Top 10 albume rock la mijlocul lui 2017


10. Body Count – Bloodlust

Baietii, s-a intors Body Count, dar ne-am intors si noi in anii ‘90 odata cu ei!

body count bloodlust album 2017

body count bloodlust album 2017

Si sunt tot agresivi, heavy si cool, iar aici mai au si ajutorul favoritilor rockerilor batrani: Dave Mustaine (Megadeth) pe “Civil War”, Max Cavalera (Soulfly si Cavalera Conspiracy) pe “All Love Is Lost”, iar Randy Blythe (Lamb Of God) pe “Walk With Me”.

In rest, e cu rock-rap, un fel de rock cantat de cineva cu mentalitate de rapper si cu mesaje pentru sustinerea puternica oamenilor de culoare, dar la nivel cam grosier. De altfel, Ice T isi incepe videoclipul primului single (vedeti mai jos) cu un discurs despre de ce este gresit sa le atragi atentia activistilor de culoare ca nu numai vietile negrilor conteaza, ci toate vietile. Pentru ca iei subiectul in deradere si nu asta este problema, spune Ice T.

Nu stiu, poate imi vine greu sa iau in serios discursul unei trupe al carei chitarist isi spune Juan of the Dead sau poate m-am uitat eu prea mult la episoadele din “Law & Order” in care juca si Ice T, dar cel mai bine ar fi sa ne concentram pe muzica.

Deci, e cu chitara multa.

9. Kassabian – For Crying Out Loud

Nu m-a pasionat noul album Kassabian. E un fel de reluare a unei idei mai vechi, cu care nu dai gres: melodii simple, usor de retinut, cu impact imediat. Chiar daca ma asteptam sa fie mai putin precauti, mai creativi si mai increzatori un pic in ei, daca albumul merita pentru “Ill Ray (The King)”, piesa de deschidere foarte energica si foarte pop, “Sixteen Blocks”, “Comeback Kid”, plus “All Through the Night”, alaturi de care ar trebui sa scriem “The Beatles-inimioara”.

Daca va place genul arena pop-rock, atunci puneti mana pe “For Crying Out Loud”.

8. Elbow – Little Fictions

Elbow Little Fiction 2017

Elbow Little Fiction 2017

Asa candoare nu mai gasesti decat la Travis in ziua de azi! Elbow (foto coperta: contul oficial de Facebook) este un grup de britanici draguti, politicosi, mici burghezi, care adora sa cante balade, mai ales cand sunt fericiti si se casatoresc. De fapt, anii astia le-au avut pe amandoua: sunt si fericiti, s-a casatorit si Guy Garvey. De aceea va rog, ascultati-i inainte de divort.

In special, recomandare pentru “Magnificent (She Says)”, foarte simpla si simfonica, dar nu sunt de lepadat niciGentle Storm” sau “Trust In The Sun” sau “Head For Supplies”. De fapt, incercati tot albumul, sa nu avem vorbe apoi.

7. Papa Roach – Crooked Teeth

Intotdeauna mi s-a parut ca Papa Roach este acel gen de trupa ingropata de propriul succes si intr-o eterna cautare dupa un nou “Last Resort”. Primul single de pe noul album mi-a si confirmat banuiala: “Help” este incercarea de a reedita succesul single-ului lor din 2000 sau macar de a scapa de complexul lui. “Help” ar fi putut cu usurinta sa fi facut parte din “Infest”, albumul din 2000.

In rest, albumul “Crooked Teeth” este plin de imnurile cu care ne-au obisnuit si mai este, de departe, cel mai aproape de ce-au fost, oferindu-le fanilor o portie egala a ambelor epoci: atunci si acum. Oricum, un progres fata de “F.E.A.R.”, din 2015.

6. You Me At Six – Night People

You Me At Six s-au mai linistit un pic. Poate s-au maturizat, poate e vorba doar de moda, dar albumele lor pastreaza intotdeauna tendintele pietei. “Night People” nu este chiar albumul la care ne-am astepta daca le ascultam discografia, insa cu siguranta este albumul de care aveau nevoie: melodios, cu riffuri minime, cu hituri si cu vanzari foarte bune (locul 1 la ei acasa, in UK). Poate producatorul discului lor si al Kings of Leon, Jacquire King, nu este chiar strain de acest succes.

Este foarte frumos albumul si de-abia astept sa-i vad la Sibiu, in concert, in acest an si sper sa-mi confirme ca sunt o trupa buna.

5. Incubus – 8

Nu-mi este deocamdata clar de ce trupa asta nu a prins la noi, dar mie imi place foarte mult. Sigur, nu le au in mod deosebit nici cu baladele, nici cu hiturile melodioase, iar in plus mai au si un chitarist care se baga in seama pe toate piesele si un vocal care vorbeste foarte mult.

Doar ca si ei au bubele lor in cap: “8” ar fi fost un album mult mai puternic daca l-ar fi facut mai concentrat. A fost prima impresie si, in continuare, am acelasi sentiment. Albumul e de ascultat pentru “Nimble Bastard”, “Glitterbomb”, “No Fun” si cele trei piese din final “Love In A Time Of Surveillance” (te salutam Tom Morello, care ai inspirat chitara aici), “Make No Sound In The Digital Forest” si “Throw Out The Map”, dintre care ultimele fac tot albumul. Cu restul melodiilor nu stiu ce e.

4. Frank Carter and the Rattlesnakes – Modern Ruin

Fost solist la Gallows si una dintre figurile definitorii ale punk-ului britanic, Frank Carter se indreaptă spre un teritoriu din ce in ce mai suprarealist si experimental odata cu al doilea album al lui alaturi de The Rattlesnakes.

Remarcabile “Snake Eyes”, “Lullaby”, “Vampires”, “Wild Flowers” si un big like pentru extraordinara muzica pe care o face Frank Carter! A fost unul dintre albumele cele mai solide de la inceput de an 2017 si una dintre surprizele cele mai placute.

3. Mastodon- Emperor of Sand

Undeva intre super-greul “Leviathan” din 2004 si “The Hunter” din 2011, Mastodon a devenit o trupa care si-a schimbat identitatea, dintr-una heavy care canta strict pentru fanii genului, intr-o trupa heavy care canta pentru toata lumea. O lectie pentru care a invatat-o si Gojira foarte bine.

De albumul cel nou Mastodon v-am mai scris si la scurt timp de la aparitie, iar acum, dupa si mai multe ascultari, imi place si mai mult decat atunci.

2. Roger Waters – Is This the Life We Really Want?

Nu ma pot opri din ascultat albumul Roger Waters, nu pentru ca ar fi albumul vietii lui, insa pur si simplu mi-a fost dor de el. Sigur, din punct de vedere creativ nu aduce nimic nou, din punctul de vedere al mesajului, foloseste un limbaj deja uzat de cativa ani. Nu stiu cum stati voi, dar eu deja incep sa fac alegii la cuvintele “refugiati”, “Trump”, “razboi”. E prea mult, prea des, prea degeaba.

Dar cam asta spune si Roger Waters in albumul lui, deloc optimist: ca nu mai e speranta. In rest, e muzica lui, foarte aproape de ce facea la Pink Floyd si foarte aproape de Amused to Death. Un album pentru fanii lui, facut de un Roger Waters si mai acrit.

1. Mark Lanegan Band – Gargoyle

O fi renuntat Lanegan la substante cu ceva timp in urma, insa apetitul autodistructiv de care va spuneam ca defineste generatia grunge continua sa-i bantuie versurile. Lanegan ne-a facut un album in care ne face o schita a unui om care nu poate decat sa respinga orice urma de fericire care l-ar putea atinge. Asta am putea deduce si din tilu, dar se vede, magistral, si in muzica.

M-am apucat intr-o zi sa detectez genurile muzicale din “Gargoyle”. Nu am pretentia sa le fi recunoscut pe toate, insa ar cam fi: electro cu niste ambient (“Beehive”, “Death’s Head Tattoo” sau “Blue Blue Sea”), psihedelic (“Sister”), grunge, rock clasic, un pic si de industrial, garage rock (pe toate), stilul Iggy Pop (“Emperor” – cu Josh Homme de la Queens of the Stone Age), ceva din Tom Waits (pe toate) sau, mai degraba, din Lou Reed si din Velvet Underground.

Si sa nu uit sa va spun ca “Nocturne” e cea mai tare piesa scoasa anul asta.

Asa suna al 10-lea album Lanegan. Fa-bu-los!

Top 10 cele mai bune albume rock 2013


Acesta este un top personal, deci luati-l ca atare. Nu este un clasament propriu-zis, ci o enumerare a albumelor care mi-au placut in acest an, ordinea fiind aleatoare. Sau fortuita. Sau invers. 🙂

Pe multe dintre ele le am deja in playlistul curent, pe altele le-as mai asculta si peste o perioada pentru a vedea daca mi-au ramas aceleasi impresii. Oricum ar fi, iata alegerile mele sau cel putin 10 dintre ele, in anul 2013. Enjoy!

1. Alter Bridge – “Fortress”

alter bridge fortress

alter bridge fortress

Al 4-lea album Alter Bridge va ramane alaturi de “III” drept unul dintre marile albume ale trupei, sunt sigura. Compozitiile sunt mai evoluate decat ce-au oferit pana acum, melodiile mai dure, interpretarea in forta. Si melodiile mai dure, v-am spus? Ce-mi place e ca au renuntat la clasicele balade comerciale pe care le gasesti in ziua de azi pe orice album rock. Si pe albumele lor anterioare.

Si-au facut de cap cateva albume, au cantat comercial, au castigat public, acum cred ca a venit timpul sa cante ce vor si sa demonstreze ce pot. Mi-ar placea sa-i vad si live si in special, cantand “Cry Of Achilles” sau “Fortress”.

Le-a iesit un album fenomenal, hard rock, un pic de thrash, rock clasic. DA! L-as mai asculta si peste 20 de ani.


 2. David Bowie – “The Next Day” 

David Bowie -

David Bowie – “The Next Day” 2013

Probabil cel mai asteptat album al anului, albumul cu nr. 24 al lui Bowie vine dupa o pauza de 10 ani si la el acasa a urcat pe locul 1 in clasamente.

Absolut normal, nu numai pentru ca Bowie este o legenda vie la el acasa, ci si pentru ca albumul este bun si a venit pe neasteptate. Nu mai e la varsta la care trebuie sa anunte albumele, ba chiar este la varsta la care poate canta ce vrea el si cum vrea el.

Albumul este nominalizat la “Best Rock Album” la Premiile Grammy 2014. Dar ce s-a intamplat de l-au nominalizat, n-a scos Bon Jovi album?


3. Dream Theater – “Dream Theater” 

Dream Theater -

Dream Theater – “Dream Theater” 2013

Cica ar fi un album al celor dezamagiti de ultimele aparitii Dream Theater. Eu n-am fost dezamagita, deci cred ca e bun pentru toata lumea progresista.

Am remercat de pe el “The Enemy Inside“, in stilul lor clasic, progresiv sau “The Looking Glass“.

Dintre toate, am impresia ca pe asta l-am ascultat cel mai putin, ceea ce inseamna ca va mai trebui sa ruleze ceva pana sa-l inteleg pana la capat. Sa ma scuze fanii Dream Theater.

 


4. Five Finger Death Punch – “The Wrong Side of Heaven and the Righteous Side of Hell, Volume 1”

Five Finger Death Punch -

Five Finger Death Punch – “The Wrong Side of Heaven and the Righteous Side of Hell, Volume 1” 2013

Daca nu sunteti obisnuiti cu “rautacisme”, nu incercati Five Finger Death Punch. Ramaneti la Bon Jovi. Daca, in schimb, asta cautati, atunci asta aveti!

Cireasa de pe tort, “Lift Me Up”, e oferita inca din deschiderea albumului, constand intr-un duet cu Rob Halford. Daca va place Sepultura, il aveti si pe domnul Max Cavalera pe “I.M. Sin”. Daca va plac gagicile, aveti si gagici.

Diary of a Deadman imi aduce aminte de marota mea, “The Bleeding”. L-as mai asculta si in alte multe ocazii.

Nu luati in seama coperta kitch, daca se poate si nici faptul ca incep sa se repete.


 5. Stereophonics – “Graffiti On The Train” 

Stereophonics -

Stereophonics – “Graffiti On The Train” 2013

In fine, si-au revenit! Nu numai ca si-au revenit, dar “Graffiti On The Train” este un album foarte frumos si unul dintre cele mai legate ale lor. “Graffiti On the Train”, melodia, o vad ramanand de-a lungul timpului una dintre favoritele ascultatorilor genului.

Kelly Jones a avut intotdeauna limitari vocale, dar reuseste pe albumul asta sa-si compuna in functie de vocea lui. E bine ca s-a prins.

Oricum, foarte frumos albumul.


 6. 30 Seconds to Mars – “Love, Lust, Faith and Dreams” 

30 Seconds to Mars -

30 Seconds to Mars – “Love, Lust, Faith and Dreams” 2013

Nu m-a dat pe spate. Cred ca sunt intr-o perioada de relaxare dupa sucessul din anii trecuti. Ma mai gandesc daca as mai reveni la el.

Marea problema e a compozitiilor, cam simpliste, cam pop, cam, plictisitoare. “Up In The Air” cred ca l-ar face gelos pe Jon Bon Jovi (scuzati ca-l tot amintesc, e o culme pentru mine).

Dar asta e parerea mea. Ascultati-l si voi, poate va va placea.

 


7. Placebo – “Loud Like Love” 

Placebo -

Placebo – “Loud Like Love” 2013

Placebo, Placebo, Placebo! Ii stiu de cand au aparut, i-am ascultat inca de pe primul album, i-am vazut in concerte, nu cred ca as putea scrie obiectiv despre ei. Reteta lor o stiti si voi: cantece catchy, chitara, imagine androgina.

Vocea lui Brian Molko este deja un brand, cred ca oricine ar recunoaste-o. Muzica lor a ramas de-a lungul timpului puternica si sincera. Imi plac, orice ar face. Da, as mai asculta “Loud Like Love”.

 


 8. Black Sabbath – “13” 

Black Sabbath -

Black Sabbath – “13” 2013

Sir Ozzy, de unde-ai scos melodiile astea, de zici ca ne-am intors in anii ’70?

Daca sunteti fani Black Sabbath, cred ca v-a fost satisfacuta dorinta de a-i vedea din nou impreuna cantand, nu numai band.

Daca n-ati prins vremurile Sabbath, atunci ascultati niste batranei simpatici, dar foarte, foarte priceputi. L-as mai asculta la suparare. Mi-a placut, e foarte Sabbath. Si poate o sa fie si ultimul al unei trupe cu asa o mare influenta, deci ar fi argumente sa ascultati “13”.


9. Queens of the Stone Age – “…Like Clockwork” 

Queens of the Stone Age -

Queens of the Stone Age – “…Like Clockwork” 2013

Opa! Dar ce album au scos Queens Of The Stone Age!

Mi-au placut dintotdeauna, dar acum, ca am aflat ca a venit si Elton John in postura de noua “regina”, recunosc public ca-mi plac.

Dintre colaboratorii de pe acest album, l-am amintit ironic pe Elton John, ii mai amintesc si pe Dave Grohl care bate toba pe 5 melodii pentru ca l-au concediat in timpul inregistrarilor pe titularul de drept, Joey Castillo, si pe fostul membru Queens of the Stone Age, Nick Oliveri, concediat un pic mai devreme, in 2004.

Trent Reznor mai apare pe “Kalopsia” si “Fairweather Friends” si Alex Turner de la Arctic Monkeys pe “If I Had a Tail”. Ascultati cu atentie si “Keep Your Eyes Peeled” sau “I Appear Missing”, veti intelege de ce albumul e mare.

In fine, sa nu va mai retin, e foarte misto.


10. Pearl Jam – “Lightning Bolt” 

Pearl Jam -

Pearl Jam – “Lightning Bolt” 2013

E Pearl Jam? Daca da, atunci n-ar trebui sa-i ascult, pentru ca mie nu mi-a placut niciodata Pearl Jam. Totusi, nu inteleg de ce, i-am urmarit mereu si le-am ascultat albumele cu constiinciozitate. Dupa 10 ani de activitate, mie-mi plac 2 melodii de la ei, oricum, dublu fata de cate-mi plac de la Bon Jovi ;)). Ce-o fi ce canta Pearl Jam, m-am intrebat intotdeauna? Hard-rock, grunge, un fel de hardcore, poate. Un pic din toate si cred ca exact asta este marca lor. De ce ar trebui sa fie bagati intr-o singura categorie, in definitiv?! Nu stiu daca m-as mai intoarce la albumul asta, oricum incep sa se simta ca niste vedete, ca niste “legende vii”, nu ca niste nou-veniti, ca pana acum cativa ani.


Din pacate, nu intra chiar tot ce mi s-a parut interesant in 2013 intr-un top 10. Dintre muzicile ascultate si ar mai fi cateva albume interesante unele, altele promitatoare:

1. London Grammar – “If You Wait” 

London Grammar -

London Grammar – “If You Wait” 2013

2 gradinari si o floricica, adica 2 baieti si-o fata la voce si-au lansat, la inceput de septembrie, discul lor de debut. L-am ascultat, mi-a placut o perioada, dupa care m-am plictisit. Celor mai blanzi din fire le recomand “If You Wait” sau celor aflati intr-o pasa romantico-melancolica. Celorlati…


2. Serj Tankian – “Jazz-iz Christ” 

Serj Tankian -

Serj Tankian – “Jazz-iz Christ” 2013

Numai Zappa scoatea 100 de albume pe an, sau Andries, dar iata-l si pe Serj Tankian intr-o perioada foarte creativa, din moment ce anul asta a scos 3 albume. Pe unul dintre ele, “Jazz-iz Christ” l-am ascultat, dar nu m-a prins. O sa-l mai ascult dupa un timp, de curiozitate.


3. Alice In Chains – “The Devil Put Dinosaurs Here” 

Alice In Chains -

Alice In Chains – “The Devil Put Dinosaurs Here” 2013

Cumva, nu stiu cum, au reusit sa-si mentina linia. Cel mai probabil, e mana lui Jerry Cantrell. Un pic de alternativ, un pic de metal, grunge si ce-o mai fi, veteranii rockului acum, Alice In Chains au un sound mai heavy, care-mi place. As mai asculta “Dinosaurus” si ii voi urmari pentru viitoarele albume sa vad inspre ce directie o pornesc.