Dream Theater – The Astonishing – recenzie album


Da, stiu, multa lume vrea inapoi Dream Theater-ul de pe vremuri, il vrea pe Mike Portnoy inapoi, vrea un album ca “Images and Words”. Eu vreau ca James Labrie sa-si rada ciocul ala din anii 2000. Doar ca nu se poate!

Dream Theater "The Astonishing", 2016

Dream Theater “The Astonishing”, 2016

Am incercat sa ascult albumul asta fara idei preconcepute. Pur si simplu l-am lasat sa curga, sa-mi zica el ce vrea de la mine. Iar “The Astonishing” nu este comparabil cu ce-a scos Dream Theater in ultima vreme.

Am preferat sa vorbesc de el si nu de noul Megadeth pentru ca mi-a placut orchestra si conceptul. Sigur, nimic revolutionar, dar actual. Povestea este despre un viitor taram in care muzica este una artificiala si se face numai de masini controlate de Imperiu (Huxley ne-a zis c-asa o sa se intample, in “Minunata lume noua”). Condus de Lordul Nafaryus, in anul 2258, Marele Imperiu de Nord este un taram in care nu exista democratie si nici muzica facuta de om. Cu toate acestea, o mica trupa de rebeli lupta pentru a pastra speranta in muzica adevarata (Huxley n-a mai spus si asta, e momentul sa ne ingrijoram).

Petrucci a dezvoltat conceptul albumului si, impreuna cu claparul Jordan Rudess, au scris muzica pentru The Astonishing. Compozitorul si dirijorul David Campbell (tatal lui Beck) conduce partea orchestrala, interpretata aici de Orchestra Simfonica din Praga si trei coruri.

Piesele sunt meticulos aranjate, dupa cum te-ai astepta de la Dream Theater. Mi-au placut orchestra (am mai spus, stiu) si corul care dau, in combinatie cu rock-ul, profunzime, avem multe piane, dar si clisee de chitara, sunete ciudate si bucati de soap-opera. LaBrie duce greul aici pentru ca are mai multe roluri si de cantat la greu.

In cazul in care ati remarcat o urma de nemultumire, ati remarcat bine. Are si puncte slabe: o groaza de piese sunt balade, cu care n-as avea nimic, daca s-ar deosebi cumva unele de altele. Problema e ca suna, in esenta, la fel. Sunt momente in care trupa a incercat ceva, insa totul s-a transformat intr-o noua balada.

Mi-au placut in mod deosebit “A Savior in the Square”, “Moment of Betrayal”, “Dystopian Overture” (cu un inceput orchestral grandios, un omagiu ales cu buna stiinta pentru “Overture”, piesa de deschidere a Tommy), “Life Left Behind”, “A New Beginning”  sau “Losing Faith”.

Poate pentru fanii de 20 de ani Dream Theater nu e cel mai bun album al lor. Poate daca il mai scurtau era mai concentrat si mai direct. Le dau insa credit pentru creativitate si pentru faptul ca in 2016 au scos un album cu mai multe de 2 ore de muzica. Muzica facuta de o banda de rebeli care lupta sa pastreze speranta in muzica adevarata, care conteaza pentru ca e facuta de oameni.

Albumul este de ascultat gratuit pe contul lor de YouTube, aici.

Advertisements

One thought on “Dream Theater – The Astonishing – recenzie album

  1. Albumul mi se pare pur si simplu genial. Nu pentru muzica. Versurile nu sunt genial scrise, cum avem in alte melodii, dar versurile spun povestea. O poveste cu ceva clisee, dar mie imi place foarte mult. Muzica este buna, iar LaBrie faca o treaba excelenta, facandu-te sa traiesti muzica si povestea mult mai bine. Imi place albumul foarte mult, si sper sa scoata cat mai multe Concept Albums.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s