Votati cele mai bune albume rock ale anului 2017!


Topul meu 10 pe 2017 este aproape gata, mai am nevoie de 2 albume sa-l finalizez. Astept de la voi sa ma influentati!

Regulile sunt aceleasi ca in fiecare an: puteti vota pana la 3 albume, daca nu va lasa inima sa votati doar unul singur, puteti propune altele noi, daca nu sunteti multumiti de selectie si puteti vedea rezultatele.

Va astept voturile, senchiu!

Advertisements

U2 – Songs of Experience – recenzie album


Ca un fan U2 ce-am fost in adolescenta, i-am urmarit din inertie chiar si cand n-am mai inteles ce canta. Si de la “All That You Can’t Leave Behind” incoace, cu greu m-am mai impacat cu trupa asta.

U2 Songs of Experience album 2017

U2 Songs of Experience album 2017

Albumul se deschide cu o oribilitate pe nume “Love Is All We Have Left” cu o voce a lui Bono infestata cu “efectul Cher”. In ce an suntem, noi, ăștialalți?

Macar “You’re the Best Thing About Me”, “The Blackout”, “Red Flag Day”, ultima care aminteste de “War”, cu aluziile la refugiati si politica din ziua de azi, nu suna la fel de rau. Hai, cu ingaduinta, nici “Ordinary Love”.

Pe “The Little Things That Give You Away” se aude chiar si The Edge! Aceasta din urma, cu crescendo-ul din vremea “The Joshua Tree”, mi-a placut cel mai mult.

“Songs of Experience” (foto: Facebookul lor) este, intr-un fel, o continuare a lui “Songs of Innocence”. Este mediocru, repetitiv si foarte lung, incercand prea mult sa le faca pe plac fanilor care se asteapta la o revenire in fire.

Albumul suna cam cum erau fetele B de pe vremea cu “Achtung Baby”. In ceea ce priveste succesul, sunt sigura ca-l va avea, pentru ca vinde brandul, in locul muzicii, insa cautarile pentru relevanta pierduta a U2 continua.

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon? – recenzie album


Insultele au amutit pentru o zi pentru ca astazi Big Brother Gallagher a scos album nou. Oare Liam Gallagher si l-a cumparat din magazin?

Noel Gallagher's High Flying Birds - Who Built the Moon album 2017

Noel Gallagher’s High Flying Birds – Who Built the Moon album 2017

Misto timing oricum, ca cei doi sa scoata albume la distanta de doua luni.

Noel Gallagher se pare ca a invatat din greseala fratelui mai mic si are un album mai scurt si mai concentrat, asta nefiind principala calitate. Fata de precedentul, “Chasing Yesterday”, din 2015, lui “Who Built the Moon?” i-a adaugat un sound psihedelic care pe mine m-a prins inca de la prima piesa, “Fort Knox”.

Apar si legendele britanicilor, Paul Weller (The Jam) – pe “Holy Mountain” si Johnny Marr (The Smits) – pe “If Love Is The Law” si, evident, influente The Beatles (“Be Careful What You Wish For”) sau Roxy Music (inceputurile de la “Holy Mountain” si Roxy Music – “Let’s Stick Togheter” sunt indentice).

E un album frumos, dinamic, de brit-pop pur, facut sa fie cantat la festivaluri. Noel Gallagher e si el voce, se vede ca tipatul la frati-su ii modifica in bine gama vocala. Sau poate e ca din cauza ca s-a lasat de fumat.

Dintre albumele celor doi frati Gallagher, il aleg inca o data pe Noel nu pentru ca nu mi-a placut cel al lui Liam Gallagher, insa Big Brother are marea calitate ca se uita inainte si incearca sa merga si pe pamant mai putin batatorit.

In rest, “Who Built The Moon?” ar avea nevoie de un frate gureş. 

Lacrimosa – Testimonium, pentru David Bowie, Prince si Leonard Cohen


Partea fabuloasa la trupa asta este ca nu a fost niciodata ieftina, cu toate ca foarte multe trupe de gotic si simfonic incearca de ani buni sa slefuiasca kitsch-ul pana la perfectiune.

Lacrimosa Testimonium 2017

Lacrimosa Testimonium 2017

“Testimonium” este un recviem, explicat de titlul primei melodii: “Wenn unsere Helden Sterben” (“Cand eroii nostri mor”). Este un omagiu pentru toti cei pe care i-am pierdut in 2016, eroii lui Tilo Wolff, iar numele pe care vi le-am insirat in titlul articolului sunt doar cateva dintre cele carora le este dedicat albumul. De fapt, nu exista in planurile trupei sa lanseze vreun album in acest an, insa evenimentele le-au schimbat.

Numele “Testimonium” se traduce instinctiv prin “testament”, insa in latina inseamna “marturie” si este, de fapt, o succesiune de imnuri funerare, pline de melancolie. Pentru cei care au cumparat albumul digital, sa le spun si ca este vorba de o impartire in patru acte, primul dintre ele cu cele doua piesele de inceput, al doilea si al treilea, cu urmatoarele 6 si al aptrulea cuprinzand ultimele doua melodii: Der leise Tod” si piesa de titlu. Prima, “Weltenbrand” si ultima melodie mi-au placut cel mai mult.

Mai multe genuri, intre darkwave si metal gotic, dark romantic, obisnuitele piese simfonice, intotdeauna foarte elaborate, si obligatoriu piese in engleza, de data asta “My Pain” si “Black Wedding Day” sunt o demostratie a ceea ce poate face Lacrimosa.

Nu am ce sa va spun de albumul asta. Trebuie sa-l ascultati si veti vedea de ce, e totul la nivel de emotie.

Marilyn Manson – Heaven Upside Down – recenzie album


Orice face Marilyn Manson sa-si recapete gloria trecuta, merge. De exemplu, din 10 melodii, 6 au atentionare de versuri explicite.  

Marilyn Manson Heaven Upside Down album 2017

Marilyn Manson Heaven Upside Down album 2017

In plus, ne-a povestit ca s-a impacat si cu Trent Reznor. Dar mai interesant ar fi de ce s-au certat: pentru ca Trent Reznor l-a acuzat ca se preface ca ar fi beat, in timp ce toata lumea era deja praf. Este totusi o acuzatie grava, nu e de mirare ca au stat certati atatia ani.

Daca tot suntem la subiect, single-ul pe care ni l-a dat cu ceva luni in urma, “WE KNOW WHERE YOU FUCKING LIVE”, aduce a Nine Inch Nails. Revelation #12” e o deschidere senzationala de album, cum, de altfel are mereu Manson pe discurile lui.

Mi-au mai placut Tattooed In Reverse”, “Threats Of Romance” si “KILL4ME”. Ultima dintre ele este despre urmarire masacrului de la Liceul Columbine din Colorado, din 1999, si despre relatarile gresite ale presei ca atacatorii ar fi fost fani ai lui Manson, lucru, care spune el, i-a adus declinul. De fapt, este un protest impotriva gasirii unui tap ispasitor pentru ca asta s-a intamplat cu el la momentul respectiv.

“Saturnalia” cred ca ar trebui sa aiba o mentiune speciala pentru ca l-am auzit si eu usor confuz si vulnerabil pe Marilyn Manson. Exista si un motiv: este inspirata de moartea tatalui sau.

“Heaven Upside Down” (foto: contul oficial de Facebookeste foarte intens, concentrat, si pentru ca nu s-a lungit mai mult de zece melodii, care aduce aminte de perioada lui de glorie pentru care il iubeste toata lumea. Distors, chitare grele, versuri sado-masochiste (avem o imagine de aparat), elemente electronice si un accent mai mare asupra industrialului mai vechi.

“Heaven Upside Down” vine si ca o reflectie asupra binelui si raului. Cred ca reuseste sa descrie iadul pentru toti.

Vineri, 13 si albumul 13 pentru Beck: Colors – recenzie album


Cu Beck nu poti fi niciodata sigur de nimic. “Loser”, un cantec care definea o generatie in 1994, nu a dus la nimic. Adica nu a continuat in acelasi stil, cu toate ca orice artist care a avut succesul lui “Loser”, exact asta ar fi facut. Dar Beck, pasionat de arta si cu tata dirijor de muzica clasica, a pus single-ul “Loser” pe albumul “Mellow Gold”, care e o combinatie de mai multe stiluri care nu se prea purta in talibanismul ascultatorilor de muzica din anii ‘90. Si care a ingropat directia pe care ar fi putut porni cu “Loser”.

Beck Colors album 2017

Beck Colors album 2017

Dupa acelasi template si-a continuat cariera de cameleon.

Ati ascultat “Morning Phase”, precedentul disc Beck? Daca da, veti sti ca “Colors” este exact pe dos.

Albumul “Colors” (coperta: contul de Facebook) nu este chiar un album, e mai degraba o colectie cu melodii. Unele bune, cum e super-single-ul “Dreams”, care si-a gasit acum un album, No Distraction”, “Dear Life” sau “I’m So Free”, altele mai putin reusite, cum ar fi “Wow”, din care n-am inteles nimic, dar este oricum un disc de pop foarte relaxant.

Are logoree, are multa energie pozitiva, asa ca daca cautati sa va mai inveseliti, apucati-va sa-l ascultati. Ar fi mers cred, mai mult primavara, pentru tonul optimist, dar poate ca e un antidot bun pentru depresia de octombrie. Sunati-ma daca gasiti un altul la fel de eficient.

Foo Fighters – Concrete And Gold – recenzie album


Un album bun nu mai are acum acelasi impact pe care l-a avut “Nevermind” al grupului Nirvana, pe vremea cand Dave Grohl era un copil razgaiat. Nu va mai avea acelasi impact, nu va salva rock & roll-ul de toate porcariile pop supra-produse si supra-apreciate, cu toate ca sunt multi care ar vrea sa vada asta.

Foo Fighters Concrete And Gold album 2017

Foo Fighters Concrete And Gold album 2017

La o prima ascultare, “Concrete And Gold” (foto: cont Facebook) e acel fel de album bun, nefiind unul inovator. Foo Fighters nu iese cu el din sfera familiara: un mix de classic rock si grunge-ul post Nirvana. Ironia face ca un fost membru Nirvana, trupa care a pus o bomba la temelia rockului, sa fie in acest moment cel care devine clasic cu trupa lui. Cel care a fost odata avantgardist este acum mostenitorul respectuos al traditiei rockului. Ce-mi place lumea asta!

“Run”, primul single, cu inceputul din The Beatles – “Dear Prudence” pastreaza insa disperarea grunge-ului. Inluente The Beatles sunt de gasit pe intregul album: ascultati numai Happy Ever After (Zero Hour)”, iar de “Sunday Rain”, cu Paul McCartney la baterie (si bateristul Foo, Taylor Hawkins ca voce principala), nu cred ca trebuie sa va mai amintesc.

“The Sky Is a Neighborhood” e in playlistul meu zilnic, cu toate ca nu mi se pare o piesa clasica Foo. Are un aer mai sumbru si mai serios. Daca vreti clasic Foo Fighters, aveti “The Line” sau daca va e dor de psihedelicul clasic, aveti “Concrete and Gold”. Asta, ultima, mi-a pus capac, nu ma asteptat sa inchida astfel albumul.

“Concrete and Gold” e titlul corect pentru acest album: solid, pe bazele clasice ale hard rockului, dar cu un sound variat si modern. Pe cuvant ca nu inteleg cum altii nu reusesc ceea ce pare atat de simplu si natural pentru Foo Fighters.