Roger Waters aduce turneul “Us + Them” in Europa, in 2018


In Bulgaria si Ungaria va fi cel mai aproape de noi, daca va bate gandul. Asteptam sa puna in vanzare si biletele pentru partea asta de Europa.

Roger Waters Us + Them Tour 2018

Roger Waters Us + Them Tour

Celelalte tari prin care va trece turneul Roger Waters sunt: Germania, Austria, Belgia, Croatia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Olanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Elvetia si Marea Britanie, potrivit site-ului oficial Roger Waters.

Biletele sunt deja puse in vanzare pentru cateva dintre concerte. Le gasiti si pe site-ul oficial si pe cele de ticketing. 

Turneul “Us + Them” a inceput in Mai 2017 in America de Nord, va trece prin Australia si Noua Zeelanda pentru ca in 2018 sa il avem si in Europa. Set-list-ul este format din cantece din perioada Pink Floyd (“The Dark Side of The Moon”, “The Wall”, “Animals”, “Wish You Were Here”), plus piese de pe cel mai recent album Roger Waters, “Is This the Life We Really Want?” (v-am scris doua vorbe despre el aici).

Despre melodiile de pe “Animals”, Roger Waters spune ca nu le-a mai cantat live de ceva vreme si ca, cel mai probabil, asteptau aparitia urmatorului porc (aluzie la melodiile “Pigs” de pe “Animals” si la faptul ca pe parcursul ei, in timpul concertelor, apare proiectata pe ecran o lista cu minciunile lui Donald Trump in timp ce porci gonflabili zboara).

Presa muzicala din Statele Unite spune ca show-urile sunt spectaculoase, dar asta nu e chiar o stire.

Advertisements

Top 10 albume rock la mijlocul lui 2017


10. Body Count – Bloodlust

Baietii, s-a intors Body Count, dar ne-am intors si noi in anii ‘90 odata cu ei!

body count bloodlust album 2017

body count bloodlust album 2017

Si sunt tot agresivi, heavy si cool, iar aici mai au si ajutorul favoritilor rockerilor batrani: Dave Mustaine (Megadeth) pe “Civil War”, Max Cavalera (Soulfly si Cavalera Conspiracy) pe “All Love Is Lost”, iar Randy Blythe (Lamb Of God) pe “Walk With Me”.

In rest, e cu rock-rap, un fel de rock cantat de cineva cu mentalitate de rapper si cu mesaje pentru sustinerea puternica oamenilor de culoare, dar la nivel cam grosier. De altfel, Ice T isi incepe videoclipul primului single (vedeti mai jos) cu un discurs despre de ce este gresit sa le atragi atentia activistilor de culoare ca nu numai vietile negrilor conteaza, ci toate vietile. Pentru ca iei subiectul in deradere si nu asta este problema, spune Ice T.

Nu stiu, poate imi vine greu sa iau in serios discursul unei trupe al carei chitarist isi spune Juan of the Dead sau poate m-am uitat eu prea mult la episoadele din “Law & Order” in care juca si Ice T, dar cel mai bine ar fi sa ne concentram pe muzica.

Deci, e cu chitara multa.

9. Kassabian – For Crying Out Loud

Nu m-a pasionat noul album Kassabian. E un fel de reluare a unei idei mai vechi, cu care nu dai gres: melodii simple, usor de retinut, cu impact imediat. Chiar daca ma asteptam sa fie mai putin precauti, mai creativi si mai increzatori un pic in ei, daca albumul merita pentru “Ill Ray (The King)”, piesa de deschidere foarte energica si foarte pop, “Sixteen Blocks”, “Comeback Kid”, plus “All Through the Night”, alaturi de care ar trebui sa scriem “The Beatles-inimioara”.

Daca va place genul arena pop-rock, atunci puneti mana pe “For Crying Out Loud”.

8. Elbow – Little Fictions

Elbow Little Fiction 2017

Elbow Little Fiction 2017

Asa candoare nu mai gasesti decat la Travis in ziua de azi! Elbow (foto coperta: contul oficial de Facebook) este un grup de britanici draguti, politicosi, mici burghezi, care adora sa cante balade, mai ales cand sunt fericiti si se casatoresc. De fapt, anii astia le-au avut pe amandoua: sunt si fericiti, s-a casatorit si Guy Garvey. De aceea va rog, ascultati-i inainte de divort.

In special, recomandare pentru “Magnificent (She Says)”, foarte simpla si simfonica, dar nu sunt de lepadat niciGentle Storm” sau “Trust In The Sun” sau “Head For Supplies”. De fapt, incercati tot albumul, sa nu avem vorbe apoi.

7. Papa Roach – Crooked Teeth

Intotdeauna mi s-a parut ca Papa Roach este acel gen de trupa ingropata de propriul succes si intr-o eterna cautare dupa un nou “Last Resort”. Primul single de pe noul album mi-a si confirmat banuiala: “Help” este incercarea de a reedita succesul single-ului lor din 2000 sau macar de a scapa de complexul lui. “Help” ar fi putut cu usurinta sa fi facut parte din “Infest”, albumul din 2000.

In rest, albumul “Crooked Teeth” este plin de imnurile cu care ne-au obisnuit si mai este, de departe, cel mai aproape de ce-au fost, oferindu-le fanilor o portie egala a ambelor epoci: atunci si acum. Oricum, un progres fata de “F.E.A.R.”, din 2015.

6. You Me At Six – Night People

You Me At Six s-au mai linistit un pic. Poate s-au maturizat, poate e vorba doar de moda, dar albumele lor pastreaza intotdeauna tendintele pietei. “Night People” nu este chiar albumul la care ne-am astepta daca le ascultam discografia, insa cu siguranta este albumul de care aveau nevoie: melodios, cu riffuri minime, cu hituri si cu vanzari foarte bune (locul 1 la ei acasa, in UK). Poate producatorul discului lor si al Kings of Leon, Jacquire King, nu este chiar strain de acest succes.

Este foarte frumos albumul si de-abia astept sa-i vad la Sibiu, in concert, in acest an si sper sa-mi confirme ca sunt o trupa buna.

5. Incubus – 8

Nu-mi este deocamdata clar de ce trupa asta nu a prins la noi, dar mie imi place foarte mult. Sigur, nu le au in mod deosebit nici cu baladele, nici cu hiturile melodioase, iar in plus mai au si un chitarist care se baga in seama pe toate piesele si un vocal care vorbeste foarte mult.

Doar ca si ei au bubele lor in cap: “8” ar fi fost un album mult mai puternic daca l-ar fi facut mai concentrat. A fost prima impresie si, in continuare, am acelasi sentiment. Albumul e de ascultat pentru “Nimble Bastard”, “Glitterbomb”, “No Fun” si cele trei piese din final “Love In A Time Of Surveillance” (te salutam Tom Morello, care ai inspirat chitara aici), “Make No Sound In The Digital Forest” si “Throw Out The Map”, dintre care ultimele fac tot albumul. Cu restul melodiilor nu stiu ce e.

4. Frank Carter and the Rattlesnakes – Modern Ruin

Fost solist la Gallows si una dintre figurile definitorii ale punk-ului britanic, Frank Carter se indreaptă spre un teritoriu din ce in ce mai suprarealist si experimental odata cu al doilea album al lui alaturi de The Rattlesnakes.

Remarcabile “Snake Eyes”, “Lullaby”, “Vampires”, “Wild Flowers” si un big like pentru extraordinara muzica pe care o face Frank Carter! A fost unul dintre albumele cele mai solide de la inceput de an 2017 si una dintre surprizele cele mai placute.

3. Mastodon- Emperor of Sand

Undeva intre super-greul “Leviathan” din 2004 si “The Hunter” din 2011, Mastodon a devenit o trupa care si-a schimbat identitatea, dintr-una heavy care canta strict pentru fanii genului, intr-o trupa heavy care canta pentru toata lumea. O lectie pentru care a invatat-o si Gojira foarte bine.

De albumul cel nou Mastodon v-am mai scris si la scurt timp de la aparitie, iar acum, dupa si mai multe ascultari, imi place si mai mult decat atunci.

2. Roger Waters – Is This the Life We Really Want?

Nu ma pot opri din ascultat albumul Roger Waters, nu pentru ca ar fi albumul vietii lui, insa pur si simplu mi-a fost dor de el. Sigur, din punct de vedere creativ nu aduce nimic nou, din punctul de vedere al mesajului, foloseste un limbaj deja uzat de cativa ani. Nu stiu cum stati voi, dar eu deja incep sa fac alegii la cuvintele “refugiati”, “Trump”, “razboi”. E prea mult, prea des, prea degeaba.

Dar cam asta spune si Roger Waters in albumul lui, deloc optimist: ca nu mai e speranta. In rest, e muzica lui, foarte aproape de ce facea la Pink Floyd si foarte aproape de Amused to Death. Un album pentru fanii lui, facut de un Roger Waters si mai acrit.

1. Mark Lanegan Band – Gargoyle

O fi renuntat Lanegan la substante cu ceva timp in urma, insa apetitul autodistructiv de care va spuneam ca defineste generatia grunge continua sa-i bantuie versurile. Lanegan ne-a facut un album in care ne face o schita a unui om care nu poate decat sa respinga orice urma de fericire care l-ar putea atinge. Asta am putea deduce si din tilu, dar se vede, magistral, si in muzica.

M-am apucat intr-o zi sa detectez genurile muzicale din “Gargoyle”. Nu am pretentia sa le fi recunoscut pe toate, insa ar cam fi: electro cu niste ambient (“Beehive”, “Death’s Head Tattoo” sau “Blue Blue Sea”), psihedelic (“Sister”), grunge, rock clasic, un pic si de industrial, garage rock (pe toate), stilul Iggy Pop (“Emperor” – cu Josh Homme de la Queens of the Stone Age), ceva din Tom Waits (pe toate) sau, mai degraba, din Lou Reed si din Velvet Underground.

Si sa nu uit sa va spun ca “Nocturne” e cea mai tare piesa scoasa anul asta.

Asa suna al 10-lea album Lanegan. Fa-bu-los!

Album solo Roger Waters in 2016. Sau 2017: “Is This the Life We Really Want?”


UPDATE 16 Februarie 2017: Roger Waters a anuntat pe pagina sa de Facebook  (foto coperta, tot de acolo) numele viitorului album. “Is This the Life We Really Want?” este numele si va fi lansat pe 2 Iunie 2017. Single-ul cel nou, “Smell the Roses” este de gasit pe contul lui de Youtube sau mai jos si ne da o parere despre cum va suna viitorul album de studio Waters.


UPDATE 13 Octombrie 2016: Roger Waters a anuntat un turneu nord-american “US + Them” care va incepe in luna Mai si se va incheia in Octombrie 2017. Bilete aici.

In plus fata de melodiile Pink Floyd, Waters va avea in acest turneu si piese de pe viitorul album solo, pe care insa nu l-a anuntat oficial.  

Roger Waters Is This the Life We Really Want 2017

Roger Waters a dat un interviu foarte lung pentru Rolling Stone despre ceea ce va fi primul sau LP din 1992 incoace. Producatorul acestuia va fi Nigel Godrich, producatorul Radiohead de prin 1997 incoace si mai nou Red Hot Chili Peppers, cu toate ca Waters a recunoscut ca nu a ascultat niciunul dintre albumele Radiohead produse de acesta.

Roger Waters a povestit ca lucreaza deja de un an la viitorul album solo si ca “acum nu mai exista constrangeri privind inregistrarile, pentru ca nimeni nu te mai plateste pentru ele. Imi pare rau pentru tinerii muzicieni, stiind ca toata muzica lor va fi furata si nimeni nu va vrea sa plateasca.

Asta mai inseamna ca pot spune orice vor. Ei bine, eu am spus intotdeauna ce am vrut, oricum”, a declarat Roger Waters in interviul pentru Rolling Stone.

Despre conceptul viitorului album, Waters spune ca este vorba despre iubire:

“M-am indragostit. Sunt profund indragostit. Asa ca discul este despre iubire – despre care au vorbit toate albumele mele, de fapt.

Cugeta nu doar la motivul pentru care ne ucidem copiii, dar pune si intrebari despre cum prindem aceste momente de dragoste, daca ni se asigura ceva in viata si permitem iubirii sa ne lumineze toata existenta”.



Al patrulea album solo de studio Roger Waters va aparea in 2017 si va fi urmat de un turneu mondial de promovare. 
Waters a declarat ca se afla in mijlocul inregistrarilor unui album conceptual, a carui tema va porni de la intrebarea “De ce omoram copiii?”.

Unele piese de pe viitorul album, care n-are deocamdata un nume, sunt noi, in timp ce altele sunt mai vechi, de aproximativ 15 ani. Ultimul album de pana acum Waters (foto: contul oficial de Facebook) este cel din 1992, “Amused to Death”, proaspat reeditat.

Acestor informatii despre noul album li se adauga si cele aparute in August, in Haaretz, ca Roger Waters isi scrie memoriile. Corespondentul Haaretz, Gideon Levy a stat de vorba atunci cu Waters, care i-a spus ca are un cantec care face referire la atacul terorist asupra revistei franceze Charlie Hebdo.

Aceasta dezvaluire din bucataria noului album vine dupa ce Waters declarase in 2012, ca are cel putin o piesa in care atinge tema extremismului religios si tot atunci a sugerat ca al patrulea album solo al sau ar putea fi intitulat “Heartland”. Mai vedem.

Roger Waters

Waters a declarat inca o data ca ramane intransigent cu privire la o reuniune cu fostii colegi de trupa de la Pink Floyd si a subliniat inca o data ca subiectul este inchis.

Albumul solo de debut pentru Roger Waters, “The Pros and Cons of Hitch Hiking” a venit in 1984, cu toate ca multi considera ca “Final Cut”, albumul Pink Floyd din 1982, este primul sau album. Au urmat “Radio K.A.O.S.”, in 1987 si “Amused to Death”, in 1992. Toate cele trei albume sunt unele de conceptie.