Eric Clapton – “Life In 12 Bars”- recenzie film documentar


In care am inteles de ce “Clapton Is God” si cum un suflet ranit si-a gasit calea de unul singur.

clapton is god

Mi-am schimbat complet parerea despre Eric Clapton odata cu “Life In 12 Bars”. Filmul nu se poarta cu el cu manusi, nu incearca sa ii aduca elogii. Patrunde adanc in toate traumele care l-au marcat, incepand cu momentul in care baiatul de 9 ani afla ca sora din Canada este mama, iar cea pe care o considera mama este de fapt bunica. Dar cred ca cel mai ravasitor moment este cel in care mama adevarata reapare in casa sa doar ca sa il respinga in fata noii sale familii.

Acum, daca ii spui vreunui ascultor de Clapton ca acel gentleman pe care il stim a fost alungat de pe scena de public, dezamagit de statutul de zeu decazut, nu te va crede. Nu, “Life In 12 Bars” nu il menajeaza. Rabufnirea omului beat de pe scena a fost cu epitete rasiale. Este acelasi om datorita caruia America a inceput sa asculte blues-ul, muzica negrilor, si a fost distrus la moartea prietenului Jimi Hendrix.

eric clapton life in 12 bars movie

“Life In 12 Bars” (Foto: Facebookul filmului) nu il cruţa nici cand il intreaba de moralitatea povestii complicate de iubire cu sotia celui mai bun prieten, George Harrison, sau de dependenta de droguri de care a scapat intrand intr-o alta dependenta, cea de alcool, de gandurile sinucigase si de o intreaga tinerete plina de furie si resentimente.

Dar momentul care a schimbat totul a fost pierderea copilului de 4 ani, pentru care s-a hotarat sa se lase de alcool, pentru a da un sens acestei pierderi. Tot muzica l-a salvat si de data asta, ca de fiecare data.

Graffiti-ul “Clapton Is God” a aparut cu mai bine de cinci decade in urma, la inceputul carierei lui. Ramane valabil, si nu se refera numai la muzica, asa cum a fost initial conceput.


*Materialul de arhiva este foarte divers. In afara de Clapton, povestea este spusa si din alte puncte de vedere: Pattie Boyd, John Mayall, B.B. King, Duane Allman sau Ahmet Ertegun de la Atlantic Records, care ne explica fiecare partea lui din viata lui Clapton. Vocile de arhiva auzite ii cuprind pe George Harrison si Jimi Hendrix.

Advertisements

“Balta Alba Documentar” poate fi vazut online pana pe 31 Decembrie 2018


Despre boemie si muzica din rezervatia naturala Balta Alba. Boemie, pentru ca este 2018, iar la noi a aparut acum 2 ani primul documentar rock. Asa merg lucrurile la noi, e ok, nu e ca si cum ne-am grabi undeva.

Balta Alba documentar

“Balta Alba” (foto: Facebook-ul filmului) documenteaza cele trei generatii de muzicieni care au schimbat, fiecare in epoca lor, ceea ce a insemnat fenomenul artistic din Romania: Iris, Mihai Godoroja, Timpuri Noi si Iordache, Oigan, La Familia, Brazda lui Novac, Subcarpati. Trece prin aparitia Vita de Vie si Sarmalele Reci si ce au insemnat pentru schimbarea la fata a muzicii de atunci, ne aduce aminte, cu nostalgie, de niste vremuri bizare, cele de dupa ‘90, si de Marijuana. Mi-am pus mainile la ochi.  

Dar motivul principal pentru care trebuie sa vedeti “Balta Alba”

este acela ca cineva (Silviu Munteanu – regizor/ producator) s-a incumetat sa spuna o bucata din povestea Timpuri Noi, una dintre putinele trupe care avea ceva de zis in vremurile alea intunecate de la sfarsitul anilor ‘80 si nu tacea complice. E adevarat si ca nu-i auzea nimeni atunci, pentru ca la radio erau Mirabela Dauer, cotele apelor Dunarii si congrese. (Pauza tehinca, revenim un pic in 2017: “Mirabela Dauer – headliner la Electric Castle, a iesit in lacrimi de pe scena”).

Timpuri Noi este, cred, trupa cea mai subapreciata de la noi si ma bucur ca acum am inteles pana si eu, in fine, de ce. Artan explica pe parcursul intregului documentar, cu umor si succint, nu numai cum au stat lucrurile pentru Timpuri Noi, ci pentru intregul fenomen artistic, inainte si dupa Revolutie.

Timpuri Noi nu era destul de rock pentru finalul glam al anilor ‘80. Apoi a venit Revolutia. Eu nu am vazut nimic, dar am auzit multe. Timpuri Noi nu era grunge. Dupa care n-a fost nici dance, n-a cantat nici in engleza, dupa cum spunea moda vremii, n-a vrut sa fie Metallica, Artan nu canta ca Holograf. Ca intr-un banc sec, s-a destramat.

Evident ca o alegi pe Mirabela Dauer, Timpuri Noi nu rezista in ploaie, nu tine la noroi.

Documentare despre The Clash, Sex Pistols si Radiohead la DokStation 2018


DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale, va avea loc intre 13 si 16 Septembrie 2018 in mai multe locuri din Bucuresti.

dokstation festival 2018

dokstation festival 2018

Trei dintre documentarele care vor fi proiectate vor fi vazute in premiera in Romania:

  • „Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers” (2017, r: Don Letts) – un film despre legatura dintre punk si reggae, o incursiune în Londra anilor ’70, continand secvente cu The Sex Pistols si The Clash 
  • „Conny Plank: The Potential of Noise” (2017, r: Reto Caduff, Stephan Plank) – despre producatorul Conny Plank (1940-1987), pionier al muzicii krautrock şi electro-pop, film realizat de fiul sau, prin interviuri cu artiati ca Gianna Nannini, Scorpions, Devo sau Ultravox
  • „New Wave: Dare to Be Different” (2017, r: Ellen Goldfarb) – un documentar despre postul american de radio WLIR, care a importat din Europa muzica anilor ’80, contribuind la succesul formatiilor U2, The Police, Duran Duran, Depeche Mode si Blondie.

Pe langa „Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers”, fanii The Clash vor mai putea vedea si „Westway to the World” (2000, r: Don Letts) – povestea necenzurată a ascensiunii trupei punk britanice, iar fanii Radiohead, „Meeting People Is Easy” (1998, r: Grant Lee), un film despre turneul „OK Computer”, din 1997-1998.

Lista completa a filmelor si programul le vom gasi in curand pe site-ul oficial al festivalului.

Documentarul “David Bowie is” are proiectie si la Bucuresti


Pe principiul “Fara muzica, viata ar fi o greseala”, avem la Bucuresti un nou documentar al domnului care a revolutionat modul in care vedem muzica, David Bowie. “David Bowie is” va putea fi vazut la Happy Cinema din Bucuresti, pe 24 Martie, ora 18:00.

David Bowie Is documentar

David Bowie Is documentar

Documentarul “David Bowie is” este un tur al inovatoarei expozitii dedicate lui David Bowie de la Victoria and Albert Museum din Londra. Expozitia contine o colectie de costume originale ale artistului, versuri scrise de mana, fotografii si fragmente video cu Bowie, videoclipuri, decoruri, instrumente muzicale care au apartinut muzicianului si schite cu grafica albumelor.

Turul are invitați speciali, cum ar fi designer-ul japonez Kansai Yamamoto sau solistul formatiei Pulp, Jarvis Cocker.

Despre domentarele David Bowie v-am mai scris aici: 5 motive sa vedeti documentarul “David Bowie: The Last Five Years” si aici: David Bowie: Five Years Documentar.

Bilete la proiectie gasiti online aici sau dincoace.

“Sound City”, documentarul lui Dave Grohl, poate fi vazut online


Este un documentar gandit ca o privire afectuoasa in urma asupra unui loc unde nu numai Nirvana a inregistrat “Nevermind”, in felul in care a vrut Nirvana, deloc perfect, ci si Johnny Cash, Dio, Metallica, Rage Against the Machine sau Nine Inch Nails l-au gasit drept casa. O foarte frumoasa poveste despre tot contextul muzical de atunci, despre fidelitate, prietenie si muzica.

sound city the movie

sound city the movie

“Sound City” (foto: contul de Facebook al filmului) mai este si un omagiu pentru sound-ul analogic, cu interviuri din partea lui Butch Vig (producatorul “Nevermind”), Rick Rubin, Tom Petty, Corey Taylor, Frank Black (The Pixies), Krist Novoselic, Josh Homme si un punct de vedere opus din partea lui Trent Reznor, un prieten al viitorului care inca mai iubeste sound-ul old school.

Si cu muzica cu Foo Fighters si Paul McCartney la final.

Chris Goss (producator Kyuss, Queens of the Stone Age), Dave Grohl, Josh Homme in Sound City

Chris Goss (producator Kyuss, Queens of the Stone Age), Dave Grohl, Josh Homme in Sound City

Documentarul are foarte multe informatii, cum ar fi motivul pentru care muzicienii au imbratisat digitalul mai repede (nu pentru ca erau avizi de nou, ci pentru ca un mare producator de banda analogica a dat faliment) sau informatii despre costurile muzicii acum comparativ cu ce se intampla in anii ‘70.

Iar in timp ce ne povesteste de numeroasele realizari ale studioului, filmul se axeaza si pe ceea ce a facut cu adevarat locul special: oamenii care au lucrat acolo.

Dar motivul pentru care mi-a placut atat de mult, in afara de toata muzica aia fabuloasa este pentru ca filmul este, in cele din urma, despre ceea ce inseamna un loc precum “Sound City”: ideea ca actul creativ se poate schimba in bine in functie de locul unde te afli si cu cine.

Documentarul “Sound City” este de vazut online gratuit pe Documentarytube.com.

Documentar despre ultimele zile ale lui Michael Hutchence: The Last Rockstar


“Michael Hutchence: The Last Rockstar” este un documentar care promite, ca oricare alt film de acest gen, sa lamureasca o parte din misterul mortii lui Hutchence. Cu toate ca circumstantele sunt cunoscute, totusi multa lume se intreaba, la 20 de ani de la disparitia sa, “de ce?”.

Michael Hutchence INXS The Last Rockstar

Michael Hutchence INXS The Last Rockstar

 

Michael Hutchence (foto: contul Facebook) a fost gasit spanzurat in camera lui de hotel pe 22 Noiembrie 1997. Avea 37 de ani si o fiica de un an cu Paula Yates, care avea si ea sa moara, in urma unei supradoze, in 2000.

Cauza oficiala a mortii lui Michael Hutchence a fost stabilita drept sufocare autoerotica si a fost clasata drept sinucidere. Cu toate acestea nu a existat un bilet al sinucigasiului, ci doar cateva versuri scrise cu putin timp inainte de moarte. Hutchence suferea de depresie, iar examenul toxicologic a dezvaluit ca in momentul mortii se afla sub influenta alcoolului si drogurilor.

In plus, noul documentar promite sa ne clarifice si motivele pentru care Michael Hutchence si-ar fi pierdut mirosul si gustul dupa ce a fost victima atacului unui taximetrist in Copenhaga, in 1992.

Documentarul ”Michael Hutchence – The Last Rockstar” va fi lansat in ziua mortii lui Hutchence, pe 22 Noiembrie si va fi difuzat de o retea de televiziune australiana. Ramane sa vedem daca va aduce ceva nou.

5 motive sa vedeti documentarul “David Bowie: The Last Five Years”


Daca sunteti fan David Bowie (foto: contul oficial de Facebook), nu va trebuie niciunul, insa pentru cei care inca mai stau in cumpana, este vorba de un documentar facut de BBC despre ultimele doua albume ale lui Bowie, “The Next Day” (2013) si “Blackstar” (2016) si musicalul de pe Broadway numit “Lazarus”, toate intamplate in ultimii 5 ani de viata. Eu l-am vazut la DokStation Music Documentary Film Festival 2017.

David Bowie Last Five Years Documentar BBC

David Bowie Last Five Years Documentar BBC

  1. Pentru ca este singura perioada cand Bowie s-a uitat in urma, nu inainte, asa cum facea de obicei. Bowie nu s-a autocopiat, nu s-a intors niciodata in urma si a preferat sa incerce, sa experimenteze, sa mearga pe teren virgin decat sa faca ce-a mai incercat deja.De altfel, in documentar, Bowie ne spune ca nu s-a considerat niciodata un ganditor original, ci, mai degraba, un om care a reusit foarte bine sa sintetizeze ceea ce vede si simte si sa transpuna mai departe in muzica sa.

2. Pentru ca muzica sa este plina de simboluri, iar o parte din ele sunt explicate in documentarul BBC. De exemplu, tricoul cu “Song of Norway” cu care apare in videoclipul de la “Where Are We Now?” (min 3:05) este pentru una dintre dragostele vietii lui (am folosit oare bine plurarul, exista plural?).PeHermione Farthingale a cunoscut-o in 1969 si l-a parasit, indragostindu-se de un actor alaturi de care urma sa joace intr-un film numit “Song of Norway”. Bowie a trecut foarte greu peste. Tricoul pare un ramas bun, la 50 de ani distanta.

3. Pentru ca, daca ati vazut primul documentar, “David Bowie: Five Years”, este normal sa vedeti si continuarea.

4. Pentru ca este un film foarte emotionant, fara sa pice in capcana patetismului. Toate marturiile apropiatiilor, declaratiile lui, interviul foarte amplu cu colaboratorul traditional si prietenul bun al lui David Bowie, Tony Visconti, ne fac un portret al unui om vertical care si-a dorit foarte mult sa devina celebru pentru ca numai astfel reusea sa fie liber, ca artist.

5. Pentru ca oricum nu vom mai avea un alt David Bowie.