Stone Temple Pilots – Stone Temple Pilots – recenzie album 2018


Daca tot suntem in mijlocul lui “‘90s revival”, cu Twin Peaks intors si Spice Girls pregatindu-si revenirea (da, am gasit doua extreme!), de ce n-ar fi si timpul pentru Stone Temple Pilots, trupa care, fara sa se chinuiasca, a reusit sa egaleze Nirvana in tragedii. Sa pierzi in trei ani doi solisti-staruri-rock, Scott Weiland si Chester Bennington, care au fost imaginea trupei, n-a mai reusit cred nicio trupa de grunge, cu tot apetitul lor pentru drame.

Stone Temple Pilots album 2018

Stone Temple Pilots album 2018

Ascultandu-le single-urile cu care au promovat discul, “Meadow” si “Thought She’d Be Mine”, nu as fi insistat sa ascult si albumul. Nu ca sunt proaste, doar ca nu sunt bune, cu prea multe influente hard-rock si cu un sound deloc fresh. Dar albumul merita exact pentru celelalte melodii.

Piesa de deschidere, “Middle of Nowhere”, si cea mai grunge de pe album, “Roll Me Under”, amintesc de ce trupa asta a fost mare la inceputul exploziei grunge si ca nu e o intamplare ca ea este cea care a scos “Creep” sau “Plush”. “Six Eight” si “Finest Hour” au sound-ul clasic STP, cu substanta, ultima dintre ele fiind un omagiu adus lui Weiland si Bennington, cu unele dintre cele mai bune versuri de pe album.

E un album de intoarcere frumos, chiar daca Jeff Gutt, noul vocal, il copiaza pe Scott Weiland. Dar si Scott Weiland era cunoscut pentru faptul ca imita si era influentat de alte staruri rock.

Foto coperta: Facebookul lor.

Advertisements

Mockumentarul “The Nona Tapes” al grupului Alice In Chains este acum disponibil online


Aparitia filmului m-a dus la un week-end intreg de auditii Alice In Chains si la o reamintire a cat de tare este trupa asta. Chiar si cei care nu o iubesc, se vor distra uitandu-se la “The Nona Tapes”, publicat pe contul Alice In Chains Vevo. E scurt, numai 25 de minute.

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Alice In Chains The Nona Tapes 1995

Filmuletul, cu toate ca a aparut si pe DVD pana acum, este considerat printre raritatile Alice In Chains. Pentru prima oara a fost lansat in 1995 si prezinta povestea grupului prin ochii unei jurnaliste aspirante, Nona Weisbaum (jucate aici de Jerry Cantrell). Jurnalista ajunge la Seatlle pentru a gasi staruri rock, pentru un reportaj cu care va da lovitura si, intr-un final, face interviuri cu membrii Alice In Chains.

Il gaseste pe Sean Kinney (bateristul), care in timpul liber lucreaza pe postul de clovn, pe Mike Inez (basistul) la coafor, unde ne povesteste ca are un stand de hot-dog numit Rock Dogs si da si peste Layne Staley, care se afla langa o ghena, fumează si bea suc.

Toate aceste interviuri sunt intercalate cu altele, in care aflam ca primul album de pe care Laney Stanley si l-a cumparat a fost “Kings of the Wild Frontier” al trupei lui Adam Ant si tot aici ne spune si parerea lui despre femeile din rock.

Finalul este videoclipul piesei “Grind”, plus “Heaven Beside You” pentru generic, ambele de pe discul din 1995 Alice In Chains. 

Alice In Chains 1995

Al treilea disc, “Alice in Chains”, este albumul unei trupe care se desparte. Pana cand a fost lansat, zvonurile despre plecarea lui Layne Staley erau tot mai dese, iar dependenta lui de heroina devenise aproape legendara, in timp ce ceilalti membri ai trupei se luptau si ei cu demonii lor.

Alice ‘n Chainz + Diamond Lie = love = copii

Trupa a inceput sub numele de Diamond Lie in 1984, cu Jerry Cantrell la chitara, Mike Starr la bas si Sean Kinney la baterie. Dupa ce Jerry Cantrell si Layne Staley s-au intalnit, in 1987, Diamond Lie si formatia anterioara a lui Layne, Alice ‘n Chainz, s-au transformat in Alice in Chains.

Cu doi vocali, Layne Staley si Jerry Cantrell si cu un sound grunge cu influente metal, Alice in Chains este trupa care a reusit sa impace cele doua comunitati de mai sus, aflate initial pe picior de razboi (in Romania, inca). 

De ce conteaza moartea lui Chris Cornell


Venind din epoca grunge-ului, in care auto-distrugerea a devenit deja un semn distinctiv al genului, Chris Cornell (foto: contul oficial de Facebook) parea o oaza solitara de seninatate si lumina. Din pacate, moartea lui Cornell nu inseamna numai pierderea unui talent, dar arunca si o umbra asupra unei generatii despre care s-a spus de prea multe ori ca este “generatia pierduta”.

chris cornell

chris cornell

Deseori aparand la bustul gol pe scena, cu o carisma de Christ si un sex-appeal de care mustea, inainte de a deschide gura, Chris Cornell a fost nu numai o imagine a unui gen muzical, ci si unul dintre ultimele rock straruri.

A fondat Soundgarden in 1984, la 20 de ani, fiind atat solist, cat si baterist. Dar, in timp ce Nirvana si Pearl Jam nu aveau sa apara pana in ultima parte a decadei, Cornell si Soundgarden au fost acolo in timpul Big Bang-ului grunge-ului. Imbinand heavy-metalul mostenit de la Black Sabbath, bluesul cantat in forta de Led Zeppelin cu furia bruta a punkului, din care se trage grunge-ul, Soundgarden a sunat, in acelasi timp, familiar, modern si vechi.

Temple Of The Dog

Cornell a scris piesele pentru ceea ce urma sa devina singurul album Temple Of The Dog, un tribut adus prietenului sau mort. Aici l-a cunoscut pe Eddie Vedder, alaturi de care a cantat Hunger Strike. Povestea Temple of the Dog este aici.

Soundgarden

Soundgarden a contat pentru ca a fost prima trupa de grunge, inaintea Nirvana, care a semnat cu o casa mare de discuri, deschizandu-le celorlalte trupe calea. Asa cum succesul extraordinar al “Nevermind” al grupului Nirvana a ajutat foarte mult intreaga miscare din Seattle.

Povestea Soundgarden a continuat cu super succcesul “Superunknown”, dar pentru a pastra traditia auto-distructiva, grupul s-a destramat in 1996.

Solo si Audioslave

Chris Cornell si-a inceput cariera solo cu subevaluatul “Euphoria Morning” (pe care a vrut sa-l numeasca “Euphoria Mourning”), a inceput apoi colaborarea cu Rage Against the Machine in supergrupul Audioslave, insa a continuat sa lupte cu propria depresie si abuzul de substante. A reusit sa scape de dependenta complet dupa ce a plecat din Audioslave. Parea ca nu va ceda demonilor, asa cum o facusera Kurt Cobain si Layne Staley.

Inca unul pe o lista lunga

Zeii grunge-ului sunt acum cifre tragice: Andrew Wood (Mother Love Bone), coleg de apartament cu Chris Cornell: mort – supradoza. Layne Stanley (Alice in Chains): mort – supradoza, Kurt Cobain: mort – si-a zburat creierii, Scott Weiland (Stone Temple Pilots si Velvet Revolver): mort – supradoza, Chris Cornell (Soundgarden, Templeof the Dog, Audioslave): mort – sinucidere.

Iar atat timp cat Cornell, Vedder si Dave Grohl pareau partea luminoasa si pozitiva a grunge-ului, totul parea in regula.

Tom Waits-ul mai tanar, Mark Lanegan, colaboreaza din nou cu Josh Homme (QOTSA) si suna extraordinar!


Foarte tare single-ul cel nou, “Nocturne”, scos sub numele Mark Lanegan Band si care va fi inclus pe albumul “Gargoyle”, pregatit pentru lansare pentru 28 Aprilie 2017.

Mark Lanegan Queens of the Stone Age

Mark Lanegan

Mark Lanegan (Screaming Treees, Mad Season, Queens of the Stone Age) si fostul coleg de la Queens Of the Stone Age, Josh Homme colaboreaza din nou pentru albumul solo al primului.

Lanegan (foto: contul de Facebook) ii mai are in trupa sa si pe Greg Dulli (Screaming Trees, The Afghan Whigs), Alain Johannes (Queens of the Stone Age, Them Crooked Vultures) si Duke Garwood.

Mark Lanegan a mai colaborat cu Josh Homme la Queens Of the Stone Age, unde au ascos impreuna albumele “Rated R” (2000), “Songs for the Deaf” (2002), “Lullabies to Paralyze” (2005), “Era Vulgaris” (2007) and “…Like Clockwork” (2013).

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, Josh Homme a fost muzician de turneu intre 1996 si 1998 pentru Screaming Trees, una dintre trupele lui Mark Lanegan.

Daca v-am zapacit, s-o luam pe rand:

Screaming Trees

Lanegan a inceput sa cante in 1984, fiind membru fondator si vocal al grupului Screaming Trees, alaturi de Gary Lee Conner, Van Conner si Mark Pickerel.

Screaming Trees este adesea asociat cu inceputurile miscarii grunge, alaturi de Soundgarden sau Melvins. De altfel, albumul din 1991, “Uncle Anesthesia”, este produs de Chris Cornell – Soundgarden.

Dar adevarul este ca in muzica Screaming Trees sunt de gasit si multe elemente de hard-rock sau rock progresiv/ psihedelic. Ceea ce e clar acum este ca a fost unul dintre cele mai de succes grupului ale underground-ului anilor ’90 din SUA.

Mad Season

Pentru a continua cu increngatura, Mark Lanegan a facut parte si din super-grupul grunge din Seattle Mad Season, din care mai faceau parte si Layne Staley (solist Alice In Chains) si Mike McCready (membru fondator si chitarist Pearl Jam).

Mad Season a scos doar un album, “Above”, aparut in 1995 si care a avut succes in SUA, numai ca problemele pe care Layne Staley le avea cu drogurile si alcoolul si divergentele de opinii dintre ceilalti membri ai grupului, i-au impiedicat sa mai continue.

Solo

Mark Lanegan si-a inceput cariera solo in 1990, in paralel cu trupele in care a cantat, in principal, la chitara si voce. A participat insa si la partea de compozitie.

Primul album Lanegan este “The Winding Sheet” (1990), pe care-l puteti auzi si pe Kurt Cobain, pe versiunea piesei traditionale americane “Where Did You Sleep Last Night?”. Piesa a fost apoi reluata si de Nirvana in “MTV Unplugged in New York”, din 1994.

Din 1990 pana acum, Mark Lanegan a scos zece albume, fara “Gargoyle”.

Mii de scuze, imi place Bush!


Stiu ca va pot dezamagi in orice secunda, totusi recunosc ca-mi place Bush si de asta vreau sa va anunt noul album. “Black and White Rainbows” se va numi si va fi lansat pe 10 Martie 2017. Gavin Rossdale a anuntat ca el l-a scris si produs, asa ca stim la ce sa ne asteptam.

Bush Black and White Rainbows album 2017

Bush Black and White Rainbows 2017

Am inceput cu scuze pentru ca de fiecare data cand am avut ocazia am ironizat trupa asta. Trupa englezeasca de grunge, Bush (ambele foto: pagina oficiala de Facebookeste singurul exemplu de trupa grunge/ rock alternativ cu un solist regulamentar, care nu lua droguri, era foarte docil, poza pentru coperta Rolling Stone, isi scoatea camasa si facea toate lucrurile care trebuiesc facute pentru ca o trupa sa vanda.

De altfel, sa stiti ca a si vandut foarte bine in anii ‘90, sa nu zicem ca a asudat baiatul de pomana.

Cu toate astea, nu cred ca e un muzician lipsit de talent si, odata ce m-am descoperit cantand intr-o dimineata Bush, mi-am promis sa nu ma mai iau de Gavin Rossdale.

Bush

Bush

Bush serbeaza in acest an si 25 de ani de la infiintare, iar “Black and White Rainbows” marcheaza intoarcerea Bush dupa o pauza de 3 ani. Ultimul album de pana acum este “Man On The Run”, 2014.

Bush a cunoscut faima in anii ’90 cu albumele “Sixteen Stone” (1994) si “Razorblade Suitcase” (1996) si cu hiturile de radio “Glycerine”, “Machinehead”, “Swallowed” si “The Chemicals Between Us”. A concertat si la Woodstock ’99.

Dar sa stiti ca Gavin Rossdale a ramas acelasi. Uitati aici un interviu in care povesteste cum prezenta sa la The Voice din Marea Britanie spera sa il ajute mai departe in cariera atat pe el, cat si trupa Bush.

Noul single Bush este “Mad Love”, e mai jos.

 

10 albume mari care fac 25 de ani in 2016


In fine, reusesc si eu sa public articolul asta scris inca de asta toamna. Inca suntem in 2016, deci “Nevermind” – Nirvana, “Metallica” – Metallica , “Innuendo” – Queen sau “Use Your Illusion I and II” – GNR implinesc 25 de ani. Chiar, au trecut 25 de ani?

Dupa enumerarea de albume de mai jos, 1991 pare cel mai bun an pentru muzica. Sunt sigura ca au mai fost si altii la fel de spectaculosi, insa astazi serbam 10 albume care au schimbat muzica rock, fiecare in felul lui, aparute in 1991.

Nu este un top, este doar o aducere aminte a zece mari albume.

1. Nirvana – Nevermind

Nirvana Nevermind 1991

Nirvana Nevermind 1991

De albumul Nirvana din 1991 v-am mai scris in ziua in care l-am sarbatorit.

In plus fata de ce am amintit acolo, as mai avea de spus ca “Nevermind” a sintetizat in esenta muzica a zeci de trupe underground care au fost ignorate de publicul larg de rock ani de zile. Sau, asa cum spunea Maynard James Keenan recent, succesul Nirvana s-a datorat si timing-ului.

Ne pare rau Faith No More, The Stooges sau Pixies, n-ati avut noroc!

2. Pearl Jam – Ten

In continuare, mi se pare cel mai bun album al lor, dar “Ten” nu este un oricare album, ci unul de debut pentru una dintre trupele care aveau sa faca parte din Seattle’s Big Four (Nirvana, Soundgarden, Alice in Chains si Pearl Jam).

Este vorba de miscarea iscata ca protest impotriva hair-metalului, cu Warrant, Europe, White Lion, Great White drept reprezentanti, dar si o multime de alte trupe cu o muzica foarte sterila, grupuri care au luat nastere la sfarsitul anilor ’80 si care au facut mai apoi pui.

Pe 27 august 1991, Epic a lansat albumul “Ten”, numit astfel dupa fostul nume al trupei, luat dupa nr. de la tricou al jucatorului din NBA Mookie Blaylock.

“Ten” a reusit sa ajunga abia peste 1 an de la lansare pe locul al 2-lea Billboard 200, dar a devenit intre timp nu numai un album rock foarte bine vandut, ci si unul foarte influent. Daca va spun ca “Ten” a aparut inainte ca termenul “grunge” sa intre in vocabularul popular, va dati seama cam cat de influent a fost.

3. Ozzy Osbourne – No More Tears

“No More Tears” este unul dintre cele mai de succes albume din cariera solo a lui Ozzy. La vremea respectiva, Ozzy se lupta cu alcoolismul si chiar declara ca atunci cand a compus melodia de titlu era complet beat si-atunci a venit cu acel riff, care-a prins. Pe parcursul inregistrarii discului s-a hotarat sa se lase de baut, iar intregul album a devenit o munca foarte grea si chinuitoare pentru el. Atat de greu, incat a hotarat sa se retraga din muzica odata ce termina promovarea prin turneu. S-a razgandit si intre timp s-a mai dezmeticit, declarand ca este unul dintre albumele lui solo preferate.

“No More Tears”, care a beneficiat de contributia chitaristului Zakk Wylde si patru cantece scrise alaturi de solistul Motorhead, Lemmy, a fost lansat pe 17 septembrie 1991 si a ajuns in topurile mainstream.

Dar cred ca cel mai important lucru pe care l-a realizat acest album a fost sa-l aduca pe Ozzy in muzica anilor ‘90 si sa sune excelent si dupa 25 de ani.

4. U2 – Achtung Baby

In 1991, cei de la U2 erau deja superstaruri, asta datorita anilor ‘80 si a albumelor cu un sound foarte fresh de atunci.

Cu “Achtung Baby” cred ca au vrut mai mult sa schimbe tot ce au construit pana atunci, iar acum, daca ne uitam in urma, intelegem de ce, prin prisma a ceea ce au ajuns. Pentru mine, “Achtung Baby” e albumul cu care U2 a cotit-o catre un sound mult mai comercial si ultimul mare album al lor. Stiu ca pentru multi U2 sunt niste zei, insa Achtung Baby este ultimul disc pe care chiar au avut chef sa cante si inca au mai avut lucruri de spus.
Suna inca bine, sa stiti!

5. Genesis – I Can’t Dance

“I Can’t Dance” a fost lansat la finalul anului 1991 si a devenit apoi cel mai bine vandut album al grupului Genesis. Este ultimul album cu Phil Collins, plecat oficial din Genesis in 1996.

Albumul s-a materializat in vanzari de zeci de milioane, turnee care au umplut stadioane si o multime de hituri care au beneficiat si de videoclipuri facute cu umor. Genesis a fost o masina foarte buna de marketing la inceputul anilor ’90 (sponsorizata de Volkswagen, de altfel).

6. REM – Out of Time

Cea mai mare mostenire muzicala a anului 1991 ramane faptul ca rockul alternativ a fost descoperit unui public foarte larg. Si cred ca REM este trupa care a facut primul si cel mai important pas in acest sens.

Pe langa albume constant bune, REM a fost trupa care a deschis drumul ca trupele de alternativ sa concerteze la festivalurile mari. O intreaga generatie de tineri ale carei gusturi nu erau bagate in seama s-a trezit cu trupele favorite iesite din underground, direct pe MTV.

“Out of Time” a insemnat o schimbare pentru REM nu numai din punctul de vedere al modului cum compuneau, acum facand melodii mai mult pentru instrumente reci, spre deosebire de compozitiile anterioare, ci si din punct de vedere liric. Michael Stipe era recunoscut pentru versurile sale cu conotatii politice sau pentru activismul sau, insa pe discul din ’91 subiectele abordate au fost din cele cu care rezoneaza toata lumea: de exemplu, “Losing My Religion” este despre o dragoste neimpartasita.

“Out of Time”, cu “Losing My Religion”, “Radio Song” sau “Near Wild Heaven”, ramane un album foarte frumos si acum, spre deosebire de multe altele ale epocii, care par prafuite.

7. Red Hot Chili Peppers – Blood Sugar Sex Magik

Nu ar fi “Blood Sugar Sex Magik” singurul exemplu ca odata cu succesul nu toate lucrurile sunt asa cum te-ai asteptat: Kurt Cobain a fost coplesit de succesul pe care si l-a dorit, Amy Winehouse nu a stiut cum sa managerieze o celebritate care apoi a sufocat-o, iar chitaristul RHCP, John Frusciante, a plecat din trupa, neimpacandu-se cu popularitatea imensa a albumului. Nu degeaba aduc aminte de el, pentru ca pentru multi RHCP are doua mari ere: Frusciante si post-Frusciante.

Primul album RHCP pentru noul lor label, Warner Bros., si primul cu producatorul Rick Rubin (inca producator de top in SUA), “Blood Sugar Sex Magik” a dat patru hit-uri majore si a continuat sa vanda foarte bine pana astazi. Ca si in cazul REM de mai sus, temele au fost un pic schimbate in unele pentru un public mai larg, iar “Blood Sugar Sex Magik” a facut ca Red Hot Chili Peppers sa devina mai mult decat trupa cu cei patru tipi galagiosi cu sosete in loc de chiloti.

8. Metallica – Metallica (The Black Album)

Nu stiu daca mai este ceva de spus despre albumul asta, pe bune acum! Stiu ca multi spun ca este albumul cu care toti cocalarii au inceput sa fie brusc metalisti si, da, chiar este albumul cu care Metallica a dat primul semnal de despartire partiala de thrash si castigarea unei audiente mainstream. Cu riscul de a pierde fani ale albumelor de inceput, Metallica a venit cu un album produs foarte atent, plin de imnuri si, mai ales, balade.

Sa nu uitam nici contextul in care Metallica a venit cu acest album: la inceput de ani ‘90 vorbeam mai degraba de un declin al metalului, nu atat de pronuntat in 1991, poate, dar foarte vizibil din 1993 incolo.

Oricum ar fi, cred ca scopul Metallica a fost atins la acel moment: discul a petrecut 307 saptamani in topul american al vanzarilor de albume, fiind pe locul al treilea dupa “The Dark Side of the Moon” – Pink Floyd si “Tapestry” – Carole King. Asta e mainstream!

Ca sa vedeti cam care este diferenta de vanzari dintre acest album si celelalte albume ale lor, aveti aici o statistica.

9. Guns N’ Roses – Use Your Illusion I & II

La momentul 1991, Guns N’ Roses era una dintre acele trupe care primeau toata atentia.  Lansarea albumului/ albumelor a insemnat un eveniment pentru fanii GNR, iar despre isteria creata la momentul respectiv a scris NY Times.

Titlul albumului l-am scris ca pe caseta mea poloneza, cumparata din Piata Romana, insa la momentul Septembrie 1991, “Use Your Illusion” nu a fost lansat ca dublu-album, ci doua discuri separate, dar cu aceeasi coperta. A fost unul dintre multele momente de aroganta. Ambele albume au ajuns pe primele doua pozitii ale topului american, cu vanzari colosale fiecare. Dar “Use Your Illusion” a insemnat si albumul pe care apoi nici Axl Rose, nici Slash n-au mai reusit sa-l ajunga din urma, orice au facut. Bine ca s-au impacat!

10. Queen – Innuendo

“Innuendo” fusese programat pentru lansare la Craciunul din 1990, dar cum Freddie Mercury avea probleme de sanatate din ce in ce mai grave, pana la urma a fost amanat pentru 1991.

Pentru fanii Queen, “Innuendo” a fost la vremea respectiva un fel de intoarcere la radacini, cu compozitii mai complexe, grandioase chiar (pe melodia de titlu) decat cele de pe discurile de final de ani ‘80.

De vanzari nu va spun pentru ca stiti ce a urmat dupa moartea lui Freddie Mercury. De altfel, motivul pentru care nu a vrut sa anunte boala de care suferea de la sfarsitul anilor ‘80 a fost: “I don’t want people buying our fucking records out of sympathy”, dupa cum povestea multi ani mai tarziu Brian May.

Si nu, nu Freddie Mercury a scris “The Show Must Gon On”, ci Brian May.

25 de ani de la aparitia “Nevermind”, Nirvana


“Give us back Kurt Cobain and we will send you Lady Gaga”. Este un mesaj pe care l-am citi pe net si care m-a convins sa-mi petrec ziua asta de sambata vorbind de “Nevermind”, albumul Nirvana aparut fix acum 25 de ani.

Nirvana Nevermind 1991

Nirvana

Pe 24 Septembrie 1991 aparea un album al unei trupe necunoscute la vremea respectiva, Nirvana (foto: pagina oficiala de Facebook). “Nevermind” vedea lumina zilei, iar melodia care era aleasa a fi primul single “Smells Like Teen Spirit” reseta cam tot ce era in muzica la momentul 1991.

“Smells Like Teen Spirit” a fost compusa de Kurt Cobain, Krist Novoselic si Dave Grohl. Succesul piesei a venit instant, surprinzandu-i pana si pe autorii ei. A fost privita drept un imn al copiilor apatici, al generatiei numita apoi “generatia Nirvana”.

Sunt multi care definesc astazi “Smells Like Teen Spirit” drept cea mai buna piesa rock a tuturor timpurilor. Nu stiu daca este asa, in definitiv pentru fiecare titulatura asta inseamna altceva, dar ceea ce este clar e ca este melodia care a schimbat macazul muzicii si al unei generatii intregi. Pentru o bucata de vreme, toti copiii voiau sa fie Kurt Cobain.

Titlul melodiei nu e chiar atat de alambicat pe cat pare. “Teen Spirit” era o marca de deodorant, de care Kurt Cobain a declarat ulterior ca nu auzise. Prietena lui Cobain, Kathleen Hanna, vocalista trupei punk Bikini Kill, i-a scris cu spray, pe peretele dormitorului, “Kurt smells like teen spirit”.

Cea mai frumoasa reactie a avut-o mama lui Kurt Cobain, care a ascultat albumul “Nevermind” inainte de apartitia acestuia. Wendy O’Connor a povestit in “Kurt Cobain – Montage of Heck”, filmul documentar aparut in 2015, ca a fost bulversata de ceea ce a auzit, si-a dat seama ca va fi ceva mare si l-a avertizat pe Cobain ca nu este pregatit pentru ceea ce va urma. Si-asa a fost!

Doar cativa artisti au fost numiti de-a lungul timpului “vocea unei generatii”. Legenda spune ca Bob Dylan, vazand Nirva live, a spus: “That kid has heart”

Coperta “Nevermind”

Nirvana Nevermind 1991

Spencer Elden era doar un bebelus, cand tatal lui l-a aruncat in piscina pentru a fi fotografiat cum incearca sa prinda o bancnota de 1 dolar sub apa, agatata de o undita.

Tatal lui Spencer, artistul Rick Elden, care se ocupa de efecte speciale la Hollywood, a acceptat in 1991 sa lucreze la coperta cu colegul sau de apartament, fotograful Kirk Weddle, fara sa fie platit.

Spencer Elden are acum 25 de ani si este artist. Fan Nirvana. Va simtiti batrani, nu-i asa?

Fotografia a devenit coperta albumului “Nevermind” al trupei Nirvana si una dintre cele mai reprezentative imagini ale anilor ‘90.