De ce este mare “Images and Words”? Nu ca Dream Theater ar fi inventat apa calda, insa cu “Images and Words” a reusit sa impuna un standard la care s-a raportat toata lumea de atunci incoace.
Daca “Achilles Last Stand”, piesa Led Zeppelin de pe “Presence”, “In-A-Gadda-Da-Vida” a grupului Iron Butterfly, “In The Court Of The Crimson King” – King Crimson sau “Rage For Order” – Queensrÿche au jucat un rol in inventarea si dezvoltarea metalului progresiv, genul nu ar fi existat asa cum il stim astazi fara Dream Theater.
Formata in 1985, Dream Theater avea sa devina odata cu “Images and Words” (foto: contul oficial de Facebook) una dintre cele mai influente trupe ale genului, din ultimii 25 de ani. Discul face anii astia pe 7 Iulie si este primul cu vocalul James LaBrie.
Cred ca si cei care nu reusesc sa asculte genul asta de muzica recunosc piesa de inceput, “Pull Me Under”. A ramas, probabil, cel mai cunoscut hit la lor, cu rezervele de rigoare, pentru ca nu vorbim de genul de album care genereaza hituri de radio. Scrisa de claparul Kevin Moore, cu versuri filosofice despre viata si moarte si citat din Hamletul lui Shakespeare, “Pull Me Under” a fost lansat ca single, in ciuda celor peste opt minute, si a atins punctul culminant la # 10 in Billboard Mainstream Rock Chart. Atat s-a putut, ce sa facem!
“Another Day”, scrisa de John Petrucci pentru tatal sau, a fost descrisa ca “prog metal meets Kenny G” si este traditionala balada care, alaturi de “Surrounded” si “Wait For Sleep”, arata, fara dubii, abilitatile vocale ale lui LaBrie.
Desi fiecare piesa este vitala pentru succesul acestui album, parerea fanilor Dream Theater pe care ii cunosc eu este ca “Metropolis Part 1” si “Under A Glass Moon” sunt cele mai importante ale “Images and Words”. Mie mi se pare ca, daca pe album ar fi fost numai “Metropolis, Pt. 1: The Miracle and the Sleeper”, ar fi fost suficient, iar discul ar fi fost ca succes si influenta la fel de mare. Este un fel de carne a albumului, iar aici este si inceputul pentru albumul “Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory” de mai tarziu.
“Metropolis Pt. 1: The Miracle and the Sleeper”, spunea chitaristul John Petrucci, nu trebuia niciodata sa fie dezvoltata si, initial, a fost gandita sa spuna o poveste lagata de personajele din mitologia romana, Romulus si Remus. O spune, intr-un final, pe cea a unui triunghi amoros.
Preambulul melodiei de inchidere este “Wait for Sleep”, o piesa sensibila, numai pian si voce, si in care apar idei care vor fi reluate si perfectionate in urmatorul album, “Awake”. Si tot Kevin Moore a scris-o, ca un fel de intro al uimitoarei “Learning To Live”, probabil cea mai intunecata si mai profunda piesa de pe album. Versurile au fost inspirate de epidemia de SIDA si in turneul pentru promovarea discului “Octavarium” au cantat-o intr-o varianta live speciala, cu aproape de doua ori mai lunga.
Adevarul este ca ani de zile am ocolit trupe precum Dream Theater si altele pentru reputatia “virtuozitatilor” care le-au precedat. Ma asteptam la o aglomerare de solo-uri de chitara, obositoare si inutila. Si m-am inselat. Dream Theater demonstreaza perfect pe acest album modul in care poti realiza o muzica foarte elaborata, bogata in nuante, care iese din masurătorile conventionale si repetitive si face ca muzica sa curga foarte lin.
De-abia astept sa ascult albumul asta live! Un preview, mai jos:
Minds Under Construction 
Leave a comment