ai trupei se luptau si ei cu demonii lor.

Alice ‘n Chainz + Diamond Lie = love = copii

Trupa a inceput sub numele de Diamond Lie in 1984, cu Jerry Cantrell la chitara, Mike Starr la bas si Sean Kinney la baterie. Dupa ce Jerry Cantrell si Layne Staley s-au intalnit, in 1987, Diamond Lie si formatia anterioara a lui Layne, Alice ‘n Chainz, s-au transformat in Alice in Chains.

Cu doi vocali, Layne Staley si Jerry Cantrell si cu un sound grunge cu influente metal, Alice in Chains este trupa care a reusit sa impace cele doua comunitati de mai sus, aflate initial pe picior de razboi (in Romania, inca).