Anathema – The Optimist – recenzie album


Anathema nu s-a ferit niciodata de schimbari de stil, ceea ce nu e pentru oricine. Cu “The Optimist” continua linia ultimului album si ii prinde mai bine decat atunci.

Anathema The Optimist album 2017

Anathema The Optimist album 2017

Cei care cred ca rockul progresiv inseamna progresul anilor ’70, n-ar mai trebui sa treaca prin Anathema. Cu toate ca ar fi bine pentru ca trupa britanica reuseste sa cante un rock progresiv combinat cu muzica elecronica, ambientala sau pop. Pentru ca suntem in 2017.

Doua referinte mari sunt pentru ultimele doua albume Anathema: Radiohead si Steven Wilson. Influente ale ambilor artisti le veti regasi si pe Distant Satellites”, discul din 2014 si pe “The Optimist” (foto: contul oficial de Facebook).

Bine si o bucata pink-floyd-iana pe piesa de inceput a “The Optimist”: 32.63N 117.14W”. (pe Google Earth acestea sunt coordonatele unei plaje din San Diego, cel mai probabil, locul unde a fost facuta fotografia copertei albumului din 2001, “A Fine Day to Exit” si ultimul loc in care “optimistul” a fost vazut).

Legatura dintre cele doua albume nu este intamplatoare, pentru ca noul disc Anathema a pornit de la ideea “ce s-a intamplat cu tipul de pe coperta albumului din 2001, ““A Fine Day to Exit”?”.

Albumul in sine este povestea inversa, eroul fiind un om care se confrunta cu dezorientarea si depresia, pe parcursul discului “optimistul” dand fata in fata cu cele mai profunde temeri si dorințe. E mai complicat de explicat conceptul, de inteles il veti intelege imediat ce veti da play.

Stilistic, “The Optimist” este podul perfect intre soundul metal/ gothic din perioada “Judgement” (1999) si cel modern, mai linistit de la “Distant Satellites” (2014) incoace.

“The Optimist” este un album foarte frumos care cuprinde toate conotatiile termenului “rock”: este melodic, este rapid, porneste din inima, este ambiental, este sumbru, dar, cel mai important, este incontestabil Anatema. De-abia astept sa-i vad live toamna asta.

Top 10 albume rock la mijlocul lui 2017


10. Body Count – Bloodlust

Baietii, s-a intors Body Count, dar ne-am intors si noi in anii ‘90 odata cu ei!

body count bloodlust album 2017

body count bloodlust album 2017

Si sunt tot agresivi, heavy si cool, iar aici mai au si ajutorul favoritilor rockerilor batrani: Dave Mustaine (Megadeth) pe “Civil War”, Max Cavalera (Soulfly si Cavalera Conspiracy) pe “All Love Is Lost”, iar Randy Blythe (Lamb Of God) pe “Walk With Me”.

In rest, e cu rock-rap, un fel de rock cantat de cineva cu mentalitate de rapper si cu mesaje pentru sustinerea puternica oamenilor de culoare, dar la nivel cam grosier. De altfel, Ice T isi incepe videoclipul primului single (vedeti mai jos) cu un discurs despre de ce este gresit sa le atragi atentia activistilor de culoare ca nu numai vietile negrilor conteaza, ci toate vietile. Pentru ca iei subiectul in deradere si nu asta este problema, spune Ice T.

Nu stiu, poate imi vine greu sa iau in serios discursul unei trupe al carei chitarist isi spune Juan of the Dead sau poate m-am uitat eu prea mult la episoadele din “Law & Order” in care juca si Ice T, dar cel mai bine ar fi sa ne concentram pe muzica.

Deci, e cu chitara multa.

9. Kassabian – For Crying Out Loud

Nu m-a pasionat noul album Kassabian. E un fel de reluare a unei idei mai vechi, cu care nu dai gres: melodii simple, usor de retinut, cu impact imediat. Chiar daca ma asteptam sa fie mai putin precauti, mai creativi si mai increzatori un pic in ei, daca albumul merita pentru “Ill Ray (The King)”, piesa de deschidere foarte energica si foarte pop, “Sixteen Blocks”, “Comeback Kid”, plus “All Through the Night”, alaturi de care ar trebui sa scriem “The Beatles-inimioara”.

Daca va place genul arena pop-rock, atunci puneti mana pe “For Crying Out Loud”.

8. Elbow – Little Fictions

Elbow Little Fiction 2017

Elbow Little Fiction 2017

Asa candoare nu mai gasesti decat la Travis in ziua de azi! Elbow (foto coperta: contul oficial de Facebook) este un grup de britanici draguti, politicosi, mici burghezi, care adora sa cante balade, mai ales cand sunt fericiti si se casatoresc. De fapt, anii astia le-au avut pe amandoua: sunt si fericiti, s-a casatorit si Guy Garvey. De aceea va rog, ascultati-i inainte de divort.

In special, recomandare pentru “Magnificent (She Says)”, foarte simpla si simfonica, dar nu sunt de lepadat niciGentle Storm” sau “Trust In The Sun” sau “Head For Supplies”. De fapt, incercati tot albumul, sa nu avem vorbe apoi.

7. Papa Roach – Crooked Teeth

Intotdeauna mi s-a parut ca Papa Roach este acel gen de trupa ingropata de propriul succes si intr-o eterna cautare dupa un nou “Last Resort”. Primul single de pe noul album mi-a si confirmat banuiala: “Help” este incercarea de a reedita succesul single-ului lor din 2000 sau macar de a scapa de complexul lui. “Help” ar fi putut cu usurinta sa fi facut parte din “Infest”, albumul din 2000.

In rest, albumul “Crooked Teeth” este plin de imnurile cu care ne-au obisnuit si mai este, de departe, cel mai aproape de ce-au fost, oferindu-le fanilor o portie egala a ambelor epoci: atunci si acum. Oricum, un progres fata de “F.E.A.R.”, din 2015.

6. You Me At Six – Night People

You Me At Six s-au mai linistit un pic. Poate s-au maturizat, poate e vorba doar de moda, dar albumele lor pastreaza intotdeauna tendintele pietei. “Night People” nu este chiar albumul la care ne-am astepta daca le ascultam discografia, insa cu siguranta este albumul de care aveau nevoie: melodios, cu riffuri minime, cu hituri si cu vanzari foarte bune (locul 1 la ei acasa, in UK). Poate producatorul discului lor si al Kings of Leon, Jacquire King, nu este chiar strain de acest succes.

Este foarte frumos albumul si de-abia astept sa-i vad la Sibiu, in concert, in acest an si sper sa-mi confirme ca sunt o trupa buna.

5. Incubus – 8

Nu-mi este deocamdata clar de ce trupa asta nu a prins la noi, dar mie imi place foarte mult. Sigur, nu le au in mod deosebit nici cu baladele, nici cu hiturile melodioase, iar in plus mai au si un chitarist care se baga in seama pe toate piesele si un vocal care vorbeste foarte mult.

Doar ca si ei au bubele lor in cap: “8” ar fi fost un album mult mai puternic daca l-ar fi facut mai concentrat. A fost prima impresie si, in continuare, am acelasi sentiment. Albumul e de ascultat pentru “Nimble Bastard”, “Glitterbomb”, “No Fun” si cele trei piese din final “Love In A Time Of Surveillance” (te salutam Tom Morello, care ai inspirat chitara aici), “Make No Sound In The Digital Forest” si “Throw Out The Map”, dintre care ultimele fac tot albumul. Cu restul melodiilor nu stiu ce e.

4. Frank Carter and the Rattlesnakes – Modern Ruin

Fost solist la Gallows si una dintre figurile definitorii ale punk-ului britanic, Frank Carter se indreaptă spre un teritoriu din ce in ce mai suprarealist si experimental odata cu al doilea album al lui alaturi de The Rattlesnakes.

Remarcabile “Snake Eyes”, “Lullaby”, “Vampires”, “Wild Flowers” si un big like pentru extraordinara muzica pe care o face Frank Carter! A fost unul dintre albumele cele mai solide de la inceput de an 2017 si una dintre surprizele cele mai placute.

3. Mastodon- Emperor of Sand

Undeva intre super-greul “Leviathan” din 2004 si “The Hunter” din 2011, Mastodon a devenit o trupa care si-a schimbat identitatea, dintr-una heavy care canta strict pentru fanii genului, intr-o trupa heavy care canta pentru toata lumea. O lectie pentru care a invatat-o si Gojira foarte bine.

De albumul cel nou Mastodon v-am mai scris si la scurt timp de la aparitie, iar acum, dupa si mai multe ascultari, imi place si mai mult decat atunci.

2. Roger Waters – Is This the Life We Really Want?

Nu ma pot opri din ascultat albumul Roger Waters, nu pentru ca ar fi albumul vietii lui, insa pur si simplu mi-a fost dor de el. Sigur, din punct de vedere creativ nu aduce nimic nou, din punctul de vedere al mesajului, foloseste un limbaj deja uzat de cativa ani. Nu stiu cum stati voi, dar eu deja incep sa fac alegii la cuvintele “refugiati”, “Trump”, “razboi”. E prea mult, prea des, prea degeaba.

Dar cam asta spune si Roger Waters in albumul lui, deloc optimist: ca nu mai e speranta. In rest, e muzica lui, foarte aproape de ce facea la Pink Floyd si foarte aproape de Amused to Death. Un album pentru fanii lui, facut de un Roger Waters si mai acrit.

1. Mark Lanegan Band – Gargoyle

O fi renuntat Lanegan la substante cu ceva timp in urma, insa apetitul autodistructiv de care va spuneam ca defineste generatia grunge continua sa-i bantuie versurile. Lanegan ne-a facut un album in care ne face o schita a unui om care nu poate decat sa respinga orice urma de fericire care l-ar putea atinge. Asta am putea deduce si din tilu, dar se vede, magistral, si in muzica.

M-am apucat intr-o zi sa detectez genurile muzicale din “Gargoyle”. Nu am pretentia sa le fi recunoscut pe toate, insa ar cam fi: electro cu niste ambient (“Beehive”, “Death’s Head Tattoo” sau “Blue Blue Sea”), psihedelic (“Sister”), grunge, rock clasic, un pic si de industrial, garage rock (pe toate), stilul Iggy Pop (“Emperor” – cu Josh Homme de la Queens of the Stone Age), ceva din Tom Waits (pe toate) sau, mai degraba, din Lou Reed si din Velvet Underground.

Si sa nu uit sa va spun ca “Nocturne” e cea mai tare piesa scoasa anul asta.

Asa suna al 10-lea album Lanegan. Fa-bu-los!

The Cranberries – Something Else – recenzie album


M-am apucat sa ascult albumele Body Count si The Cranberries unul dupa altul si m-am intors in anii ’90. 

The Cranberries album 2017

The Cranberries Something Elese album 2017

Pe The Cranberries (foto: contul oficial de Facebook) ii stiu de cand au aparut, cu “Linger” si cu vocea lui Dolores O’Riordan, atat de clara si frumoasa atunci, la 18 ani, ca si acum, la 45. Apoi a venit albumul de debut, “Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, discurile pline de hituri pop, trecerea inspre o muzica mai dura, cu distors si destramarea. Reintoarcerea The Cranberries din 2012 nu a facut valuri mari, dar reluarea hiturilor vechi in maniera acustica a fost o stire care nu a trecut neoservata.

Pe cel mai nou album, The Cranberries a colaborat cu Irish Chamber Orchestra pentru a reorchestra intr-o maniera acustica cele mai cunoscute piese ale grupului,  iar cele mai multe dintre aceste cantece beneficiaza de orchestratie suplimentara.

Avem si trei noi melodii: “Why”, “Rupture” si “The Glory”. Nu sunt spectaculoase. Singura “Rupture” se foloseste de un vibe diferit fata de restul albumului – cu pian si voce soptita, in stilul Massive Attack sau Portishead, dar este o schimbare buna a ritmului discului.

Cred ca cele mai reusite piese refacute in maniera folk-acustica sunt “Zombie”, “Dreams” si “Animal Instinct”. Culmea, “Linger”, care era oricum cu orchestra, nu mi se pare ca se ridica peste varianta originala, care ramane aproape de perfectiune.

Daca sunteti un fan al trupei sau macar stiti cele mai mari hituri, versiunile acustice ale “When You’re Gone”, “Ode To My Family” si “Ridiculous Thoughts” nu au cum sa nu va placa. Sigur, piesele care sunt deja lente se preteaza mult mai bine la reinterpretari acustice, insa cele mai “heavy”, ca “Zombie” sau “Animal Instinct” sunt cele care stralucesc de fapt si arata cat de frumos a imbatranit muzica asta.

E un album pentru nostalgici, dar, oricum, nu mi se pare ca The Cranberries s-ar lupta pentru audienta noua sau mai tanara. Asa ca, pentru vechii fani ai trupei, albumul este o intoarcere in timp plina de candoare.

“Sleep Well Beast” este numele celui mai nou album The National


“Sleep Well Beast” (foto: pagina de Facebook), al saptelea album al trupei americane de indie rock The National, va aparea pe 8 Septembrie 2017, iar pana atunci avem un single foarte frumos, “The System Only Dreams in Total Darkness”, anunta Indie Shuffle.

The National Sleep Well Beast 2017

The National Sleep Well Beast 2017

E adevarat ca ultimul album The National de pana acum este cel din 2013, “Trouble Will Find Me”, insa Matt Berninger, solistul de la The National, a mai lansat un disc in 2015, alaturi de cealalta trupa alaturi de care canta, EL VY. Este vorba de albumul de debut al grupului EL VY, numit “Return to the Moon”, si de pe care cu siguranta stiti macar melodia de titlu. Daca nu, luati aici un link catre Youtube.

The National este ceea ce multi ar numi o “trupa de familie”. Cu doua seturi de frati, Berninger trebuie sa se simta un pic lasat pe dinafara si poate de asta este si asa de trist. Fratele sau s-a alaturat totusi ca “roadie” pentru filmarile documentarului  “Mistaken For Strangers”. Regizat de Tom Berninger, fratele mai mic al lui Matt Berninger, ”Mistaken for Strangers” este un film care pleaca de la intentia de a documenta un turneu si ajunge sa vorbesca de relatia foarte frumoasa dintre cei doi frati.

Pe langa anuntul facut despre noul album si noul single, The National se pregateste pentru un turneu mondial. Vor avea concerte si in aceasta vara, insa turneul se intinde din Septembrie pana in Decembrie. Fiecare bilet vandut pentru turneul nord-american vine cu o copie digitala a albumului (livrata la lansarea albumului).

Turneul mondial The National va incepe in Europa, va include Marea Britanie si Irlanda, dupa care se va muta in America de nord. Aveti aici datele exacte, daca va intereseaza.

Mastodon – Emperor of Sand – recenzie album


Mastodon a reusit sa se intoarca in zona in care s-a simtit intotdeauna foarte confortabil. Si asta nu e rau, ci doar o noua expresie de lemn.

Mastodon Emperor of Sand 2017

De data aceasta avem o tema ancorata in tragediile personale: este vorba, potrivit Wiki, de lupta zilnica cu una dintre bolile incurabile ale acestor secole. “Emperor of Sand”  (foto coperta: pagina oficiala de Facebook) spune povestea celui caruia i se inmaneaza o sentinta la moarte.

Stiu ca a suscitat ceva discutii albumul asta: ca e cel mai bun de la “Crack the Skye” incoace, pe de o parte, in timp ce altii sustin ca ca influenta alternativa de pe unele piese e prea puternica.

Si ca sa stiti cum stam, mie mi-a placut la nebunie “Show Yourself”, piesa pe tema careia a iesit un pui de scandal in social-media si a fost subiectul mai multor interviuri. Influenta Queens of the Stone Age este evidenta, insa nu va opreste nimeni sa ascultati “Sultans’s Curse”, atat de heavy cum n-a mai sunat Mastodon de ani de zile. In plus, vorba unui prieten, aveau nevoie de o piesa pentru radiouri. Deci, cu asta, ne-am impacat!

Interesant e ca ele au fost si cele doua single-uri de promovare si de la aceasta neintelegere a liniei pe care o va lua albumul au inceput si discutiile. Dar, ascultandu-l, il veti descoperi foarte heavy, cu un sound foarte variat si experimental, cu sonoritati usor vintage, ale prog-ului clasic, pe “Precious Stones” sau cu cascade de riffuri heavy pe “Andromeda”.

Per ansamblu, “Emperor of Sand” este un album coerent si echilibrat, care reuseste sa restabileasca increderea in capacitatea Mastodon de a scoate discuri conceptuale, cu care, de altfel, ne-a obisnuit in prima jumătate a discografiei lor. Mi-a placut!

Stone Sour anunta albumul “Hydrograd” si are single nou-nout


Si fooooarte tare, nu ca ne-am fi asteptat la altceva de la Corey Taylor!

Stone Sour album 2017

Stone Sour au anuntat detaliile noului album si ne-au dat la ascultare un nou single, foarte metal, “Fabuless”, cu toate ca Stone Sour era trupa mai linistita a lui Corey Taylor. Viitorul album, “Hydrograd”, va fi lansat pe 30 Iunie 2017, prin Roadrunner Records, iar coperta pare a fi cea de mai sus, daca nu e cumva coperta single-ului (foto: contul oficial de Facebook).

Din ce pare dupa noul single, va fi, ca de obicei o combinatie intre heavy-metal-ul anilor ’80 si hard, insa cu mult mai mult punk.

Slipknot album 2017

Corey Taylor inregistreaza in acest moment un nou album si alaturi de Slipknot, care are programata lansarea undeva in 2017, insa va mai tin la curent.

Slipknot nu a avut vremuri prea usoare, chitaristul Mick Thomson avand o operatie la coloana, in vreme ce tobosarul Joey Jordison a parasit trupa tot din cauza problemelor de sanatate si si-a facut o noua formatie, Vimic.

Stone Sour

Trupa Stone Sour, nominalizata de trei ori la premiile Grammy pentru categorii de metal, a fost infiintata initial ca trupa de metal alternativ in 1992. S-a destramat 5 ani mai tarziu, iar in 2000 au revenit tot in formula cu solistul Corey Taylor, singurul ramas in grup din formula initiala, alaturi de chitaristul Josh Rand. Primul album a fost lansat in 2002, “Stone Sour”.

Pentru cititorii din SUA, Stone Sour sunt de vazut in turneu nord-american alaturi de Korn, incepand cu luna Mai.

Concert Anathema la Bucuresti si album nou in Iunie 2017


Anathema revine cu un nou concert in Romania, parte din turneul european de promovare al ultimului album: “The Optimist”. Concertul Anathema de la Bucuresti este pe 24 Octombrie 2017, iar locul Arenele Romane.

Nu am deocamdata date suplimentare despre concertul de la Bucuresti, insa macar este anuntat pe Facebook-ul trupei. UPDATE: Biletele sunt 90 de lei in acest moment, in perioada de presale.

Anathema The Optimist 2017

Anathema The Optimist album 2017

Albumul cel nou Anathema, “The Optimist”, va aparea pe 9 Iunie 2017, iar astazi ne-au dat si primul single, numit “Springfield”, anunta Prog Report. Piesa este foarte frumoasa, este pe undeva spre post-progressive.

Stirea cea mare despre album este ca NU va fi produs de Steven Wilson. Daniel si Vincent Cavanagh, impreuna cu bateristul John Douglas, solistul Lee Douglas, basistul Jamie Cavanagh si claparul Daniel Cardos au inregistrat “The Optimist” pe durata iernii, alaturi de producatorul Tony Doogan. El este cel care a sugerat Anathema sa inregistreze albumul live, asa cum se intampla pe vremuri.

Trupa l-a adus insa inapoi pe designerul si graficianul Travis Smith pentru coperta albumului “The Optimist”. Este vorba de o serie de fotografii pe care Smith le-a facut intr-o excursie pe Coasta de Vest.

Anathema va concerta pe toata durata verii si apoi a toamnei, fiind headliner la Festivalul Be Prog! My Friend 2017 si participand si la Download UK in acest an.

Bilete concert Anathema Bucuresti 2017:

  • 90 lei

Biletele la concertul Anathema pot fi cumparate online aici.