Chris Cornell: “Higher Truth” – recenzie album


“Higher Truth” nu poate fi ascultat decat daca esti intr-o perioada mai melancolica. Aveti noroc, sunt eu!

Chris Cornell - Higher Truth 2015

Chris Cornell – Higher Truth 2015

Cred ca a scos albumul la o distanta atat de mare fata de precedentul in speranta ca fanii au uitat esecul “Scream” si intr-o incercare de a se impaca cu ei. Ma rog, cu ele. Sau poate se simte confortabil in sfera acusticului, mai ales ca in 2011 a inceput turneul “Songbook”, urmat de un disc live acustic, si a hotarat, in ciuda obisnuintelor de pana acum, sa mearga pe teren batatorit.

Intorcandu-ne un pic in timp, in 2007, Cornell a renunta la Audioslave pentru a se concentra asupra carierei solo. La vremea respectiva, nu exista un producator mai de succes decat Timbaland, iar managementul lui Cornell cred ca a vrut sa monetizeze tot ce se poate din gaina cu oua de aur pe care o avea in curte. Rezultatul a fost unul dintre cele mai celebre esecuri din rock, ca, na, nu de fiecare data un producator de succes + un vocalist bun = bani. Nu stiu daca l-a intrecut pe Brandon Flowers, un varf greu de atins, insa provocarile in acest domeniu sunt complexe.

Dar pentru ca suntem la subiect, producatorul albumului “Higher Truth” este Brendan O’Brien, de care v-am mai spus cand am scris de Wolfmother, adica un om care stie, intelege si face parte din comunitatea rock. E important asta pentru a nu te apuca sa-i acoperi vocea lui Cornell in sintetizatoare, pentru ca are voce, adica n-are sens. E adevarat ca Timbaland l-a facut astfel mare pe Justin Timberlake, insa aici vorbim de un alt fel de muzician si un alt gen de public.

Intr-una final, Chris Cornell nu s-a dezis de “Scream”, insa ce-ar mai fi putut spune? Iar aici e momentul pentru noi sa bagam cliseul cu “e si el om”.

Frumusetea muzicii lui Cornell este ca aduce eleganta intr-o arie usor dark. Sa nu uitam ca vine din generatia care a inventat grunge-ul.

“Higher Truth” este, dupa cum ne-a promis, un album acustic si l-as numi mai degraba pop, sau pentru cei foarte rigurosi cu incadrarea in genuri, folk-rock.

Balada care da numele albumului incepe ușor cu mandolina, continua cu partea de baterie și apoi ne dezvăluie si vocea de patru octave a lui Cornell. Este bijuteria discului, iar Chris Cornell n-a sunat atat de bine solo de la “Euphoria Morning” incoace. Intregul album este intr-un tempo vocal calm si foarte personal, cu versuri despre moarte (“Before We Disappear”), despre dragostea adevarata (“Josephine”), regrete, suferinte (“Murderer of Blue Skies”), tradari.

“Worried Moon” este cea mai moale dintre toate, chiar delicata in comparatie cu restul pieselor, cu vocea lui Cornell aleasa drept instrument principal. “Dead Wishes” spune povestea oamenilor strazii din Florida si are unele dintre cele mai bune versuri de pe album, alaturi de “Before We Disappear”, care incepe cu un pian extraordinar si continua acustic, oferind unul dintre cele mai reusite muzici ale discului.

“Josephine” dezvaluie influentele de rock clasic din muzica lui Cornell, iar “Our Time in the Universe” m-a cam derutat cu inceputul ei cu tenta orientala, insa piesa nu e rea, intr-un final.

Ca impresie generala, “Higher Truth” este unul dintre albumele pe care vezi cat de bun compozitor si vocalist este Chris Cornell, cu toate ca e departe de explozia din Audioslave sau agresivitatea Soundgarden sau Temple Of the Dog.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s