Steven Wilson: “Hand. Cannot. Erase.”


In care incerc sa va spun cu cuvintele mele, pe care mi le gasesc cu greu cand imi place ceva, povestea celui mai frumos album de progresiv pe care l-am ascultat anul asta:  “Hand. Cannot. Erase.”. Si el vine de la Steven Wilson.

Steven Wilson "Hand. Cannot. Erase." 2015

Steven Wilson “Hand. Cannot. Erase.” 2015

Ar fi fost cel mai simplu ca, daca tot a avut atat succes cu “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)”, sa continue in aceeasi linie, sa scoata tot ce se poate scoate din poveste si din muzica, iar cand vanzarile scadeau, sa schimbe ceva. Dar nu, Steven Wilson nu e asa! Iar pe langa ca “Hand. Cannot. Erase.” e un album minunat, te mai si surprinde pentru ca nu e ce te astepti.

Spre deosebire de “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)”, “Hand. Cannot. Erase.” e rock progresiv adus in anul in care facem vorbire, un “crossover prog”, dupa cum l-au numit cei care se ocupa de nisa. Elementele de rock progresiv cu un usor iz de anii ‘70, atat de prezente peste tot pe “The Raven That Refused to Sing (And Other Stories)” se combina aici cu elemente de jazz, influente pop ( “Hand. Cannot. Erase.”) sau electronice (“Ancestral”), care aduc muzica in 2015.

Cel mai nou disc Wilson este si primul lui album conceptual, iar muzica a fost inspirata de albumul experimental din ‘82 al lui Kate Bush, “Dreaming”.

Asta din punct de vedere muzical. Din punctul de vedere al mesajului si al povestii, “Hand. Cannot. Erase.” este scris dintr-o perspectiva feminina si este inspirat dintr-un caz real, cel al lui Joyce Carol Vincent, o londoneza care a murit in apartamentul ei si nimeni nu a remarcat trei ani de zile, in ciuda faptului ca avea familie si prieteni.

Cazul femeii devenita invizibila inca de cand era in viata e un fapt cu care ne-am intalnit cu totii. Numai ca nu era o batrana uitata de toti, ci o femeie frumoasa, populara, plina de viata. Cum a ajuns, asadar, sa nu fi stiut nimeni de moartea ei?

Impresionat de povestea lui Joyce si manat in lupta de nevoia de a vorbi de pericolele care se ascund in spatele obsesiilor noastre pentru tehnologie si social media, Wilson a transformat totul intr-un album conceptual.

Album conceptual care, pe alocuri, mi-a adus aminte de Tommy si de Pete Townshend, iar in altele de “The Wall”, pe care obisnuiam sa-l ascult pe repeat, pentru ca este ciclic, ultima melodie se incheie precum inceputul primei. “First Regret” piesa de deschidere, instrumentala, cu copii cantand incepe la fel cu cea cu care albumul se inchide: “Ascendant Here On…”, tot piesa instrumentala, tot cu voci de copii auzindu-se pe fundalul ploii.

Povestea fetei incepe sa se contureze usor, pe parcursul anilor, ca tanara indragostita pe “Hand. Cannot. Erase.”, construindu-si viata perfecta (“Perfect Life”), cu primele regrete care prind samanta in sufletul ei si unde incepe instrainarea (“Regret #9”, “Transience”). Pana la “Ascendant Here On…” nimeni nu-i mai duce dorul.

Albumul este, de fapt, un jurnal al lui Joyce.

Cea care are pe disc rolul personajului principal este Ninet Tayeb, o solista evreica pe care Wilson a numit-o o “inspiratie” si o “voce uimitoare”. Daca va place de ea, ca mie da, trebuie sa stiti ca are la activ patru albume solo pe care le-a inregistrat in limba engleza.

 Si tot de remarcat este si contributia lui Guthrie Govan, autor de carti despre arta cantatului, printre altele, iar aici la chitara. Guthrie Govan a fost si este chitarist al unor trupe care-au reusit combinatii castigatoare intre rock-ul instrumental, progresiv si jazz: ASIA, GPS, iar acum este la The Aristocrats (il puteti vedea la Bucuresti, pe 7 Decembrie, la Silver Church).

Ce-mi place mult la Steven Wilson este ca reuseste intr-un fel propriu sa faca muzica accesibila tintind cele mai profunde teme si nerenuntand la compozitiile complexe. Si ca nu e si nici n-are cum sa fie pe mai departe adeptul “fast-music”.

Daca aveti o ora libera si chef pentru ascultat muzica, incercati albumul lui Wilson, e exceptional. Iar daca nu, gasiti-va timp si chef!

Coperta

De la “Thick As a Brick” incoace, sunt atenta la copertele albumelor. De data asta, ii apartine lui Lasse Hoile, artist grafic si multimedia, fotograf si regizor  (da, e unul singur!) danez care a lucrat de-a lungul anilor cu Steven Wilson, inclusiv in perioada Porcupine Tree. A mai colaborat si cu Dream Theater care i-au incredintat visualurile in concerte si a regizat si doua videouri Opeth.

Advertisements

5 thoughts on “Steven Wilson: “Hand. Cannot. Erase.”

  1. Pingback: Cele mai bune albume rock pe 2015 | Minds Under Construction

  2. Pingback: Steven Wilson lanseaza un nou album, „4 ½”, pe 22 Ianuarie 2016 | Minds Under Construction

  3. Pingback: Ce sa ne asteptam de la noul album Steven Wilson, „To The Bone”, care apare in 2017? | Minds Under Construction

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s