Steven Wilson revine in Blackfield. “Blackfield V” va fi lansat pe 10 Februarie 2017


Acum, ma scuzati ca iar vorbesc de Steven Wilson si nu ofer, asa cum mi-am propus, o mai mare varietate pe blogul meu, dar pe cuvant ca intr-o saptamana si jumatate nu am gasit ceva mai interesant decat acest anunt. In plus, am ascultat albumul lor Blackfield IV si mi s-a parut foarte frumos si foarte interesant.

Blackfield - Blackfield V 2017 album

Blackfield V coperta

Steven Wilson, a confirmat faptul ca al cincilea album Blackfield (ambele foto: pagina oficiala de Facebook) va avea lansarea pe (20 Ianuarie 2017) 10 Februarie 2017, prin intermediul Kscope. De asemenea, el pregateste o relansare a editiei limitate a albumului sau solo din 2015 Transience, completat cu o piesa suplimentara.

Steven Wilson a facut un pas inapoi din Blackfield in 2009 si si-a anuntat plecarea definitiva in 2014. Se pare ca s-a razgandit in cele din urma si va relua colaborarea cu muzicianul israelian Aviv Geffen alaturi de care are patru albume sub numele Blackfield.

Ceea ce stim pana acum este ca piesele au fost compuse si inregistrate intr-o perioada de 18 luni in Israel si Anglia, iar Blackfield V va contine 13 melodii cu legatura intre ele. Tema nu o stim deocamdata, insa aranjamentele sunt ale Session Orchestra din Londra.

Alan Parsons a produs trei dintre piesele cheie ale albumului.

Ambii muzicieni vorbesc despre Blackfield V ca cel mai bun album al colaborarii lor de pana in prezent.

UPDATE IANUARIE 2017: Primul single de pe noul album, “Family Man”, a aparut si ne da o idee despre cum va suna discul. Vi l-am lasat mai jos.

Intre timp, Transience va fi lansat pe CD in aceasta luna, dupa ce a fost disponibil numai pe vinil anul trecut. Transience cuprinde melodii ale lui Wilson din perioada solo 2003-2015, iar acum se imbogateste cu o piesa de pe mini-albumul , aparut la inceputul lui 2016, Happiness III.

Blackfield 

Blackfield este un proiectul muzical al lui Steven Wilson si al muzicianului rock israelian Aviv Geffen (foto: pagina oficiala de Facebook/ Photo credit: Hajo Müller). Impreuna au patru albume in perioada 2004-2013: Blackfield si Blackfield II ca parteneri egali si Welcome to my DNA si Blackfield IV cu Geffen in rol principal.

14523131_1193851194018574_4387686082911771955_n

Blackfield: Aviv Geffen & Steven Wilson Photo credit: Hajo Müller

Aviv Geffen

Geffen a lucrat cu producatorii Tony Visconti si Trevor Horn, a cantat live cu U2 si Placebo si este in prezent membru al unui juriu TV israelian la The Voice.

Steven Wilson

L-am lasat la urma, pentru ca am tot scris despre el pe blogul meu si, in plus, e imposibil sa nu-l stiti.

In prezent solo, Steven Wilson a devenit cunoscut ca fondator, chitarist, solist si compozitor al trupei prog-rock Porcupine Tree. A lucrat, de asemenea, cu artisti precum Opeth, King Crimson, Pendulum, Jethro Tull, XTC, Yes, Marillion, Orphaned Land, Fish si Anathema.

Wilson este un producator auto-didact, inginer de sunet, chitarist si clapar, cantand si la alte instrumente dupa cum are nevoie: chitara bas, pian, flaut.

Este fost nominalizat de patru ori la premiile Grammy, de doua ori cu Porcupine Tree, o data cu trupa cu care a colaborat, Storm Corrosion (Mikael Åkerfeldt de la Opeth + Steven Wilson) si inca o data ca solist solo. Cel mai recent album al sau a fost la inceputul acestui an, 4½. L-am anuntat aici.

Advertisements

Steven Wilson lanseaza un nou album, “4 ½”, pe 22 Ianuarie 2016


22 Ianuarie este data aparitiei unui nou album Steven Wilson, intitulat “4 ½” si gandit ca o tranzitie intre albumul cu numarul patru “Hand. Cannot. Erase.” si urmatorul LP. 

Steven Wilson

Dupa cum a declarat, lui Wilson (foto: contul oficial de Facebook) i se pare prea mare distanta intre albume si avand si muzica din belsug, s-a gandit sa vina cu albumul scurt, de 6 melodii, insumand 37 de minute de muzica.

4 melodii au fost inregistrate in timpul sesiunilor pentru “Hand. Cannot. Erase.”, cel mai tare album de progresiv din 2015 (recenzia albumului o puteti gasi aici),  una in timpul inregistrarilor pentru precedentul album, “The Raven that Refused to Sing (And Other Stories)”, din 2013.

Steven Wilson coperta album 4 ½ 2016

Steven Wilson coperta album 4 ½ 2016

Ultima dintre ele este o varianta a “Don’t Hate Me”, o piesa de pe al cincilea album Porcupine Tree, “Stupid Dream”, din 1999, refacuta acum cu Ninet Tayeb la voce, alaturi de Wilson.

Discul este inregistrat alaturi de trupa sa, colaboratori ai lui Steven Wilson, cu care a lucrat in ultimii ani: Adam Holzman, Nick Beggs, Guthrie Govan (Official), Dave Kilminster, Craig Blundell, Marco Minnemann, Chad Wackerman si Theo Travis.

Steven Wilson este in acest moment intr-un turneu european, care va continua si cu cateva date nord-americane. Aproape de noi va veni la Budapesta, pe 22 Aprilie si pe 30 Aprilie, la Sofia.

In vara, va fi headliner la Festivalul Be Prog! My Friend Barcelona 2016.

Steven Wilson a vorbit despre directia muzicala viitoare

Intr-un interviu recent pentru Metal Wani, a declarat: Tin foarte mult la ideea ca fiecare album are o personalitate proprie, nu-mi place sa ma repet.

In cadrul aceluiasi interviu, Wilson a mai vorbit si ca deocamdata nu stie care va fi directia urmatorului album si ca acest lucru il va vedea odata ce va incepe procesul de creatie.

Nu stiu (care va fi urmatorul meu pas). Am idei vagi, vreau sa fac ceva poate chiar mai actual, sa aduc un sound mai electronic, poate chitare grele din nou, poate ma voi concentra  mai mult pe melodie, dar in acest moment, sunt idei foarte vagi, abstracte chiar.

Intrebat si de piesele melancolice pe care le compune, fostul solist Porcupine Tree a spus ca nu are tendinta de a compune piese despre lucrurile care-l fac fericit, ci mai degraba despre lucrurile care il supara, il instristeaza sau il fac melancolic.

O bucata de melancolie, aveti mai jos, melodia Porcupine Tree pe care o va relua pe albumul cel nou.

Steven Wilson – “4 ½”, 2016 – tracklist:

  1. My Book of Regrets (9.23)
  2. Year of the Plague (4.15)
  3. Happiness III (4.31)
  4. Sunday Rain Sets In (3.50)
  5. Vermillioncore (5.09)
  6. Don’t Hate Me (9.34)

Steven Wilson: “Hand. Cannot. Erase.”


In care incerc sa va spun cu cuvintele mele, pe care mi le gasesc cu greu cand imi place ceva, povestea celui mai frumos album de progresiv pe care l-am ascultat anul asta:  “Hand. Cannot. Erase.”. Si el vine de la Steven Wilson.

Steven Wilson "Hand. Cannot. Erase." 2015

Steven Wilson “Hand. Cannot. Erase.” 2015

Ar fi fost cel mai simplu ca, daca tot a avut atat succes cu “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)”, sa continue in aceeasi linie, sa scoata tot ce se poate scoate din poveste si din muzica, iar cand vanzarile scadeau, sa schimbe ceva. Dar nu, Steven Wilson nu e asa! Iar pe langa ca “Hand. Cannot. Erase.” e un album minunat, te mai si surprinde pentru ca nu e ce te astepti.

Spre deosebire de “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)”, “Hand. Cannot. Erase.” e rock progresiv adus in anul in care facem vorbire, un “crossover prog”, dupa cum l-au numit cei care se ocupa de nisa. Elementele de rock progresiv cu un usor iz de anii ‘70, atat de prezente peste tot pe “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)” se combina aici cu elemente de jazz, influente pop (“Hand. Cannot. Erase.”) sau electronice (“Ancestral”), care aduc muzica in 2015.

Cel mai nou disc Wilson este si primul lui album conceptual, iar muzica a fost inspirata de albumul experimental din ‘82 al lui Kate Bush, “Dreaming”.

Asta din punct de vedere muzical. Din punctul de vedere al mesajului si al povestii, “Hand. Cannot. Erase.” este scris dintr-o perspectiva feminina si este inspirat dintr-un caz real, cel al lui Joyce Carol Vincent, o londoneza care a murit in apartamentul ei si nimeni nu a remarcat trei ani de zile, in ciuda faptului ca avea familie si prieteni.

Cazul femeii devenita invizibila inca de cand era in viata e un fapt cu care ne-am intalnit cu totii. Numai ca nu era o batrana uitata de toti, ci o femeie frumoasa, populara, plina de viata. Cum a ajuns, asadar, sa nu fi stiut nimeni de moartea ei?

Impresionat de povestea lui Joyce si manat in lupta de nevoia de a vorbi de pericolele care se ascund in spatele obsesiilor noastre pentru tehnologie si social media, Wilson a transformat totul intr-un album conceptual.

Album conceptual care, pe alocuri, mi-a adus aminte de Tommy si de Pete Townshend, iar in altele de “The Wall”, pe care obisnuiam sa-l ascult pe repeat, pentru ca este ciclic, ultima melodie se incheie precum inceputul primei. “First Regret” piesa de deschidere, instrumentala, cu copii cantand incepe la fel cu cea cu care albumul se inchide: “Ascendant Here On…”, tot piesa instrumentala, tot cu voci de copii auzindu-se pe fundalul ploii.

Povestea fetei incepe sa se contureze usor, pe parcursul anilor, ca tanara indragostita pe “Hand. Cannot. Erase.”, construindu-si viata perfecta (Perfect Life”), cu primele regrete care prind samanta in sufletul ei si unde incepe instrainarea (“Regret #9”, “Transience”). Pana la “Ascendant Here On…” nimeni nu-i mai duce dorul.

Albumul este, de fapt, un jurnal al lui Joyce

Cea care are pe disc rolul personajului principal este Ninet Tayeb, o solista evreica pe care Wilson a numit-o o “inspiratie” si o “voce uimitoare”. Daca va place de ea, ca mie da, trebuie sa stiti ca are la activ patru albume solo pe care le-a inregistrat in limba engleza.

Si tot de remarcat este si contributia lui Guthrie Govan, autor de carti despre arta cantatului, printre altele, iar aici la chitara. Guthrie Govan a fost si este chitarist al unor trupe care-au reusit combinatii castigatoare intre rock-ul instrumental, progresiv si jazz: ASIA, GPS, iar acum este la The Aristocrats (il puteti vedea la Bucuresti, pe 7 Decembrie, la Silver Church).

Ce-mi place mult la Steven Wilson este ca reuseste intr-un fel propriu sa faca muzica accesibila tintind cele mai profunde teme si nerenuntand la compozitiile complexe. Si ca nu e si nici n-are cum sa fie pe mai departe adeptul “fast-music”.

Daca aveti o ora libera si chef pentru ascultat muzica, incercati albumul lui Wilson, e exceptional. Iar daca nu, gasiti-va timp si chef!

Coperta

De la “Thick As a Brick” incoace, sunt atenta la copertele albumelor. De data asta, ii apartine lui Lasse Hoile, artist grafic si multimedia, fotograf si regizor  (da, e unul singur!) danez care a lucrat de-a lungul anilor cu Steven Wilson, inclusiv in perioada Porcupine Tree. A mai colaborat si cu Dream Theater care i-au incredintat visualurile in concerte si a regizat si doua videouri Opeth.

Riverside – “Love, Fear and the Time Machine” – recenzie album


Al saselea album Riverside are sase cuvinte in titlu. Mai era o schema complicata cu numarul de litere, dar nu ma bag. Cum nu cred in numerologie, trec la muzica.

Riverside - Love, Fear and the Time Machine 2015

Riverside – Love, Fear and the Time Machine 2015

Al saselea – deja – album din discografia trupei poloneze Riverside marcheaza o schimbare in stilul lor. “Love, Fear and the Time Machine” este un album clam, linistit, subtil. La inceput mi s-a parut monoton, dar dupa 2-3 ascultari i-am prins ritmul. Daca va asteptati la sonoritatile hard-rock de pe precedentele albume, poate ar fi cazul sa va pregatiti pentru compozitii mai evoluate, mai ample, solo-uri lungi, sunete experimentale si o atmosfera usor melancolica. E progresiv european, mai moale decat cel american.

Potivit solistului Mariusz Duda, materialul este o intoarcere la sound-ul de inceput Riverside (Out of Myself – albumul de debut a aparut in 2004). De fapt, cei patru l-au compus astfel cu intentia “de a combina anii ’70 si anii ’80 … [piesele] nu au fost niciodata atat de concise si atat de la obiect pana acum.”

Coperta albumului

(foto: pagina oficiala de Facebook) este opera designerului american Travis Smith, care e un cunoscator al heavy-ului, gothic-ului si progresivului si colaborator vechi pentru Riverside. Printre cei cu care Smith a lucrat sunt Katatonia, Nevermore, Opeth, Anathema, King Diamond sau Avenged Sevenfold, iar in cazul in care vreti sa-i vedeti mai multe opere, aveti aici un link cu cateva. Coperta prezinta un copil care se uita spre un orizont usor cetos, iar daca veti citi declaratiile lui Duda despre album, veti intelege si coperta. Sau va spun mai jos.

Ca si precedentele albume Riverside,

si “Love, Fear and the Time Machine” este unul conceptual.

Tema principala este transformarea, evolutia si, mai ales, drumul pana acolo. Este despre deciziile care-ti schimba viata si pe care trebuie sa le iei la un moment dat. Intr-un interviu pentru Billboard, Duda vorbea despre acest album drept o criza lui a varstei de mijloc. Nu si-a cumparat un Lamborghini, nu a avut vreo aventura cu una de 25 de ani, in schimb, plictisit si obosit, s-a hotarat sa fie mai pozitiv si a inceput cu compozitiile. Asa s-a manifestat criza lui de 40 de ani.

Citindu-i interviul, am inteles de ce discul se deschide cu “Lost (Why Should I Be Frightened by a Hat?)”, excelenta, de altfel si se inchide cu “Found (The Unexpected Flaw of Searching)”, cu un sound foarte floydian. Mesajul este unul pozitiv, intr-un final.

“Under the Pillow” te prinde imediat, cu ale ei indemnuri: “Hey you, rise and shine!”, “Discard Your Fear”, piesa care a fost aleasa drept prim single de promovare este cea mai comerciala, cat se poate de comerciala in limitele genului, iar “Caterpillar and the Barbed Wire” are o tenta dark, exact cea de care Duda incerca sa scape. Progresivul e la el acasa pe “Towards the Blue Horizon” de 8 minute, unde puteti auzi si cateva bucati mai heavy, iar pe balada acustica “Time Travellers” deja stralucesc. 

Nu stiu daca “Love, Fear and the Time Machine” este doar o etapa dificila pentru trupa sau daca inspre acest stil se vor indrepta pe viitor, dar schimbarea n-a omorat pe nimeni, mai ales daca a fost bine facuta.

“Love, Fear and the Time Machine” e un fel de reminder al vremurilor intunecate pentru timpuri mai bune. Ca acolo ar trebui sa te duca masina timpului.

Trupa prog-metal Between the Buried and Me a lansat opera-rock “Coma Ecliptic”


Albumul “Coma Ecliptic” poate fi interpretat ca o opera rock moderna si un alt ambitios album de conceptie de la o trupa care si-a insusit complet acest format. Lansarea a fost pe 10 Iulie 2015. 

Between the Buried and Me - Coma Ecliptic - 2015

Between the Buried and Me – Coma Ecliptic – 2015

Coma Ecliptic a fost inregistrat la inceputul acestui an cu producatorul cu care Between the Buried and Me lucreaza de mult timp, Jamie King.

Basistul Dan Briggs a declarat:

“Mi-am petrecut anul trecut cufundat in lumea Quadrophenia, Operation Mindcrime, The Wall, cat si in cea a musicalurilor lui Sondheim si Lloyd Webber si suitelor simfonice ale lui Stravinsky si Mussorgsky; scriind la limita, dramatic si repede, gandind ca o opera rock e cel mai natural lucru pe care sa-l facem.”

Povestea albumului este cea a unui barbat in coma (voita), rememorandu-si ultimii ani. Fiecare piesa este un episod al vietii moderne. Omul patrunde intr-o lume unde trebuie sa faca o alegere: ramane sau pleaca in cautarea a ceva mai bun. Barbatul gaseste viata ideala, cea la care visase, insa trebuie sa faca o ultima alegere: viata sau moartea. Alege viata si se trezeste la realitate.
Este momentul in care isi da seama ca a fost in coma, iar tot ceea ce a trait a fost fals sau un vis (“Truman Show”, nu?).
Dupa ce se trezeste, il gasim afara, experimentand realitatea si vazand ce a pierdut: viata e frumoasa, aerul e proaspat, oamenii par a fi fericiti. Moare.

Between the Buried and Me (care si-a luat numele dupa o melodie Conting Crows)

si-a inceput cariera in 2000, in Carolina de Nord. In ultimii 15 ani, au lansat sapte albume de studio, un EP, un album live, un album de coveruri si un DVD. Lineup-ul a fost acelasi din 2005 incoace.

Genurile pe care le-au abordat pornesc de la metal progresiv, dar gasim si elemente de thrash metal, death metal sau metalcore.

Pe albumul de coveruri pe care l-au scos in 2006, “The Anatomy Of” au adus un omagiu trupelor care i-au influentat: Metallica, Pink Floyd, King Crimson, Faith No More, Soundgarden sunt printre ele.

Between the Buried and Me – Coma Ecliptic – lista melodiilor

1. Node
2. The Coma Machine
3. Dim Ignition
4. Famine Wolf
5. King Redeem / Queen Serene
6. Turn on the Darkness
7. The Ectopic Stroll
8. Rapid Calm
9. Memory Palace
10. Option Oblivion
11. Life in Velvet

9 ani de „10,000 Days” – Tool. Gizăs, ce album!


Cand te apuci sa vezi ce-i cu titlurile albumelor sau melodiilor Tool, trebuie sa scoti cartea de matematica sau de astronomie. Daca in trecut v-am povestit despre Sirul lui Fibonacci si “Lateralus”, astazi va povestesc despre ciclurile lui Saturn. Toate astea, din dragoste pentru „10,000 Days”, cel mai bun album al secolului 21.

Tool.jpg=600

Titlul albumului „10,000 Days” (foto: posters57.com) are mai multe interpretari, in functie de cine-si da cu parerea.

  • Asadar, unii fani-specialisti in Tool spun ca este vorba de perioada de timp in care mama solistului Maynard James Keenan a suferit in urma unui accident vascular. A murit apoi in 2003.
  • Altii au interpretat titlul ca perioada de timp necesara pentru un ciclu complet al lui Saturn in jurul Soarelui. Aceasta teorie este legitimata de comentariile lui Keenan facute despre Janis Joplin, Jimi Hendrix, Kurt Cobain sau John Bonham care n-au prins un ciclu complet al lui Saturn. (Nu stiu ce cauta John Bonham aici, pentru ca a murit la 32 de ani, dar el stie mai bine).

Ciclul complet al lui Saturn se refera la o perioada de 28 de ani (din viata noastra), marcand momentele importante din viata unui om: sfarsitul copilariei (la 7 ani), inceperea adolescentei (14 ani), majoratul sau tineretea (21-22 ani), iar ciclul lui Saturn se incheie la 28-30 de ani. Pozitia la care Saturn ajunge aici este decisiva pentru felul in care va continua viata omului pe durata urmatorului ciclu.

Asadar, sunt mai multe cicluri d-astea. Informatiile sunt adunate de aici, poate reusesc sa fie mai clari.

Tool a lansat „10,000 Days” pe 28 Aprilie in 2006, iar cei care se temeau ca trupa se va abate de la sound-ul care i-a facut celebri in lumea progresivului si experimentalului au rasuflat usurati. „10,000 Days” merge pe linia lui „Lateralus”, dark si progresiv, cu riffuri agresive.

Albumul a debutat ca numarul 1 in Top Billboard 200, cu vanzari in prima saptamana de peste 500,000 de exemplare. Pana la sfarsitul anului 2007, albumul a vandut 2,5 milioane de exemplare in intreaga lume si a fost certificat album de platina.

Oare ce ne pregatesc pentru albumul din 2015 ?

Membri ai Maiden, King Crimson si Yes au lansat un album orchestral-prog


Astazi s-a lansat “The Royal Philharmonic Orchestra Plays Prog Rock Classics”, un disc cu melodii refacute ale Pink Floyd, Rush, Genesis sau King Crimson.

Dintre cei care au colaborat, inregistrand pentru acest album sunt: Adrian Smith, compozitor si unul dintre cei trei chitaristi ai trupei britanice de heavy metal, Iron Maiden si Gavin Harrison, baterist si percutionist al trupei britanice de rock progresiv Porcupine Tree, din 2002. Din anul 2008 canta si alaturi de pionierii progresivului, King Crimson.

Celor doi li s-au alaturat fostul clapar Yes si Moody Blues, Patrick Moraz, chitaristul Guthrie Govan si Jimmy Greenspoon (Three Dog Night – care ne-a parasit la inceputul acestei luni) in colaborare cu Royal Philharmonic Orchestra.

Albumul, intitulat “The Royal Philharmonic Orchestra Plays Prog Rock Classics” include melodii clasice ale Pink Floyd, King Crimson, Rush, Yes, Genesis, Jethro Tull si altii.

Lista melodiilor de pe  “The Royal Philharmonic Orchestra Plays Prog Rock Classics”:

  1. ELP Suite: Tarkus/From The Beginning/Tarkus (Reprise)
  2. Comfortably Numb – Ian Bairnson
  3. Thick As A Brick – Richard Harvey
  4. 21st Century Schizoid Man – Gavin Harrison & Guthrie Govan
  5. Focus II – Thijs Van Leer
  6. Nights In White Satin – Mark Feltham
  7. Think Of Me With Kindness – Patrick Moraz
  8. Roundabout – Jimmy Greenspoon
  9. Watcher Of The Skies
  10. Red Barchetta – Adrian Smith